Valerian Stan
Credo ergo sum
Creștinismul e despre omul ce se va îndumnezei în veșnicie, iar nu despre clipa de suferință de aici.

Cine ne sunt detractorii

Mai ales dupa alegerile din 2000, am fost solicitat în mai multe rânduri si în modul cel mai insistent sa "intru în politica". În alta politica, desigur, decât cea pe care o fac PDSR si Opozitia sa de opereta. În urma cu aproape un an o cunoscuta publicatie a exilului românesc, Lumea libera, de la New York, a facut un pas mai mult anuntînd ca "suntem gata sa dam semnalul unei posibile campanii pentru sustinerea candidaturii lui Valerian Stan la Presedintie, în 2004". Pentru că ideea fusese facuta publica, a trebuit sa raspund, de asemenea public, în cadrul unui dialog cu editorul publicatiei. În esenta am spus ca dupa parerea mea marea problema a politicii românesti nu este sa gasesti o persoana cât mai potrivita pentru prima demnitate în stat, ci sa construiesti o forta politica credibila, care sa obtina în Parlament (si la guvernare) o pozitie suficient de solida pentru a putea sa schimbe cât mai mult din starea de lucruri actuala.

Întâmplator sau nu, dupa momentul despre care vorbesc împotriva mea au fost declansate doua atacuri de o duritate maxima. A facut-o mai întâi fostul presedinte Constantinescu, în volumul sau de memorii. Acuzatiile sale - vizînd activitatea mea în cadrul Aliantei Civice si ca sef al Departamentului de Control al Guvernului Ciorbea - au fost reluate recent, la indigo si deloc întâmplator, de Dan Pavel, în volumul "document" despre istoria Conventiei Democrate. Volumul a fost lansat de editura la care a aparut (Polirom) si - straniu dar nu e nici asta o întâmplare - de Fundatia liberala "Horia Rusu".

Pentru că am considerat ca acuzatiile care mi s-au adus sunt niste calomnii pure, i-am actionat pe cei doi în Justitie - pe Constantinescu în urma cu câteva luni iar pe Dan Pavel acum doua zile (absolut toate ziarele au refuzat sa scrie macar si numai doua rânduri despre explicatiile pe care le-am dat la calomniile lui Dan Pavel). Pâna când Justitia va face dreptate – si eu cred în lucrul acesta - mi se pare că merita sa ne întrebam cine sunt cei care scriu istoria noastra foarte recenta, si mai ales daca chiar sunt ei cronicarii cei mai autentici si mai legitimi ai acestor ani.

Despre Emil Constantinescu stim, desigur, mai multe; dar parca si insuficient ca sa ne putem explica foarte bine destule din actiunile si deciziile sale ca om politic si ca sef al statului. Timpul va lamuri, însa, sper, tot ce ne este neclar astazi.

Despre Dan Pavel stim aproape un singur lucru, anume că este un foarte prolific analist politic - declarat anticomunist si fan al valorilor democratiei occidentale. Ce nu se stie însa aproape deloc este că el a fost multi ani la rând, în presa comunista, un propagandist extrem de zelos al ideologiei comuniste si a lui Ceausescu. Cu nici o luna înainte de caderea lui Ceausescu, el a fost "responsabil de numar" al uneia din editiile cele mai abjecte tiparite în presa propagandei comuniste (editia din 29 noiembrie 1989 a Vietii studentesti, dedicata realegerii lui Ceausescu la Congresul XIV al PCR). În chiar zilele din decembrie 1989 în care Timisoara (inclusiv tinerii si studentii ei) fusese inabusita în sânge de regimul criminal al lui Ceausescu, în Viata studenteasca se putea citi pe mai multe pagini - în 20 decembrie 1989, atentie! - despre "minunatele conditii de munca si viata oferite de partidul si statul nostru pentru ca tânara generatie sa se poata manifesta plenar în realizarea maretelor obiective stabilite de Comitetul Politic Executiv al CC al PCR" (acelasi CPEx care decisese, în chiar acele zile, la cererea lui Ceausescu, reprimarea miscarilor populare). Dan Pavel a fost aproape permanent semnatarul paginii de "Ideologie politica" a Vietii studentesti, otravind ani la rând constiintele mai multor generatii de studenti (cercetatori care dupa 1989 au avut acces la arhivele PCR si ale Securitatii sustin ca în cazul persoanelor cu responsabilitati în presa ideologica comunista avizul Securitatii era "absolut obligatoriu"). Dan Pavel a fost si o portavoce a nationalismului comunist ceausist. Un exemplu este implicarea sa în campania antimaghiara declansata de Ceausescu în vara lui 1987. Textele lui, agitînd pericolul "teoriilor cu caracter revansard", cum le-a numit, sunt un apogeu al nationalismului comunist si o instigare fatisa la sovinism si ură interetnică. Pentru ca astazi Dan Pavel sa treaca drept campion al "multiculturalismului" si "bunei convietuiri interetnice" (el este directorul biroului de la Bucuresti al prestigioasei organizatii americane Project on Ethnic Relations - PER). Pentru că mai multe luni la rând a criticat public Guvernul Nastase pentru coruptia grava din România, ambasadorul SUA Michael Guest a fost atacat de Dan Pavel cu argumentele si limbajul la care pâna si Vadim Tudor a renuntat: "imoral", "un simplu diplomat birocratic", "un comisar sovietic de pe timpuri" etc.

Dan Pavel este de multi ani salariatul, foarte bine platit, al "grupului de presa" apartinînd unuia dintre cei mai bogati "oameni de afaceri" (liberal [Dinu Patricu, despre care s-a scris că a fost ofiţer de Securitate]), ale carui companii, însa, sunt de departe cel mai mare datornic la bugetul public, în jur de 400 de milioane de dolari (amintesc, salariul "mediu pe economie" este de circa 100 de dolari pe luna).

Faptul că oameni cu trecutul lui Dan Pavel detin pozitii importante în universitatile publice este, în opinia mea, susceptibil sa faca deservicii serioase formarii tinerilor, mai ales a viitorilor oameni politici. Dan Pavel este profesor la Facultatea de Stiinte Politice a Universitatii Bucuresti; un alt exemplu, Vasile Secares, despre care presa scrie de mai multi ani ca a fost ofiter de Securitate, este rectorul Scolii Nationale de Stiinte Politice si Administrative – SNSPA (de mai mult timp am semnalari credibile ca unii profesori din cele doua institutii minimalizeaza în mod programatic rolul nefast al fostei Securitati si racoleaza studenti pentru SRI). (Cotidianul, 5 iulie 2003, Pagini romanesti - Canada, iulie 2003, si New York Magazin)


Cine ne sunt detractorii, articol publicat in anul 2003