Valerian Stan
Credo ergo sum
Creștinismul e despre omul ce se va îndumnezei în veșnicie, iar nu despre clipa de suferință de aici.

"Chestiuni sensibile"

Aproape că nu mai trece o singura zi fara ca americanii si europenii sa nu-si faca macar un singur repros. Tocmai l-am vazut la televizor pe presedintele Bush imputînd Uniunii Europene ca se opune biotehnologiilor si ca prin asta ar descuraja productia agricola din tarile africane - obtinuta, a spus presedintele, cu ajutorul amintitelor tehnologii. Replica Comisiei Europene a fost prompta si taioasa: ajutorul UE pentru Africa este de sapte ori mai mare decât al americanilor.

Ruptura grava produsa de razboiul din Irak se mentine si astazi în relatiile transatlantice. Politicienii simuleaza buna întelegere iar presa si comentatorii politici se fac ca nu vad ce se întâmpla, contribuind în realitate cu totii, mi se pare, la degradarea lucrurilor.

Desi e limpede ca lumina zilei ca chestiunea (anti)semitismului a redevenit o tema a divergentelor, oamenii politici si comentatorii, ultimii parca tot mai atinsi de plezirism, se fac ca nu înteleg nici asta. Adversarii interventiei în Irak au perceput decizia SUA ca urmarind sa serveasca, în buna masura, interesele Israelului. Pentru că în dosarul irakian adevarul a fost atât de mult denaturat de propaganda ambelor parti – a celor favorabili interventiei si a celor împotriva ei – este aproape imposibil de deslusit masura în care Irakul reprezenta într-adevăr o amenintare la adresa Israelului. Că o asemenea amenintare există, nu cred ca se îndoieste cineva. Problema este daca ea era iminenta si suficient de serioasa ca sa reclame deciziile pe care le stim, urmate de consecintele pe care le stim – subminarea unitatii transatlantice, a NATO, ONU, a solidaritatii europenilor etc (dintr-o informatie de ultima ora aflam ca Administratia americana însasi îsi asuma drept o greseala faptul ca "SUA au exagerat amenintarea irakiana") . În orice caz, pornind de aici si exacerbînd prejudecatile si resentimentele antievreiesti, destui dintre adversarii razboiului din Irak atribuie responsabilitatea pentru cele întâmplate mai ales evreilor – din Israel, din Statele Unite, de la Casa Alba si de pretutindeni. Mai ales asa se explica de ce pe zi ce trece "antiamericanismul" este perceput din ce în ce mai mult ca antisemitism. Si nici despre asta nu vorbeste nimeni.

Suspiciunile macina încrederea, dialogul dispare iar resentimentele se acumuleaza; toata lumea vede lucrurile acestea dar le ignora cu aerul ca face lucrul cel mai întelept posibil, evitînd sa vorbeasca despre "chestiuni sensibile". Premierul israelian Ariel Sharon a avut nu de mult o fraza grava pentru Europa: "Exista tari europene antisemite". O fraza atât de grava fara nici o explicatie! Daca e cineva care se teme că fraza oficialului de la Tel Aviv a fost o întâmplare sau că în destule din cancelariile vest-europene ea nu a fost pusa bine la dosar, pot sa-l asigur de pe acum ca se teme degeaba. Dupa cum as putea sa-l asigur pe d-l Sharon ca gestul sau, vrînd în mod sigur sa descurajeze antisemitismul, a reusit mai mult sa-l mobilizeze.

Premierul italian Berlusconi, care de la un timp pare sa faca o politica "comunitara" tot mai mult pe cont propriu, a meditat cu voce tare la perspectiva ca Israelul sa fie primit în UE (dar si Turcia, o cauza mai veche a Statelor Unite, pentru care Washingtonul a pledat, ne amintim, cu argumente ce nu au parut foarte convingatoare si pe care europenii le-au perceput ca întâmpinînd mai mult interesele altora decât pe ale lor). Comisia Europeana a respins ideea prompt si fara echivoc.

Diferendul pe tema imunitatii cetatenilor americani în fata Curtii Penale Internationale se acutizeaza si el. Recent, Washingtonul a avertizat că relatiile transatlantice ar putea fi "puternic afectate" daca "cei 15" nu vor înceta presiunile asupra viitoarelor membre ale UE pentru ca acestea sa nu semneze tratate bilaterale cu SUA. Însa avertismentele americanilor nu produc consecintele dorite. Pâna si România, care înainte de summitul de la Praga semnase acordul cu americanii, nu l-a mai parafat, si sunt semne ca nici nu o va mai face prea curând. (Despre duplicitatea oamenilor politici de la Bucuresti, si despre lipsa lor de viziune am mai scris, si nu mai vreau sa insist. În orice caz, chiar daca în situatia de fata atitudinea României este pe placul oficialilor UE, sa nu-si faca nimeni iluzia ca nu a înteles toata lumea cam ce politica externa se face astazi pe malurile Dâmbovitei.)

În sfârsit, doua cuvinte despre isprava Guvernului d-lui Nastase, contestatar, mai nou, al unei mari si incontestabile nenorociri, Holocaustul. Cine s-a uitat atent la cele întâmplate, inclusiv la reactia ministrului Culturii Theodorescu si a presedintelui Iliescu a putut sa banuiasca - cel putin - că isprava la care ma refer nu a fost întâmplatoare. Si că nu e cu totul exclus ca oamenii nostri politici sa-si fi facut calculul că atitudinea lor ar putea sa fie pe placul unora dintre concetatenii lor ori chiar al Bruxellesului comunitar.

Toate cele despre care vorbesc - cele vazute si cele pe care doar le banuim - ne sugereaza ca în politica mondiala ar putea sa reapara în curând germenii unor mari pericole. (Cotidianul, 12 iulie 2003 si New York Magazin)


"Chestiuni sensibile", articol publicat in anul 2003