Valerian Stan
Credo ergo sum
"Mândria împiedică dragostea." 

Intelectualii – în non combat

Faptul că intelectualii români au opus regimului comunist o rezistenta atât de putin semnificativa se explica, desigur, si prin duritatea respectivului regim, dar si prin aceea că ei au fost dispusi sa-si riste de prea putine ori cariera, statutul public, bursele si calatoriile în strainatate etc. Cazurile românesti Paul Goma sau Doina Cornea, de exemplu, dar si istoria dizidenţei din cumplita Uniune Sovietica ne spun că duritatea regimului a fost într-adevar numai o parte a explicatiei.

Grija de carierele proprii, de confortul material, de aceleasi calatorii în strainatate pare sa explice prima si faptul ca dupa 1990 intelectualii nostri democrati au reusit atât de putin în planul interesului public, al interesului cel mai general, ca sa-i spun astfel. Numele unor intelectuali importanti, a caror implicare initiala în proiecte civice si politice a indus oamenilor o mare asteptare, sunt legate astazi aproape exclusiv de succesul, foarte profitabil inclusiv materialmente, al unui ziar, al unei edituri sau reviste literare ("privatizate" din proprietatea de stat) ori al unei fundatii finantate foarte generos de Guvern. Fara doar si poate, o fundatie dedicata cunoasterii istoriei noastre recente sau o editura tiparind valori si nu doar carti de bucate si pe Sandra Brown este un lucru foarte important, care pe termen lung va aduce probabil beneficii pe masura. Însa si atunci si acum va fi si este legitima întrebarea daca nu cumva neimplicarea si lipsa de combativitate din acesti ani a intelectualilor a fost si o consecinta a obligatiilor pe care ei le-au avut, sub o forma sau alta, fata de Guvern si oamenii politici.

Ce vreau sa spun este mai ales ca mie mi se pare ca astazi agenda intelectualilor nostri este mult prea diferita de aceea a interesului general, mai ales în sensul ca de pe ea lipseste practic complet tema marilor probleme pe care le avem cu clasa politica.

Auzim uneori oameni care se consoleaza cu gândul ca "integrarea euroatlantica" a României este un drum fara întoarcere si pe care accidentele serioase sunt prea putin probabile. Si mie mi se pare că o asemenea perspectiva este în buna parte justificata, cel putin în acest moment. În acelasi timp însa cred ca o precautie mai mult este preferabila unei precautii mai putin. Septembrie 2001 (atacul împotriva Statelor Unite), razboiul din Irak din primavara acestui an si consecintele lui sunt numai doua din simptomele care par sa spuna ca în anii care vin viata internationala ar putea sa nu stea prea mult sub semnul certitudinilor.

Că oamenii nostri politici trateaza cu insuficienta responsabilitate nu doar viitorul mai mult sau mai putin îndepartat al tarii lor dar chiar si prezentul cel mai acut al ei este un fapt demonstrat demult si cu prisosinta. Că în fata unei asemenea realitati intelectualii au o datorie speciala, pe care o pot declina doar abdicînd de la propria conditie, este de asemenea un fapt care nu se mai cere demonstrat. Datoria intelectualilor nostri este, astazi, sa aduca vietii politice corectiile de care aceasta are o nevoie tot mai evidenta si resimtita tot mai acut.

Nu am deloc pretentia ca spun lucruri noi. Dimpotriva, sunt constient ca repet lucruri prea bine stiute, dar o fac stiind bine ca raul cel mai mare vine din nesocotirea adevarurilor cele mai evidente.

Problemele serioase de integritate sunt, indiscutabil, o caracteristica a vietii noastre politice din ultimii ani. Desi nici în societatea civila si nici în presa nu se vorbeste decât foarte rar, "democratia" noastra e una mai mult formala. Nu vad intelectualii lucrurile acestea? E greu sa întelegi că Iliescu, Nastase, Basescu, Roman, Stolojan, Vadim Tudor, Isarescu, Melescanu, Voiculescu & Co sunt cu totii actorii unei piese al carei prim act a fost marea cacealma "anticomunista"din decembrie 1989? Un propagandist ceausist (dupa Epoca de Aur tinîndu-se de diversiuni [Dan Pavel]) predică de la un timp "prostimii" despre cât de vie e democratia noastra si ce Opozitie veritabila avem noi sub bagheta lui Basescu si Stolojan, care ar fi, mare atentie, doi oameni politici "care nu au iesit din mantaua lui Ion Iliescu". Cei care nu au tinere de minte sa consulte CV-urile celor doi protofesenisti si or sa vada ce fals grosolan li s-a servit.

Un Vadim Tudor luînd puterea si taind capete în piata publica e o gogorita scoasa din laboratoarele diversiunii politice. Sa te apuci sa demonstrezi asa ceva si, mai ales, de ce Vadim Tudor nu poate fi alternativa ar fi cea mai pura pierdere de timp. Pericolul real, unul din mai multele pe care intelectualii ar face bine sa nu-l ignore, este ca promiscuitatea cronica din viata noastra politica si lipsa unei alternative democratice sa duca la aparitia unui extremism autentic, de tip legionar de exemplu, si la o optiune populara pentru el. (Cotidianul, 16 august 2003 si New York Magazin)


Intelectualii – în non combat, articol publicat in anul 2003