Valerian Stan
Credo ergo sum
„Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul, dar sufletul nu pot să-l ucidă!”

Flecarii

Ma intreb adesea in ultimul timp daca nu cumva demagogia guvernantilor nostri, pe care multa lume pare dispusa s-o puna pe seama lipsei lor de masura, e pur si simplu premeditata. Pentru ca ce altceva poti sa crezi cand, intre declaratiile sefului statului si realitatea la care ele se refera, distanta e ca de la cer la pamant?

Cu prilejul unei intruniri oficiale de la sfarsitul anului trecut, d-l lliescu declara, intre altele, ca, reproduc textual, integrarea in structurile de securitate euto-atlantice este un obiectiv vital pentru destinul Romaniei. Cat de tare crede d-l lliescu si, in general, Puterea de la Bucuresti in discursul acesta, altminteri adaptat timpului, se poate vedea din lipsa de interes cu care este tratata problematica apararii, in general, si cea a armatei, in special. Parlamentul, bunaoara, nu a adoptat nici pana acum, la trei ani de la intrarea in vigoare a Constitutiei, conceptia fundamentala de aparare a tarii si legile privind pregatirea populatiei, a economiei si a teritoriului pentru aparare. Statutul cadrelor militare este si astazi cel impus in anii 60 de HCM-urile lui Gheorghiu-Dej. Guvernul trebuia, potrivit Legii nr 26/1994, sa inainteze Parlamentului, pana la data de 19 iulie 1994, proiectul Statutului politistului. Nu l-a inaintat nici acum. Dupa statisticile Ministerului Apararii, 95% dintre ofiteri, maistri militari si subofiteri se declara nemultumiti de conditia lor actuala. Lipsurile financiare si materiale, datorate in buna parte proastei gospodariri a resurselor, greveaza si ele procesul de instructie si capacitatea de lupta a unitatilor si subunitatilor.

Si, totusi, la Bucuresti, in discursurile oficiale, integrarea euro-atlantica este un obiectiv vital... (Romania libera, 9 februarie 1995)


Flecarii, articol publicat in perioada 1990-1998