Scriam saptamâna trecuta ca dupa parerea mea Occidentul a gresit trecînd cu vederea frauda la care Guvernul d-lor Iliescu si Nastase s-a pretat cu ocazia referendumului constitutional. Falsificarea grosolana a votului s-a petrecut în chiar zilele în care Comisia Europeana redacta Raportul pe 2003 privind România. Ce a retinut documentul Uniunii Europene în legatura cu cele întâmplate? O singura fraza, pe care o reproduc: "Metodele folosite de Guvern pentru a încuraja electoratul au provocat critica observatorilor independenti". Punct.
Chiar cred oficialii de la Bruxelles ca în zilele de 18 si 19 octombrie numai atâta lucru au facut Guvernul si PSD, au "încurajat electoratul"? Relatarile ample ale presei si analizele câtorva organizatii neguvernamentale au vorbit de fraude numeroase si semnificative, pe care nu le-a contestat nimeni si care au viciat în mod esential rezultatul referendumului. În aceste conditii, sa afirmi ca Guvernul nu a facut decât sa "încurajeze electoratul" înseamna nu numai sa faci un enunt evident neadevarat, dar si sa treci cu vederea, de la un nivel la care asa ceva nu are voie sa se întâmple, un atac grav la adresa democratiei.
În documentul european, coruptia este trecuta si anul acesta printre problemele serioase pe care le are România. Si totusi, radiografia facuta acestui fenomen mi se pare deficitara în mod esential. Dupa ce că subiectului îi este dedicata numai o singura pagina, din cele aproape 150 câte are de toate Raportul, practic singurele referiri sunt facute (în termeni când laudativi, când neutri) la un document guvernamental plin de formalisme si complet ineficace (Planul National de Actiune Împotriva Coruptiei), la adoptarea Legii "anticoruptie", de la care au trecut deja aproape opt luni fara vreun rezultat notabil, si la de asemenea ineficientul Parchet National Anticoruptie. Radiografia Comisiei de la Bruxelles mi se pare deficitara în special pentru ca nu identifica adevarata cauza a coruptiei din România, si anume folosirea abuziva de catre oficiali si oamenii politici a pozitiilor lor publice în interes privat. Aceasta este aproape singura cauza care a facut posibil ca bancile sa fie devalizate de miliarde de dolari iar resursele regiilor si întreprinerilor de stat, si chiar si cele ale administratiei, sa fie delapidate în proportiile pe care le stim. Vrînd sa-i plateasca nu stiu ce ironie facuta pe seama sa – însa niciodata pâna atunci - fostul presedinte Constantinescu i-a imputat lui Adrian Nastase, lider istoric al PDSR, devalizarea Bancorex si a Bancii Agricole de "3 miliarde de dolari". Din numai doua banci, deci, au fost furate 3 miliarde de dolari, si nimeni nu a fost tras la raspundere. Fonduri comunitare de ordinul multor sute de milioane de euro, în special PHARE, au fost traficate de oamenii politici, si nimeni nu vrea sa auda despre asta. În cadrul Delegatiei de la Bucuresti a Comisiei Europene informatiile despre aceste lucruri sunt pazite cu strasnicie. Escrocherii uriase precum SAFI si FNI, de care de asemenea oamenii politici au profitat din plin, au ramas si ele nepedepsite. Un singur demnitar, deputatul Bivolaru, colegul d-lor Iliescu si Nastase, a fraudat o banca de stat cu 40 de milioane de dolari fara ca despre o asemenea grozavie sa vorbeasca macar o singura data vreun oficial european (despre rapoartele UE nici nu mai vorbesc). Asadar, adevaratele probleme cu coruptia din România cam acestea sunt. Plus faptul ca Justitia nu functioneaza, si ca sunt putine sanse ca asa ceva sa se întâmple în curând. Atunci când nu spun unor astfel de lucruri pe nume, oamenii politici occidentali fac un deserviciu nu numai adevarului dar si, mai grav, unei societati de al carei destin par altminteri preocupati.
Si tot legat de Raport, de acelasi capitol al criteriilor politice. Tema "libertatii de exprimare" a fost tratata si ea, mi se pare, cu o îngaduinta de neînteles. A fost complet ignorat controlul masiv pe care Guvernul îl exercita asupra institutiilor de presa cele mai importante, televiziunile - prin "mecanisme" politice în cazul postului public si prin presiuni economice (marile datorii la buget) în cazul posturilor private. Cu o indulgenta de asemenea greu explicabila avem de-a face si în cazul reglementarilor penale vizînd "libertatea de exprimare". O rezolutie a Adunarii Parlamentare a Consiliului Europei (nr 1123) cere României înca din primavara lui 1997 amendarea articolelor din Codul penal referitoare la "insulta" si "calomnie", afectînd în modul cel mai serios libertatea presei. Respectivele articole sunt si astazi o amenintare serioasa la adresa libertatii de exprimare iar Raportul Bruxellusului nu are nici aici de facut Guvernului vreo critica.
Parca prea prinsi cu divortul lor si cu partajul noilor "sfere de influenta" (dar si cu problemele serioase pe care destui dintre ei le au personal cu coruptia), oamenii politici de pe cele doua tarmuri ale Atlanticului risca sa treaca cu vederea derapaje dintre cele mai serioase de la democratie, care mai devreme sau mai târziu ar putea sa faca un mare rau tuturor. (Cotidianul, 22 noiembrie 2003 si New York Magazin)
Pe marginea Raportului european, articol publicat in anul 2003