Valerian Stan
Credo ergo sum
Creștinismul e despre omul ce se va îndumnezei în veșnicie, iar nu despre clipa de suferință de aici.

Explicatii necesare

Concluzia unui studiu recent al Bancii Mondiale a fost că în România populatia saraca a scazut de la 36% în 2000 la 29% în 2002. Fenomenul a primit explicatii diferite. Guvernul a sugerat că ameliorarea ar fi o consecinta a accelerarii reformelor si ritmului privatizarii din ultimii trei ani. Putinii politicieni din Opozitie care au facut comentarii fie au ridicat câteva semne de întrebare cu privire la acuratetea analizei, fie au pretins că rezultatele de azi sunt o urmare a reformelor pe care ei le-au facut în anii în care s-au aflat la guvernare. Surprinzator, prea putine clarificari au adus analistii economici. Asa se face ca întrebarile ramân.

În cazul unei economii ca a României, întrebarile ramân inclusiv în ce priveste exactitatea unor cifre precum cele despre care vorbim. În ultimii doi sau trei ani s-au mai facut asemenea analize. Câte analize, atâtea rezultate. Iar diferentele au fost mereu cu mult peste "marja de eroare". Si totusi, toate evaluarile au avut în comun concluzia că rata saraciei a scazut în ultimii ani. Cu cât? Ramâne ca fiecare sa citim graficele expertilor mai ales în functie de credibilitatea pe care ne-o inspira institutiile din care ei fac parte – Banca Mondiala, Institutul National de Statistica, Institutul pentru Cercetarea Calitatii Vietii etc.

În ce ma priveste ma numar printre cei care cred ca în ultimii ani gradul de saracie a scazut, într-adevar, întrucâtva. Însa spre deosebire de cei mai multi mie mi se pare ca "cresterea economica" este într-o masura mult mai mica decât se crede cauza acestei situatii.

Multa lume pare ca pierde din vedere un fapt foarte important, anume ca dupa 1990 românii au putut sa munceasca în strainatate si sa se întoarca acasa cu ceea ce au câstigat. În primavara acestui an, Fundatia pentru o Societate Deschisa a adus în atentie chestiunea aceasta. Între altele, FSD a reamintit concluzia la care au ajuns câtiva analisti economici internationali, interesati de fenomenul despre care discutam în cazul tarilor din categoria României. Redau concluzia respectiva: "Nivelul transferurilor monetare din migratia fortei de munca este de doua ori mai mare decât ajutoarele financiare destinate tarilor în curs de dezvoltare, iar primele sunt cel putin la fel de bine orientate spre segmentele sarace ca si cele din urma". Argumentele analistilor se verifica practic peste tot în România. Daca în marile orase lucrurile sunt mai putin vizibile, în orasele mici, dar mai ales în sate, ele sunt cât se poate de evidente. În satele din Ardeal sau în fundul Moldovei pot fi întâlnite ici-colo gospodarii în care bunastarea pare ca a explodat. Case noi foarte aratoase si masini straine scumpe contrasteaza violent cu saracia din jur - arhaica, si pâna nu demult parca inexorabila. Iar în aproape toate cazurile afli ca un membru al familiei, de regula un barbat tânar, a muncit sase luni sau un an, sau un an si jumatate, cel mai adesea în Germania sau Italia.

Nu trebuie sa fii neaparat specialist ca sa întelegi ca în România "cresterea economica" nu este deloc decisiva în diminuarea saraciei. Premierul Nastase si economistii lui au facut adevarate giumbuslucuri ca România sa primeasca, în recentul Raport UE statutul "de economie de piata functionala". Cu o luna înainte de publicarea Raportului european, Comisia de la Bruxelles a cerut Guvernului date despre nivelul arieratelor din economie. Raspunsul a fost prompt si naucitor: aproape 155.000 de miliarde de lei. Adica în jur de 8% din PIB; si asta numai la cele 74 de companii monitorizate de Guvern. Si totusi, si în aceste conditii d-l Nastase a gasit ca refuzarea statutului de "economie de piata functionala" a fost nedreapta (surpriza a fost ca acelasi lucru l-au facut chiar si câtiva "analisti independenti", mai ales cei de la SAR-ul d-nei Alina Mungiu).

Economia româneasca suporta astazi mai ales consecintele întârzierii reformelor, în special a privatizarii, si ale unui climat ostil investitiilor - legislatie proasta si instabila, birocratie, coruptie etc. Din pacate, cauzele nu sunt numai acestea. Banca Nationala însasi are responsabilitati serioase. La "sugestiile" pline de mister ale d-lui Neven Mates de la FMI, guvernatorul Mugur Isarescu, un personaj mai mult decât misterios si el, a anuntat de curând un lucru incredibil, anume ca BNR va actiona cu fermitate pentru ca "bancile comerciale sa tempereze acordarea de credite". La fel, merita tinuta minte iresponsabilitatea politicienilor actualei guvernari - dar si a celor de dinaintea lor, taranisti si liberali - de a nu fi "negociat" în nici un fel cerinta "organismelor internationale" interzicînd subventionarea agriculturii (profesorul londonez Tom Gallagher s-a referit si el la chestiunea aceasta într-un text excelent publicat de curând în presa româna). (Cotidianul, 13 decembrie 2003 si New York Magazin)


Explicatii necesare, articol publicat in anul 2003