Valerian Stan
Credo ergo sum
"Mândria împiedică dragostea." 

Un popor dilematic

Pacepa e un erou sau un tradator? Iata o dilema din care n-am iesit nici de data aceasta. Ce mi s-a parut putin cam straniu a fost că noua runda de polemici nationale pe tema Pacepa a coincis cu un eveniment pe care Guvernul a parut ca-l vrea tratat cu discretie maxima - privatizarea Societatii Nationale de Tutun. Un ziar care spre cinstea lui s-a ocupat si de una si de alta a scris, documentînd în detaliu, că tranzactia ar fi prejudiciat statul cu multe milioane de dolari; în beneficiul responsabililor guvernamentali, se întelege. Fapt e că în final, popor dilematic prin nastere si milostiv prin crestinare, n-am lamurit nici ce-i cu Pacepa si nici panamaua reclamata de ziaristi n-am cercetat-o.

Pusa în termenii "alb sau negru", "tradator sau erou", problema fostului general mi se pare ca a pornit prost din capul locului. Nu cred sa existe cineva care sa-si închipuie că generalul Pacepa a ajuns sa ocupe una din pozitiile cele mai importante în fruntea Securitatii fara sa fi facut atâtia si atâtia ani dovada unei loialitati impecabile fata de regimul totalitar comunist. Ca sa ajunga unde a ajuns, Pacepa a facut fara doar si poate lucruri de care nu are cum sa fie mândru. Dimpotriva. Am citit destul de putin din ceea ce-a scris d-l general despre activitatea sa de la intrarea în Securitate si pâna în anul 1978. Nu-mi aduc aminte sa fi întâlnit undeva o asumare curajoasa si deplin autentica a trecutului sau inavuabil. Si parerea mea e că a facut rau procedînd astfel, inclusiv din cauza că mai devreme sau mai târziu totul se va afla. Asa cum suntem siguri că în anii de dupa 1989 Securitatea a facut tot ce-a putut ca sa stearga cât mai mult din urmele actiunilor ei odioase (arhivele i-au stat integral la dispozitie si dupa revolutie), tot asa putem fi siguri ca "urmele" lasate de d-l general au fost conservate cu grija maxima.

Prin urmare, atât timp cât nu vom sti întregul trecut al fostului sef al DIE, calificativele nu pot fi decât riscante. Singurul lucru care nu mi se pare riscant este sa afirmi raspicat că, dezicîndu-se de Ceausescu si sistemul lui represiv, Ion Mihai Pacepa a facut un gest curajos prin care a dat o lovitura deloc neglijabila regimului dictatorial pe care îl servise pâna atunci. Iar afirmatia aceasta mi se pare că ramâne valabila indiferent de ce a facut sau nu a facut generalul pâna la acel moment ca agent al Securitatii. "Defectarea" din 1978 poate fi catalogata drept o tradare - asa cum înca mai este catalogata aproape curent - fie din cauza unei gresite întelegeri, fie a relei intentii. Tradîndu-i pe Ceausescu si Securitatea fostul sef al spionajului comunist nu a tradat România. Cine sustine contrariul nu face decât sa dea legitimitate lui Ceausescu si regimului lui opresiv în România anului 1978.

Murmurele duplicitare ale presedintelui Iliescu la ideea reabilitarii generalului mi se pare ca nu au fost pentru nimeni o surpriza. Din motive care ar merita ele însele o discutie separata, destui români, generatiile trecute prin comunism mai ales, privesc în cel mai bun caz doar cu retinere reabilitarea lui Pacepa. Stiind bine acest lucru, d-l Iliescu si-a pus mâinile în solduri si a raspuns: "Ceausescu sa-l reabiliteze pe Pacepa". Atitudinea presedintelui mai are însa si o alta explicatie, si anume grija de a nu se strica el însusi cu securistii, securisti care, stim bine, îl urasc de moarte pe fostul lor coleg si carora d-l Iliescu le este cât se poate de îndatorat pentru propria-i cariera politica de dupa 1989.

În sfârsit, o surpriza e că printre numerosii contestatari ai lui Pacepa sa întâlnesti oameni ca H.R. Patapievici. "Sa vedem azi în Pacepa un fel de erou", crede distinsul intelectual, "mi se pare absurd. E ca si cum am scuza crimele lui Beria pentru ca l-a tradat în ultimele clipe pe Stalin". Ca retorica, d-l Patapievici a dat prin comparatia sa o lovitura de maestru. Din punct de vedere istoric, însa, lucrurile stau putin diferit. Si asta pentru ca cel putin pâna la acest moment nu exista marturii istorice care sa confirme suficient de credibil ca Beria l-ar fi tradat pe Stalin. Dimpotriva, destui dintre istoricii care s-au ocupat de relatiile dintre cei doi scriu despre loialitatea slugarnica a lui Beria fata de Stalin pâna în ultima clipa a vietii celui din urma. E adevarat, dupa moartea lui Stalin Beria a devenit un promotor al "destalinizarii". Însa dupa disparitia lui Stalin un promotor al "destalinizarii" a fost si Hrusciov (dar si destui alti fosti apropiati ai sângerosului dictator).

Dar, în definitiv, de ce ar trebui sa ne miram de ce i se întâmpla lui Pacepa când stim bine tratamentul de care Paul Goma însusi are parte în propria-i tara. (Cotidianul, 21 februarie 2004 si New York Magazin)


Un popor dilematic, articol publicat in anul 2004