Valerian Stan
Credo ergo sum
Creștinismul e despre omul ce se va îndumnezei în veșnicie, iar nu despre clipa de suferință de aici.

Taranisti suspiciosi

În lunile din urma, câtiva politicieni taranisti mi-au cerut parerea despre ce ar trebui facut ca dezbinarea lor sa se mai potolesca un pic. De ce cred urmasii lui Corneliu Coposu ca as putea sa am eu idee despre asa ceva, n-as sti sa spun. Si totusi, am raspuns mereu invitatiilor care mi-au fost facute la întâlniri pe tema asta.

De fiecare data am ajuns, inevitabil, la nume precise si la simpatiile, dar mai ales la antipatiile, pe care ele le provocau celui cu care discutam.

- De ce, domnule, am întrebat odata, nu stai de vorba cu cutare, din partidul celalalt [tot taranist]? Îl stii bine, ti-a fost coleg, v-ati înteles bine atâta timp. Cum de-ati ajuns sa va urâti în halul asta?
- E adevarat, ne-am înteles, dar de la un timp se întâmpla ceva cu el.
- Ceva grav?
- Baietii îl au la mână.
- A furat cât a fost ministru?
- Mai grav, o poveste cu dosarul de Securitate.
- Dar a dezmintit public de atâtea ori.
- Neconvingator!
- Are adeverinta de la Comitetul d-lui Plesu.
- Securistii se acopera între ei.
- A avut un proces, si calomnia a fost dovedita. 
- Stii ceva? Nu iese fum fara foc.
- Si daca foc fac chiar securistii?

N-am scos-o la capat. A doua o zi m-am vazut cu "securistul"; preocupat si el, se întelege, de idei care sa aduca pacea. Când vine vorba, îl întreb de cel de ieri. Sare ca ars:

- Sa nu-l vad, o secatura! Omul lui Iliescu!
- Cum asa? Ati fost colegi atâtia ani, e taranist vechi.
- Vechi, nou, a facut carare la Cotroceni.
- Cine l-a vazut?
- Hrebenciuc.
- Si dumneata asculti la diversionistul ăla PDSR-ist.
- Sa ma crezi, fara foc nu iese fum.

Dupa câteva saptamâni am renuntat. Dezamagit n-am presa fost pentru ca nu-mi facusem mari sperante.

Cu toate astea, tot taranistii mi-s mai dragi. Urmasi ai dreptilor traci, mă si mir ca românii voteaza atât de masiv cu un nomenclaturist ceausist ca Iliescu, si nu cu sarmanul domn Diaconescu. Cât a fost cu partidul la guvernare n-a prea facut treaba? E adevarat, dar Iliescu a facut? Dupa zece ani, din paisprezece, în care a fost condusa de Iliescu si ai lui România e ultima în toate statisticile. În afara de coruptie, acolo e prima.

Aud deseori vorbindu-se admirativ despre "solidaritatea" celor din PDSR. Evident că nu acesta ar trebui sa fie idealul taranistilor. În partidul lui Maniu si Coposu, criteriile solidaritatii ar trebui sa fie cu totul altele decât cele ale d-lor Iliescu, Nastase, Hrebenciuc, Priboi si Bivolaru.

Sigur că da, printre cei care nu-i simpatizeaza pe taranisti, ideea unitatii lor are adversarii sai – si nu putini, si nici neînsemnati. Asa cum vad eu lucrurile, taranistii vor reusi sa redevina solidari si sa lucreze din nou împreuna numai recladind încrederea dintre ei. Însa asa ceva nu va fi posibil daca diversiuni dintre cele mai rudimentare vor continua sa faca ravagii în relatiile lor. Ca sa nu mai spun ca e de-a dreptul sinucigas ca asemenea diversiuni sa fie preluate chiar de unii taranisti împotriva altora.

Lipsa de unitate si solidaritate e doar una din tot mai numeroasele problemele pe care taranistii le au în ultimul timp. Vor reusi, oare, în cele din urma, domnii Ciorbea, Ticu Dumitrescu si colegii lor sa înteleaga ce mare raspundere îsi asuma amânînd sine die deznodamântul? (Cotidianul, 10 aprilie 2004 si New York Magazin)


Taranisti suspiciosi, articol publicat in anul 2004