Valerian Stan
Credo ergo sum
"Mândria împiedică dragostea." 

Abuzuri si conivente

Lunile din urma au adus un nou val de acte de agresiune din partea "fortelor politienesti". În perioada septembrie 2003-martie 2004, organizatia de drepturile omului la care am lucrat pâna de curând [APADOR-CH] s-a ocupat de cinci cazuri de acest gen. Ma voi referi la ele în ordinea în care s-au produs.

În septembrie 2003, tânarul D. Bejinaru (20 de ani) a fost batut de militarii grupei de interventie din Penitenciarul Rahova. În ziua de 5 octombrie, M. Predica, de asemeni un tânar de 20 de ani, detinut al aceluiasi Penitenciar, moare la Spitalul Universitar din Capitala, unde fusese adus în coma în urma cu patru zile. Investigatiile pe care le-am facut au dus la concluzia ca Predica a murit din cauza ca a fost batut, tot în 25 septembrie, de aceeasi grupa de interventie (organizate relativ recent, grupele de "mascati" au ajuns, în penitenciare, adevarate echipe ale groazei). Concluziile medicului legist au fost fara echivoc: "Moartea numitului Predica a fost violenta. Leziunile traumatice (inclusiv fractura oaselor nazale) au putut fi produse prin lovire cu corp dur în regiunea faciala urmata de cadere si lovire de plan dur. Între leziunile traumatice cerebrale si deces exista o legatura directa de cauzalitate". În pofida tuturor dovezilor, Parchetul Militar închide destul de repede dosarul stabilind că personalul închisorii nu are nici o culpa pentru moartea tânarului si îsi declina competenta - si o mai face si în mod gresit - în favoarea Parchetului de pe lânga una din judecatoriile Capitalei. În luna noiembrie 2003, minorul V. Grecu, de 16 ani, si tînarul de 19 ani M. Ionica sunt batuti, într-una din sectiile de politie din Bacau. Violentele agentului de politie le produce amândorura traumatisme cranio-cerebrale necesitînd în jur de 10 zile de îngrijiri medicale. Parchetul (de pe lânga Tribunalul Bacau de aceasta data) închide si acest caz foarte repede, stabilind ca politistul este nevinovat (dar si fara sa clarifice în vreun fel cum de a fost posibil ca tinerii sa fie teferi când au fost adusi la sectie si sa plece cu leziuni atât de grave). În ianuarie 2004, tânarul S. Mitran, de 22 de ani, nu opreste la somatie în timp ce conducea fara permis un autoturism si este împuscat în cap de politistii bucuresteni. Evenimentul s-a produs la numai câteva ore dupa ce primul ministru Adrian Nastase i-a îndemnat pe politisti, la un bilant al Ministerului de Interne, sa foloseasca cu mai mult curaj armele de foc. Mitran a fost internat imediat la Spitalul de Urgenta Floreasca, pentru a fi externat, complet nevindecat, peste nici macar o zi. Cu intentia probabila ca ziaristii sa-i piarda urma, el a fost dus în arestul unei sectii de politie pentru a fi internat apoi în Spitalul Penitenciar Rahova, desi nu avea situatia juridica necesara ca sa poata fi internat într-o asemenea unitate spitaliceasca. La solicitarea reprezentantilor Comitetului Helsinki Român, conducerea Spitalului Floreasca, directorul medical dr N. Louchi mai ales, refuză sa dea informatiile cerute, vizînd mai ales externarea precipitata, în stare foarte grava, a tânarului împuscat în cap (Institutul National de Medicina Legala se dovedise complet deschis în cazul lui M. Predica). În sfârsit, la începutul lui martie 2004, minorul de 15 ani C. Bujor a fost luat de pe strada în timp ce asista la agresarea unor taximetristi de catre politistii bucuresteni. A fost batut grav de membrii unei echipe "de interventie rapida" ("mascati"), chemata de politisti "în ajutor". Bujor a suferit un "politraumatism cranio-cerebral acut închis cu fractura de piramida nazala" (cu traumatisme grave s-au ales si 12 dintre taximetristii agresati de poltisti). Spitalul de copii Maria Skladowska Curie l-a internat pe Bujor în noaptea incidentului si l-a externat a doua zi dimineata, nevindecat si în ciuda opozitiei familiei; externarea a survenit la putine ore dupa ce în sectia în care era internat Bujor se prezentase un ofiter superior de la politie.

Despre comportamentul abuziv al politistilor si cadrelor din penitenciare am mai scris si probabil ca voi mai scrie. În ultimii zece ani Comitetul Helsinki Român s-a ocupat de zeci de cazuri în care oamenii au fost împuscati sau agresati bestial, unii dintre ei murind chiar în aresturile si sectiile de politie, si totusi situatiile în care Justitia i-a tras la raspundere pe vinovati nu cred ca sunt mai multe de 1-2%. Scriind si de data asta despre aceste lucruri, am facut-o vrînd sa spun mai ales ca daca politistii continua si astazi sa se poarte atât de violent si de abuziv, inclusiv fata de niste copii, faptul acesta aproape ca ar mai putea fi de înteles, însa că magistratii si uneori chiar medicii tolereaza asa ceva - câteodata într-un mod aproape complice cu agresorii - acest lucru mi se pare complet absurd si intolerabil. (Cotidianul, 22 mai 2004 si New York Magazin)


Abuzuri si conivente, articol publicat in anul 2004