Valerian Stan
Credo ergo sum
„Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul, dar sufletul nu pot să-l ucidă!”

"Un lider modern"

În vizita la Bucuresti, primul ministru suedez Goran Persson l-a coplesit pe omologul sau român cu un potop de vorbe de bine. Reproduc numai un crâmpei din laudele înaltului oaspete: "În persoana d-lui prim ministru Adrian Nastase România are un lider modern în centrul procesului european de luare a deciziilor. Sunt recunoscator ca îi sunt prieten". D-l Nastase "un lider modern", deci!

În ce ar consta "modernitatea" conducatorului nostru, oaspetele suedez nu ne-a spus. Probabil că nici nu i-ar fi fost prea usor s-o faca de vreme ce, stie foarte bine si domnia sa, tara al carei prim ministru este Adrian Nastase are atât de multe si de mari probleme încât, daca ar fi onest, d-l Nastase însusi ar avea dificultati serioase chiar si numai sa le inventarieze.

M-as mira foarte tare ca diplomatii suedezi de la Bucuresti sa nu-i fi spus premierului lor câte ceva despre cine sunt Ion Iliescu, Adrian Nastase & Co. Democratia din România e o caricatura, libertatea presei o sintagma gaunoasa, coruptia endemica, societatea civila redusa la tacere. Opulenta unei oligarhii cinice si agresive sfideaza batjocoritor saracia a milioane de români.

Chiar nu stiti, d-le Persson, că Adrian Nastase si Ion Iliescu, patroni ai unui regim nedemocratic si profund corupt, sunt primii vinovati de situatia în care se afla tara lor? Chiar sa nu va fi spus nimeni nimic nici despre statura morala a celor doi?

Cu câtiva ani în urma am avut ocazia sa aflu câte ceva, la fata locului, despre exigenta suedezilor fata de conducatorii lor. Stiu bine că, în tara sa, primuluiministru Persson nu i-ar fi fost deloc usor daca si-ar fi permis reverente atât de largi (si de dubioase) fata de un personaj ca Adrin Nastase. Mai ales asta m-a facut sa ma mir foarte tare de ceea ce a facut Goran Persson. Un om politic atât de avizat ca el nu poate sa nu stie bine cam de ce prestigiu se bucura România astazi în lume. Si atunci, de unde asemenea osanale pentru conducatorii ei? Daca e ceva ce cred ca într-adevar n-ar putea sa înteleaga foarte bine d-l Persson, sunt consecintele confuziei pe care o atitudine ca a sa le poate induce în societatea românesca. Dar faptul acesta nu face cu nimic mai scuzabile deserviciile pe care gestul la care ma refer, si oricare altul asemeni lui, le aduce românilor.

Pentru ca trecuse cam mult timp de la vizita musafirului suedez si nu apucasem sa predau redactiei aceste câteva gânduri, voiam sa renunt s-o mai fac. Însă confuzia imensa pe care cuvintele importantului om politic suedez au produs-o printre români – în plina campanie electorala, nici asta nu mi s-a parut întâmplator – m-a facut sa ma razgândesc. Si daca tot am facut-o as mai spune ceva. Mai precis as insista înca o data ca distinctiile pe care unii dintre noi sunt tentati sa le faca între Ion Iliescu si Adrian Nastase sau între nu stiu care aripa conservatoare si reformatoare din PSD mi se par în cazul cel mai bun o naivitate. Sunt deja 15 ani în care am avut tot timpul sa vedem ca Ion Iliescu nu-i cu nimic mai bun decât Adrian Nastase, Nastase decât Iliescu, Iliescu decât Hrebenciuc, Cozmânca decât Micky Spaga, Micky Spaga decât Nastase, Hrebenciuc decât Iliescu, Nastase decât Priboi, Priboi decât Iliescu s.a.m.d. Cine nu întelege nici astazi lucrurile acestea, sa fiu iertat, fie nu poate sa înteleaga nimic, fie nu vrea sa înteleaga. Spun asta cu o strângere de inima în plus gândindu-ma chiar si la oameni pe care altminteri îi pretuiesc si cu care sunt onorat sa împart coloana aceasta de ziar.

Apropo, au fost ani buni în care analisti inteligenti si condeie alese au scris despre "razboiul surd, pe viata si pe moarte" dintre Iliescu si Nastase. Unii au facut-o, mi s-a parut, neîntelegînd prea bine ca servesc o diversiune foarte dibace iar altii nevrînd sa înteleaga. Ma întreb, astazi ar mai putea cineva, oare, sa ne spuna ce se mai aude cu povestea asta?

Competitia tot mai litigioasa, mai cinica si din ce în ce mai putin rationala de care este cuprins Occidentul euroatlantic pare de-acum o fatalitate. Oamenii politici vestici au, probabil, un drept deplin legitim în stradania de a-si servi cu orice pret interesele tarilor lor. Tot o fatalitate pare deja sa fie si tot mai numeroasele probleme de ordin etic pe care destui dintre oamenii politici ai aceluiasi Occident le au. Ce ar trebui sa facem în aceste conditii, nu-mi e foarte usor sa spun. Mai ales ca ma uit în jur si în afara "liderului modern" si a camarazilor lui aproape ca nu mai vad pe nimeni.

Dar poate ca nu ma uit eu prea atent si mi se pare doar... (Cotidianul, 5 iunie 2004 si New York Magazin)


"Un lider modern", articol publicat in anul 2004