Valerian Stan
Credo ergo sum
"Mândria împiedică dragostea." 

Amnezia comunista (II)

România se numara printre tarile foste comuniste în care dupa 1989 amnezia comunista s-a dovedit aproape totala. În ce-i priveste pe intelectuali, explicatia o gasim mai ales într-o rezistenta ca si inexistenta la comunism si, desigur, în consiinta culpei pentru acest fapt. Clasa politica? Daca dupa 1989 ar fi acceptat un "proces al comunismului", Ion Iliescu si tovarasii sai ar fi pierdut demult puterea. Atitudinea "Opozitiei democratice" are si ea explicatiile ei. M-as opri la un singur exemplu, la cel al ministrilor Justitiei asociati respectivei Opozitii. Atunci când liberalii au intrat la guvernare, alaturi de FSN, în 1991, a existat o mare asteptare că Mircea Ionescu Quintus, el însusi fost detinut comunist, va face ce trebuia facut. Ce s-a întâmplat stim bine. Iar astazi stim bine si de ce s-a întâmplat astfel – d-l Quintus a fost un colaborator foarte devotat al Securitatii. Înaintea sa, un alt "democrat", Victor Babiuc, a facut si el tot ce a putut ca arhivele sa ramâna închise si nimeni sa nu raspunda pentru ororile comunismului (Babiuc a fost magistrat în anii 60, apoi profesor la "Stefan Gheorghiu" pentru ca recent sa avem indicii ale colaborarii sale cu Securitatea, inclusiv în cazul lui Paul Goma). Un alt "democrat", liberal si el, Valeriu Stoica. În guvernarea CDR, nici el nu a facut absolut nimic (din CV-ul d-lui Stoica retinem ca în regimul comunist a fost judecator mai mult de un deceniu).

Saptamâna trecuta m-am referit la Rezolutia PPE de condamnare a comunismului. La putin timp dupa ce a fost adoptata Rezolutia, în februarie anul acesta, PNTCD a anuntat un numar de masuri întâmpinînd initiativa PPE. De atunci nu s-a mai întâmplat nimic. Fapt cât se poate de greu de înteles, dar explicînd, probabil, inclusiv de ce sustinerea pe care partidul o are din partea PPE a devenit în ultimul timp tot mai formala. La 14 ani de la lansarea "Proclamatiei de la Timisoara", Societatea Timisoara a anuntat si ea înfiintarea unui Centru de Investigare a Crimelor Comunismului, în a carui activitate urmau sa se implice presedintele AFDPR Ticu Dumitrescu, Horia Patapievici, Radu Flipescu (liderul GDS) si istoricul Marius Oprea. Nici despre asta nu s-a mai auzit ceva.

Preluînd conducerea PNTCD, d-l Ciuhandu, a vorbit despre militantismul anticomunist ca despre o prioritate a programului politic al partidului. Ca raspuns, s-au auzit imediat voci incriminînd "o politica desueta si contraproductiva" (sau "revansarda", cum i-a luat gura pe dinainte pe securistii de la România mare). În ziua Congresului PNTCD, ura fata de acest partid si anticomunismul anuntat a fost foarte vizibila într-un "reportaj" de la Realitatea TV, în care discursul excelent al noului presedinte a fost complet ignorat, fiind prezentat în schimb un interviu cu vânzatoarea de la bufetul salii Congresului - o femeie agramata, normal, lalâie si plina de untura în barba. La asa ceva vor trebui sa se astepte d-l Ciuhandu si colegii lui, sa fie foarte antipatici comunistilor si securistilor. (Desigur, daca vor fi consecventi, cum mi-ar placea sa sper, cu istoria partidului lor.) Apropo de PNTCD, este neîndoielnic că un mare merit în cultivarea atitudinii anticomuniste îi revine lui Corneliu Coposu. Succesorii sai la conducerea partidului trebuie sa-i fie recunoscatori inclusiv pentru acest fapt. În acelasi timp, însa, ei au obligatia sa rascumpere atitudinea gresita si nedreapta a lui Corneliu Coposu fata de una dintre cele mai reprezentative figuri ale anticomunismului românesc, Paul Goma. În anul 1977 si în perioada urmatoare, fostul presedinte taranist a împartit suspiciuni cu privire la actele de curaj ale lui Goma, pentru ca în 1995 sa-l atace atunci când acesta si-a anuntat intentia de a candida la Presedintia României.

Cine si din ce cauze nu vede deloc cu ochi buni militantismul anticomunist e o chestiune prea evidenta ca sa mai fie nevoie sa mai insist aici. Si totusi, asa cum simt eu lucrurile, mai devreme sau mai târziu o judecata a comunismului tot se va face. Totalitarismul comunist a fost o crima cu consecinte mult prea dramatice ca sa poata fi amnistiata vreodata. Dar anticomunismul nu are numai o miza tinînd de trecut, ci si una tinînd de prezent si de viitor. Vorbind despre România, marea nesansa a acestui deceniu si jumatate, de dupa 1989, a fost tocmai mentinerea la putere a comunistilor si Securitatii. Mai concret, ca un exemplu, mi se pare important ce fac pentru istoria trecuta intelectuali precum cei de la Academia Civica, dar îndeajuns pentru prezentul si viitorul nostru comun, grevate atât de nefast, dupa 1989, de regimul comunisto-securist al lui Ion Iliescu. Un regim caruia, amară constatare, mai nimeni nu-i mai spune pe nume. (Cotidianul, 21 august 2004 si New York Magazin)


Amnezia comunista (II), articol publicat in anul 2004