Valerian Stan
Credo ergo sum
Creștinismul e despre omul ce se va îndumnezei în veșnicie, iar nu despre clipa de suferință de aici.

BNR: un stat în stat

Despre secretomania grava practicata de conducerea Bancii Nationale am mai scris. Revin pentru că acest caz mi se pare cu totul iesit din comun.

În cadrul unui proiect al Fundatiei pentru o Societate Deschisa si al Centrului de Resurse Juridice, am realizat de curând o analiza privind conflictele de interese la nivelul institutiilor aflate sub control parlamentar. La BNR suprizele s-au tinut lant. Un singur exemplu, al d-lui Constantin Ionete, membru al Consiliului de Administratie (CA) al Bancii. Pentru că din declaratia de avere a oficialului BNR rezulta că acesta are calitatea de actionar la Banca Transilvania, lucrul cel mai firesc cu putinta era sa documentez daca nu cumva, ca membru al conducerii BNR, d-l Ionete s-a aflat de-a lungul timpului în vreo situatie de conflict de interese. Mai exact, daca nu cumva la nivelul CA al Bancii Centrale s-a aflat vreodata în situatia de a influenta luarea unor decizii care sa avantajeze Banca Transilvania, al carei actionar este. Potrivit Legii Statutului BNR, Banca Nationala are prerogative foarte importante în organizarea, functionarea, supravegherea si controlul tuturor bancilor din România. Pe baza Legii accesului la informatii, am solicitat BNR fotocopii ale proceselor verbale de la sedintele CA tinute în ultimul an. Raspunsul? Nici sa nu ma gândesc, pentru ca informatia solicitata constituie "secret profesional". Refuzul BNR a fost complet abuziv si neconstitutional, pentru că informatia solicitata de mine nu facea parte nici din categoria informatiilor exceptate de la liberul acces (art 12 al Legii 544/2001 a accesului la informatii), si nici din categoria informatiilor clasificate, potrivit Legii speciale 182/2002. În plus de acestea, BNR este o autoritate publica al carei capital "apartine în întregime statului" (Legea Statutului BNR nr 312/2004). (Se poate vedea şi "Raport de monitorizare anticorupţie, septembrie 2004", pe pagina de Documente/ Analize, studii, rapoarte, manuale.)

Dar lucrul cel mai rau e că lipsa de transparenta a BNR e încurajata chiar de catre Justitie. În urma cu mai mult timp am cerut conducerii BNR informatii despre sponsorizarile pe care le-a acordat, din bani publici, deci si din banii mei, în anii de dupa 1989. De asemenea am cerut informatii despre veniturile încasate de membrii CA, venituri platite si ele tot din bani publici, inclusiv din banii mei. Întrebarea mea voia sa clarifice între altele si daca era sau nu adevarat că guvernatorul Mugur Isarescu încasa lunar venituri în valoare de circa 12 mii de dolari. Refuzul a fost si de data asta categoric. M-am adresat Justitiei. Ambele actiuni au fost respinse sub motiv ca BNR n-ar face parte din categoria institutiilor carora le este aplicabila Legea accesului la informatiile publice întrucât "nu utilizeaza resurse financiare publice". Desi, repet, prin lege capitalul BNR "apartine în întregime statului". "Solutia" apartine Tribunalului, respectiv Curtii de Apel din Bucuresti.

Dupa 1989, am avut ocazia sa cunosc zeci sau poate chiar sute de cauze aflate pe rolul instantelor judecatoresti. Rar mi-a fost dat sa întâlnesc atâta incompetenta si rea intentie ca în cazul la care ma refer. Ca sa apere refuzul abuziv al BNR, completul Curtii de Apel Bucuresti (presedinta Simona Marcu) a motivat că datele despre sponsorizarile facute de BNR ar face parte dintre acelea care "daca ar fi facute publice ar fi de natura sa puna în pericol obiectivul fundamental si întreaga activitate a acestui organism si, pe cale de consecinta, ordinea publica si chiar siguranta nationala". Daca ar fi fost asa, bineînteles ca genul acesta de date ar fi fost incluse de Legea informatiilor clasificate în categoria acestor informatii. Dar cum ar fi putut sa legifereze Parlamentul o asemenea enormitate? Însa ce sa mai zici de solutionarea pe fond a procesului când pâna si la nivelul procedurilor legea a fost nesocotita parca în bataie de joc. Legea 544/2001, în temeiul careia s-a judecat procesul, stabileste clar ca asemenea actiuni în justitie sunt scutite de taxa de timbru. Curtea de Apel Bucuresti n-a vazut, n-a auzit, si mi-a cerut sa achit taxa de timbru. La fel, desi din redactarea actiunii rezulta clar ca aceasta a fost introdusa, firesc, în temeiul Legii 544/2001, Curtea de Apel a retinut ca as fi facut-o "în baza Legii 549/2000", o lege care în realitate nici nu exista. (Pentru detalii se pot vedea, pe pagina de Documente/ Alte documente, "Cauza Stan împotriva Băncii Naţionale a României - I şi II".)

La prima vedere s-ar putea crede că o secretomanie precum cea de care m-am lovit în cazul BNR e un fapt minor. Nimic mai gresit. Putine lucruri au facut un rau mai mare societatii românesti ca acest gen de lipsa de transparenta din partea responsabililor politici, a conducatorilor de institutii si, uneori, iata, a complicilor lor, judecatorii. (New York Magazin, 4 octombrie 2004)


BNR: un stat în stat, articol publicat in anul 2004