Valerian Stan
Credo ergo sum
"Mândria împiedică dragostea." 

Reforma în justitie: asteptari noi (II)

Remarcam saptamâna trecuta adoptarea noilor legi în domeniul organizarii judecatoresti, oprindu-ma pe scurt si la câteva dintre deficientele lor. Fara doar si poate că exista si alte argumente că în vara lucrurile ar fi putut fi facute mai bine. As mai da înca un exemplu sau doua. În noua Lege privind organizarea judiciara exista un paragraf care prevede ca Ministerul Justitiei asigura buna organizare si administrare a Justitiei ca serviciu public. Se poate ca intentia sa nu fi fost asta, însa formularea textului lasa sa se înteleaga ca Ministerul Justitiei ar avea totusi prerogative de control asupra modului în care este administrat actul de justitie, ceea ce este contraproductiv în oricare din cazuri. Mi se pare de asemenea îndreptatita critica facuta de organizatiile neguvernamentale cu privire la faptul că gestionarea bugetelor judecatoriilor, tribunalelor si curtilor de apel este data prin Legea Consiliului Superior al Magistraturii în competenta Ministerului Justitiei. Daca CSM-ului i-au fost conferite prerogative atât de importante în organizarea si functionarea Justitiei – si este bine ca s-a decis astfel – atunci lucrul cel mai firesc posibil ar fi fost sa-i fie date spre gestionare si resursele alocate în acest scop. Că ar fi trebuit sa se întâmple astfel ne-o arata inclusiv un fapt aparent minor dar care în realitate are semnificatia lui. Prin Legea CSM era stabilit că pâna la începutul lunii septembrie anul acesta "Guvernul va asigura un sediu corespunzator CSM". Evident că lucrul acesta nu s-a întâmplat iar Legea nu a fost respectata.

Înainte si dupa adoptarea Legii CSM au existat numeroase voci care au criticat faptul că, prin Lege, de activitatea curenta a acestei autoritati se ocupa în mod permanent numai presedintele si vicepresedintele, socotindu-se că solutia ar fi ca toti membrii CSM sa aiba o activitate permanenta la Consiliu. Cred că si aceasta viziune este corecta, în esenta. O institutie avînd menirea sa se ocupe de buna functionare si de independenta justitiei nu poate sa aiba, în permanenţă, decât o agenda foarte încarcata. Si totusi, si în acest caz exista un impediment de ordin constitutional, în sensul în care prin Constitutie este stabilit că din CSM fac parte inclusiv ministrul Justitiei, presedintele Înaltei Curti si procurorul general al Parchetului de pe lânga Înalta Curte, membri care, prin natura prerogativelor functiilor lor de baza nu ar putea avea o activitate permanenta în cadrul CSM întrucât îndeplinesc functii de conducere sau administrative la nivelul propriilor instituţii.

Si totusi, cu toate imperfectiunile existente înca, din punct de vedere legislativ există un numar de premise pentru evolutii viitoare pozitive. Mai departe, foarte importanta este vointa oamenilor politici de a fi aplicate în practică legile votate. Stim cu totii foarte bine, si nu de ieri sau de azi, ce probleme sunt în România cu aplicarea legilor, mai ales atunci când ele pot sa nu fie în acord cu unul sau altul dintre interesele oamenilor politici. Sub presiunea institutiilor internationale, oamenii politici s-au facut că rezolva problema incompatibilitatii dintre calitatea de parlamentar si cea de avocat. În ce fel? Au interzis parlamentarilor avocati sa pledeze la judecatorii si tribunale, însa le-au permis s-o faca în continuare la curtile de apel si la Înalta Curte - acestea fiind mai ales instante la care se exercita caile de atac si la care hotarârile judecatoresti devin definitive. Un asemenea comportament este inacceptabil. Un studiu recent realizat la nivelul Ministerului Justitiei (al carui obiectiv declarat a fost sa evalueze "integritatea si rezistenta la coruptie a sistemului judiciar") a consemnat, drept una din concluziile cele mai importante, faptul că "în activitatea de rezolvare a cauzelor, mai mult de jumatate (52%) dintre judecatori confirma existenta presiunilor politice". Este evident că oamenii politici stiau si stiu bine aceste lucruri. Ramâne de asteptat ca în perioada care vine ei sa accepte, în sfârsit, că o schimbare fundamentala a atitudinii proprii este strict necesara.

În sfârsit, dar nu în ultimul rând, Consiliul Superior al Magistraturii are de valorificat premisele legislative la care m-am referit. CSM are în prezent conditii pentru a reusi în reforma, în modernizarea si cresterea integritatii sistemului judiciar. Daca nu o va face, responsabilitatea pentru aceasta va fi nu doar mai mare ca oricând altadata, dar si una care de data aceasta îi va reveni aproape în întregime. (New York Magazin, 4 noiembrie 2004)


Reforma în justitie: asteptari noi (II), articol publicat in anul 2004