Valerian Stan
Credo ergo sum
Creștinismul e despre omul ce se va îndumnezei în veșnicie, iar nu despre clipa de suferință de aici.

Libertatea presei: noi probleme (I)

Câteva lucruri petrecute în ultimele luni au adus din nou în discutie chestiunea libertatii presei. Ca si în alte dati, discutiile mi s-au parut destul de simpliste si prea putin calificate. Tema e, indiscutabil, cât se poate de complicata. Iar asta mai ales pentru că situatia de astazi e consecinta unui întreg complex de cauze. Si totusi, nimic nu poate sa justifice superficialitatea despre care vorbesc.

La mijlocul lui septembrie, ziaristii de la Evenimentul zilei au acuzat "înmultirea imixtiunilor în politica editoriala a ziarului" din partea patronatului. Un material despre alte noi afaceri dubioase ale Danei Barb, sora primului ministru Nastase, nu a fost, s-a spus, pe placul elvetienilor de la Ringier, ceea ce a dus la o criza între redactie si patronat. La putine saptamâni a urmat România libera. Multe numere la rând, prima pagina a ziarului a fost ocupata cu dezvaluiri despre presiunile pe care patronii de la WAZ le-au facut pentru atenuarea criticilor la adresa PSD si a Guvernului. Materialele publicate au aratat că Adrian Nastase si Mircea Geoana au intervenit nu o data pe lânga proprietarii germani.

În ambele cazuri, Clubul Român de Presa fie a lipsit cu totul, fie a fost complet inconsistent sau s-a contrazis de la un comunicat la altul. Faptul acesta n-ar fi trebuit sa surprinda pe nimeni. Cele întâmplate au reprezentat un decont care nu mai avea cum sa fie amânat. Organizatie a patronilor si directorilor din presa, am mai spus-o si alta data, CRP s-a dovedit de prea putine ori consecvent cu rosturile pe care si le-a asumat la constituire, în urma cu sase ani. Apararea libertatii presei si promovarea deontologiei jurnalistice, obiective statutare dintre cele mai importante, s-au aflat mereu în suferinţă la nivelul CRP. Dar, în cazul la care ma refer, probleme au fost si cu pozitia societatii civile. Câteva organizatii neguvernamentale, dedicate inclusiv libertatii presei si drepturilor omului, au publicat comunicate în care au imputat celor doua trusturi "încalcarea libertatii de exprimare". Uitîndu-se că despre obligatia respectarii libertatii presei se poate vorbi numai în raport cu statul, cu institutiile si autoritatile lui. Evident că protestul societatii civile era cât se poate de necesar în cazul dat, însa el ar fi trebuit sa vizeze exclusiv Guvernul si partidul aflat la guvernare, despre care existau date că au intervenit pe lânga proprietarii celor doua ziare. Într-o lume normala, un Guvern cu un asemenea comportament ar fi iesit foarte sifonat dupa cele întâmplate. La noi, însa, d-nii Nastase si Geoana trebuie sa se fi prapadit de râs vazînd cu cine se lupta societatea civila. În ce priveste CRP, într-o situatie de o asemenea gravitate, nimic n-ar fi fost mai normal decât o formula de protest luînd în calcul inclusiv ca Guvernul si PSD sa fie supuse, cu numai câteva saptamâni înainte de alegeri, unui embargo informatic din partea institutiilor de presa membre.

Dar în loc sa procedeze astfel, în plin scandal al celor doua cazuri, Clubul s-a trezit condamnînd viguros o evaluare pe care prestigioasa organizatie Reporters sans Frontieres tocmai o publicase si în care România ocupa, într-adevar, o pozitie deloc de invidiat. Reproduc numai o fraza din Comunicatul CRP: "Presa din România se află sub presiuni de toate felurile, dar adevarul ajunge inexorabil la cunostinta opiniei publice". Vorba lui Caragiale, "Industria româna e sublima, putem zice, dar lipseste cu desavârsire". Oare chiar cred d-l Cristian Tudor Popescu si colegii lui că adevarul ajunge chiar asa de "inexorabil" la oameni? Si lucrul asta e valabil, sa zicem, si în cazul Televiziunii publice ori a d-lui Dan Voiculescu? Iar daca e asa, atunci de ce toata lumea e cu totul, dar cu totul, de alta parere? Chiar toata lumea sa se însele, inclusiv Uniunea Europeana, Departamentul de Stat american, Reporters sans Frontieres si atâtea si atâtea alte organizatii, iar dreptate să aiba numai Cristian Tudor Popescu?

Nici vorba! Faptul că presa nu este libera constituie pentru România o problema cu nimic mai putin grava decât coruptia si proasta functionare a Justitiei. As putea zice chiar ca dimpotriva. Pentru că lipsa unei prese libere reprezinta o cauza a cauzelor, o explicatie a tuturor relelor din societate. Institutiile internationale înteleg bine ce se întâmpla în România. Acum, nu e mai putin adevarat că în ultimii ani inclusiv la nivelul democratiilor occidentale libertatea de exprimare a început, din cauze eminamente politice, sa decada din statutul sau sacrosanct, care a facut posibil apogeul respectivelor societati. Ceea ce, numai cine nu vrea nu întelege, constituie un risc deloc neglijabil pentru evolutiile viitoare. (New York Magazin, 10 noiembrie 2004)


Libertatea presei: noi probleme (I), articol publicat in anul 2004