Valerian Stan
Credo ergo sum
"Mândria împiedică dragostea." 

Paul Goma si noi: ieri, azi, mâine

La începutul acestei luni, în Biblioteca electronica a lui Paul Goma a aparut un nou titlu, "Cod <Barbosul>". În cele peste 250 de pagini cât are lucrarea, Paul Goma a publicat, integral sau selectînd esentialul, zeci de file din multimea de dosare pe care Securitatea i le-a dedicat vreme de 33 de ani, adica din toamna lui 1956 pâna la sfârsitul lui 1989. Documentele i-au fost remise "Barbosului" de tânarul istoric Stejarel Olaru iar prezentarea lor începe cu dosarul din martie 1957 al Tribunalului Militar, în care Paul Goma, student, era condamnat la 2 ani de închisoare; fusese arestat în noiembrie 1956 pentru solidaritatea cu revolutia din Ungaria. Ultimul document prezentat, apartinînd Ministerului de Interne (Securitatii), cuprinde un plan de masuri pentru reprimarea si anihilarea "adeptilor lui Paul Goma", la o luna de la plecarea în exil a scriitorului.

Asa cum Paul Goma însusi noteaza în câteva rânduri, securistii au selectat si toaletat – "pelinizat" - cu grija maxima documentele care au ajuns la el. Si totusi, urmele crimelor n-au putut fi, toate, sterse. Prestidigitatiile arhivarilor securisti si sefilor lor au "anonimizat", între altele, armata de agenti si informatori - multi dintre ei activi si azi - implicati în cazul Goma. Documentele puse pe Internet confirma, oficial, că doua împrejurari exasperau cel mai tare Partidul si Securitatea: neînduplecarea lui Goma si notorietatea internationala a cazului lui, însemnînd mai ales simpatia cu care el era privit în mediile literare si de presa din Occident. Numai cineva din cale afara de candid ar putea sa creada ca Securitatea externa (DIE) nu a fost implicata si ea masiv în "reprimarea si anihilarea" lui Goma. N-a fost DIE implicata în atentatele împotriva scriitorului si fiului sau, dupa plecarea din tara? Si totusi, generalii de la DIE (SIE, azi) sustin că nu detin dosare în acest caz. Ceea ce e o minciuna sfruntata.

Lucrarea de fata, "Cod <Barbosul>", si "Culoarea curcubeului", scrisa de Goma în urma cu 26 de ani, reprezinta "cele doua fete ale lunii". Daca în "Culoarea curcubeului" ne este prezentata fata vazuta a Securitatii, în "Cod <Barbosul>", ni se înfatiseaza chipul nevazut al sinistrei institutii. Asa cum vedem din documentele primite de la Securitate, din chiar redactarea securistilor, Goma si familia lui au suportat un întreg si odios arsenal represiv, în buna parte ocult pâna azi: tracasarea prin deranjarea periodica a telefonului; ascultarea ostentativa a telefonului; sicanarea prin apeluri repetate pentru a-l face sa nu mai raspunda la telefon; influentarea ziaristilor occidentali, inclusiv prin corupere, pentru a scrie favorabil despre regim si defavorabil despre protestatar; instalarea de microfoane în locuinţă; concedierea membrilor familiei din slujbe; destramarea anturajelor; discreditarea la principalele ambasade si guverne Occidentale (SUA, Marea Britanie, Franta, RFG) si influentarea acestora; perchezitii domiciliare noaptea si în lipsa familiei de acasa; filaj si urmarire informativa neîntrerupta; influentarea unor emigranti si membri ai asociatiilor românesti din Occident, care prin telefoane si scrisori sa dezaprobe actiunile lui Goma etc etc etc.

Prigoana Securitatii împotriva lui Goma a durat, cum spun, fix 33 de ani, din care 21 în tara. Dupa toate câte a trait, inclusiv dupa 1989, Paul Goma conchide astazi asa: "Dureros, ucigator sentimentul ca ceea ce ai facut, ceea ce ai consimtit – tu si ai tai – s-a dovedit a fi o stralucitoare, o rasunatoare inutilitate".

Se prea poate ca aici Paul Goma sa nu aiba dreptate (posibil din cauza unei profunde, dar si atât de justificate tristeti). Daca Goma si ai lui n-ar fi "facut ce-au facut si consimtit ce-au consimtit": numarul si asa groaznic de mare al intelectualilor colaborationisti ar fi fost înca si mai mare iar consecintele înca si mai dramatice; numarul si asa groaznic de mic al intelectualilor necolaborationisti ar fi fost înca si mai mic iar consecintele înca si mai dramatice; îngaduinta Occidentului fata de regimul criminal al lui Ceausescu ar fi fost înca si mai lipsita de complexe si mai grava în consecinte; în beciurile Securitatii teroarea ar fi fost înca si mai cumplita; si în general, ca sa nu mai continuu, în ultimii aproape 50 de ani de istorie a tarii sale ar fi încaput înca si mai multa lasitate, mai mult lichelism si mai multa mizerie de toate felurile. Toate acestea ar fi fost posibile fara Paul Goma, cel care: a facut 2 ani de închisoare; a avut 5 ani "domiciliu obligatoriu"; el si ai lui au fost vânati de Securitate timp de 33 de ani; a fost dat afara din facultate; a fost dat afara din Uniunea Scriitorilor (si cu asta au fost de acord nu numai Eugen Barbu sau Fanus Neagu, dar si Doinas, Blandiana, Zaciu, Manolescu, Sorescu si Banulescu); opera i-a fost interzisa nu doar înainte de 1989, dar si dupa (când, de-un exemplu, Liiceanu i-a topit cartile); a fost tratat de mason, propagandist legionar si agent strain (au facut-o mai ales securistii si Vadim - jalnicul filosemit de azi, pentru care Goma a fost pâna de curând "Evremovici jidovitul"); a fost tratat de complice al comunistilor (Shafir: "Paul Goma a facut parte din sistem"); a fost repudiat nedrept de Monica Lovinescu, celebrul sau "Îmi pare rau ca l-am cunoscut pe Goma" fiind un adevarat cuvânt de ordine care a dat semnalul unei campanii de "pedepsire" a scriitorului, campanie la care au participat între altii Gabriela Adamesteanu si Gabriel Andreescu.

Prin atitudinea trecuta si prezenta fata de Goma, românii sunt pe cale sa se pricopseasca, foarte curând, cu înca o pata rusinoasa în propria istorie. (New York Magazin, 24 noiembrie 2004)


Paul Goma si noi: ieri, azi, mâine, articol publicat in anul 2004