Valerian Stan
Credo ergo sum
Creștinismul e despre omul ce se va îndumnezei în veșnicie, iar nu despre clipa de suferință de aici.

Despre alte excese

Parca mai devreme decât ne-am fi asteptat, unele antipatii fata de americani au aparut si pe la noi. Apogeul mi s-a parut atins în toamna lui 2003, când Administratia Bush a decis invadarea Irakului. Unilateralismul Casei Albe, sfidînd nu doar ONU dar si pe destui dintre aliatii occidentali, a contat cel mai tare. Implicarea în razboiul din Iugoslavia (primavara lui 1999) contase si ea mai înainte. Desi acolo au fost alaturi de aliatii din NATO, americanii au încasat de departe grosul resentimentelor pacifiste. Ne amintim indignarea generalizata cu care a fost întâmpinata bombardarea Belgradului în chiar zilele Pastelui ortodox, în ciuda armistitiului unilateral pe care îl anuntase Milosevici. Americanilor le este atribuit în întregime inclusiv acest fapt, desi ideea respingerii ofertei Belgradului a fost a francezilor si nu a americanilor, asa cum însusi ministrul de Externe francez de atunci a recunoscut.

Destui dintre intelectualii anticomunisti au reprosat americanilor indiferenţa neasteptata cu care privesc la pozitiile foarte importante acaparate de agentii Securitatii în politica, institutiile si economia tarii. "NATO cu securisti", titra, foarte sugestiv, dar si profetind foarte exact, în primavara lui 2002, revista Grupului pentru Dialog Social; peste jumatate de an România avea sa fie primita în organizatia transatlantica la pachet cu securistii sai cu tot. Afacerea Bechtel, un contract de câteva miliarde de dolari atribuit fara licitatie companiei americane, a prilejuit si ea destule obiectii.

Când nimic nu mai anunta ceva ce sa alimenteze antipatiile contra americanilor, un îndragit interpret de rock, Teo Peter, este omorât, într-un accident de circulatie, de un ofiter american avînd misiuni oficiale în cadrul Ambasadei SUA la Bucuresti. Din datele Politiei reiese ca ofiterul se afla sub influenta alcoolului, ignorase semnele de circulatie si a refuzat examinarea medico-legala (alcoolscopica) a sângelui. La putine ore dupa accident, Ambasada îl scoate din tara. Televiziunile iau foc iar a doua zi si ziarele. Ideea e mai ales că americanii ne trateaza ca pe niste apasi. Tulburarea are loc în plina campanie electorala - o campanie cu miza maxima -, cu numai o saptamâna înainte de marea finala pentru Cotroceni, dintre primul ministru Nastase si liderul Opozitiei, Basescu.

O adevarata bomba explodeaza a doua zi dupa accident, duminica 5 decembrie - zi nelucratoare, desigur, si pentru Guvern. Ministerul român de Externe da publicitatii un comunicat de o duritate neobisnuita, mai ales în relatiile cu Statele Unite: "MAE îsi exprima consternarea fata de plecarea din tara a persoanei vinovate de producerea accidentului. (...) MAE a protestat printr-un demers oficial pe lânga Ambasada SUA la Bucuresti (...). MAE a transmis instructiuni Ambasadei României în SUA pentru a face demersuri energice si ferme pe lânga autoritatile americane pentru prezentarea punctului de vedere al României si a pozitiei noastre". Peste doua zile, purtatorul de cuvânt al Guvernului face cunoscut, printr-un comunicat oficial, ca "Premierul Adrian Nastase a transmis o scrisoare domnului George Bush, Presedintele Statelor Unite ale Americii, prin care îi adreseaza rugamintea de a se implica în solutionarea situatiei generate de tragicul accident".

Aici as face o paranteza ca sa reamintesc ca, desi era creditat de toata lumea cu prima sansa, Adrian Nastase a pierdut alegerile. Fara sa astepte rezultatele oficiale, el s-a declarat învins, fapt destul de straniu avînd în vedere comportamentul obisnuit al experimentatului politician. Câstigator a fost declarat Traian Basescu, care în materie de politica externa se facuse remarcat prin declaratii categoric pro-americane, pe de o parte, iar pe de alta ostile partenerilor europeni. Fara sa vreau sa sugerez că o atitudine sau alta a contat în deznodamântul recentelor alegeri, as mai aminti si faptul ca la trei zile dupa interventia MAE presedintele Iliescu a suprins cu declaratia ca "Nu este obligatoriu ca Mircea Geoana sa fie premier dupa alegeri" (asa cum se decisese cu mult timp înainte de alegeri în PSD, inclusiv cu binecuvântarea lui Ion Iliescu). În sfârsit, cred ca tot aici este de reamintit faptul ca d-nii Iliescu, Nastase si Geoana, vrînd sa obtina sustinerea americanilor pentru intrarea în NATO, au semnat, în august 2001, acordul pentru imunitatea militarilor americani în fata Curtii Penale Internationale, acord care n-a mai fost ratificat însa niciodata, desi Washingtonul si-a tinut promisiunea.

Singurul lucru pe care vreau sa-l afirm cu toata convingerea este ca excesele în atitudinea fata de americani – ca dealtfel oricare dintre excese – nu poate sa aduca nimic bun. Iar lucrul acesta e valabil pentru toata lumea, de la politicieni la comentatorii politici si de la liderii de opinie pâna la omul simplu. Negrul apocaliptic în care scriu unii despre americani si conducatorii lor este aproape la fel de fals si inutil ca rozul orbitor, lustruit îndelung, în care o fac altii. Indiferent ca explicatiile le gasim în complexele de biografie ale celor dintâi ori în stipendiile si bursele generoase cu care Guvernul american i-a cadorisit la un moment dat pe ceilalti. Românii si americanii n-au nevoie sa se flateze inutil. Si nici sa-si faca imputatii gratuite. Dupa tragedia în care a pierit Teo Peter, urmata de destule îndoieli că ofiterul american va raspunde pentru fapta sa, ambasadorul american la Bucuresti, d-l Crouch, a insistat pe nevoia de încredere dintre noi, "în capacitatea noastra de a fi corecti si drepti unul cu celalalt". Indiscutabil, de exact asta e nevoie, si de nimic mai mult: ca americanii si românii sa fie corecti si drepti unii cu altii.

P.S. Felul în care Ambasada Statelor Unite a contestat, în mod public, decretul prin care presedintele Iliescu îl gratiase recent pe Miron Cozma mi s-a parut complet neacceptabil si contraproductiv, inclusiv sub aspectul la care m-am referit. Cât priveste comportamentul nostru în tot circul revocarii gratierii lui Cozma – presedintele, politicienii si "societate civila" – nimeni n-ar mai trebui sa se mire daca altii nu ne respecta mai mult decât ne respectam noi însine. (New York Magazin, 5 ianuarie 2005)


Despre alte excese, articol publicat in anul 2005