Valerian Stan
Credo ergo sum
Creștinismul e despre omul ce se va îndumnezei în veșnicie, iar nu despre clipa de suferință de aici.

Noua guvernare si semnele ei "bune"

Unii se uita oblic la mine când spun că din punct de vedere politic ne aflăm destul de aproape de situatia din 1990. Pentru că un numar de argumente în acest sens am adus nu demult, n-am sa mai insist acum. Am sa aduc în schimb un nou exemplu că lucrurile stau cum spun.

Implicat foarte activ în organizarea mineriadei din iunie 1990, fostul director al Regionalei CFR Craiova, Gheorghe Dobre, a ajuns, în actuala guvernare PD-PNL, ministru. În calitatea pe care o avea la acea vreme, Dobre a actionat cu un zel iesit din comun ca sa asigure transportul, cu trenurile, celor câteva mii de mineri care au terorizat Bucurestii. El a colaborat foarte bine cu unul dintre instigatorii principali ai minerilor, colonelul de Securitate Nicolae Camarasescu. El l-a destituit pe loc pe inginerul Ion Mănucu, unul dintre subalternii sai, care avusese curajul sa se opuna plecarii minerilor spre Bucuresti. Mănucu decuplase contactele electrice care alimentau reteaua de tractiune feroviara. De Dobre si de faptele sale glorioase uitase mai toata lumea. Pâna când Traian Basescu si PD l-au pus ministru la Transporturi. Odata cu rememorarea ispravilor lui Dobre, s-a aflat ca în ultimii ani el a fost colaboratorul cel mai apropiat al lui Traian Basescu, atât la Ministerul Transporturilor cât si la Primaria Capitalei. La Transporturi, Basescu l-a preluat pe Dobre de la Guvernul PDSR-ist al lui Vacaroiu (care, se întelege, îl promovase la Bucuresti pentru contributia adusa la victoria mineriadei din iunie ’90).

Numirea ca ministru a lui Dobre a produs rumoare printre ziaristi si comentatori. Însa când tocmai începusem sa ma mir ca asa ceva mai e posibil la noi, lucrurile au reintrat în normal. Si cum, Doamne iarta-ma, s-ar fi putut altfel atâta timp cât de ororile din vara lui 1990 nu-si mai aduce mai nimeni aminte iar pe autorii lor, în frunte cu d-nii Iliescu si Roman, nu-i întreaba nimeni nimic. Si, la o adica, de ce ar fi Basescu incompatibil cu Dobre, si de ce nu i-ar fi si el recunoscator acestui co-autor al mineriadei din moment ce la vremea barbariilor mineresti antidemocratice actualul presedinte, d-l Basescu, apartinea si el guvernarii ticaloase a FSN, alaturi de Iliescu, Roman, Nastase si toti ceilalti?

Cum nu ma mir de ce fac Traian Basescu si ai lui, nu ma mai mir nici de liberali. Ce altceva decât respectul sacrosanct fata de proprietate ar trebui sa-i caracterizeze înainte de toate pe niste oameni politici liberali? În ce masura s-au purtat pâna acum urmasii de azi ai Bratienilor în acord cu acest principiu, mai cu seama atunci când a fost vorba de proprietatea altora, inclusiv cea publica, stim deja prea bine. Si totusi, un caz pe care mi l-a semnalat cineva de curând mi se pare a fi si el deosebit de graitor. Despre ce este vorba? Mostenitorii cunoscutului ministru liberal al Finantelor Mircea Cancicov, mort în inchisorile comuniste, s-au adresat instantei de judecata pentru a redobândi proprietatea unui imobil, situat în Bacau, pe care justitia comunista i l-a confiscat înaltului demnitar odata cu condamnarea la închisoare pe viata. Duritatea pedepsei calailor comunisti fusese pe masura vredniciei patriotului liberal. Întrucât cladirea se afla în administrarea Primariei Bacau, mostenitorii, reprezentati de Ioana Mihaela Apahideanu, au chemat în judecata, firesc, aceasta institutie.

Pâna aici, nimic neobisnuit. Surpriza mostenitorilor, greu de descris în cuvinte, a venit în momentul în care în proces a intervenit nimeni altcineva decât conducerea centrala a Partidului National Liberal. Cererea PNL era stampilata si semnata în numele presedintelui Theodor Stolojan de secretarul general al Partidului, Mihai Voicu. Aici trebuie spus că imobilul revendicat fusese repartizat de Primarie, ca sediu, organizatiei locale liberale. Sigur că da, grija centrului ca o filiala a sa să nu ramâna fara sediu este, în principiu, perfect legitima. Numai ca în acest caz sefii liberali s-au purtat din mai toate punctele de vedere mizerabil. Daca ar fi avut un cât de mic respect fata de principiile fundamentale liberale, fata de doctrina dar si de istoria partidului lor, n-ar fi facut nimic din ceea ce au facut. Înstapînindu-se cu sediul în cladirea cu pricina, ei stiau bine istoria acesteia si faptul că Primaria o detinea pe baza unui rapt criminal al comunistilor. Dupa cum stiau bine ca victima respectivului rapt era unul dintre cei mai ilustri înaintasi ai lor. Dar d-lui Stolojan, bacauanului Catarama si secretarului general nu le-a pasat de nimic din toate astea. Mai mult, culmea nerusinarii si cinismului, ei si-au întemeiat actiunea adresata instantei, prin care au solicitat respingerea cererii proprietarilor de drept, invocînd inclusiv sentinta odiosilor comunisti – "Deciziunea criminala nr 27/1948" (curat criminala, d-lor liberali, urmasi ai marilor Bratieni!).

Inutil, cred, sa mai spun ca dupa recenta victorie în alegeri a PNL si PD, d-l Mihai Voicu a ajuns si el ministru. (New York Magazin, 12 ianuarie 2005)


Noua guvernare si semnele ei "bune", articol publicat in anul 2005