Valerian Stan
Credo ergo sum
„Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul, dar sufletul nu pot să-l ucidă!”

Scrisoare deschisa presedintelui PNTCD

- un text publicat în suplimentul "Aldine" al României libere la 21 ianuarie 2005 -

Stimate domnule Gheorghe Ciuhandu,

Va adresez aceste câteva rânduri îngrijorat de posibilitatea ca demersurile pe care le-ati initiat pentru "unificarea crestin-democratiei din România" sa duca la disparitia PNTCD.

Indiscutabil, unirea tuturor celor care îsi asuma principiile crestin-democratiei este un lucru foarte necesar, si cred ca PNTCD trebuie sa faca si în continuare tot efortul pentru aceasta. În acelasi timp, însa, la fel de obligatoriu mi se pare ca unificarea sa se faca în jurul PNTCD, fara ca denumirea partidului, sigla sau simbolurile acestuia sa fie schimbate. Sunt câtiva ani buni de când neprietenii PNTCD predica neîncetat despre desuetudinea partidului, denumirii si simbolurilor sale. Mai nou, neprietenii partidului au început sa atace si istoria lui, inclusiv pe marele patriot Iuliu Maniu, ilustrul dumneavoastra înaintas.

Este un lucru bun ca le întindeti o mâna inclusiv acelora care dupa ce au facut cariere politice stralucite pe seama PNTCD l-au parasit si l-au atacat continuu. Daca unirea promite sa serveasca viitorului, cred ca ar fi bine sa se treaca peste ceea ce a fost rau în trecut. Unificarea crestin-democrata, consolidarea si modernizarea partidului sunt cerinte absolut obligatorii. Dar, stimate domnule Ciuhandu, nu lasati ca sub paravanul unei pretinse uniri, PNTCD sa primeasca lovitura de gratie. Este obligatoriu sa observati cu atentie cine sunt apostolii cei mai vechi si mai pasionati ai renuntarii la identitatea partidului. Nu cred ca aveti vreo îndoiala ca disparitia partidului lui Maniu, Mihalache si Coposu a fost si este un vis foarte drag Securitatii si tuturor celor care de-a lungul deceniilor au fost deranjati de valorile acestui partid si de patriotismul conducatorilor lui. De asemenea nu cred ca aveti vreo îndoiala ca dupa 1989 Securitatea a reusit în România tot ce si-a propus. Lucrul acesta n-ar trebui sa va sperie, ci doar sa va faca sa luati aminte la el!

Un PNTCD cu o alta identitate nu va mai fi PNTCD. Nu luati decizii grave fara sa va consultati cu membrii partidului! Întâmplator îmi este cunoscut, de exemplu, ca în chiar aceste zile membri ai PNTCD din exil va trimit mesaje foarte importante care fie nu ajung la dumneavoastra, fie nu primesc nici un raspuns. Consultati-va de asemenea cu personalitatile importante din partid sau care au avut legaturi istorice cu PNTCD. La fel, nu uitati cât pret punea Corneliu Coposu pe colaborarea cu organizatii civice precum AFDPR sau Alianta Civica.

Va doresc, domnule Ciuhandu, tot ce e mai bun!

Valerian Stan
20 ianuarie 2005


Scrisoare deschisa presedintelui PNTCD, articol publicat in anul 2005