Valerian Stan
Credo ergo sum
Creștinismul e despre omul ce se va îndumnezei în veșnicie, iar nu despre clipa de suferință de aici.

Trianon: film si vrajba

Incidentul legat de difuzarea, în urma cu câteva saptamâni, a documentarului "Trianon" a trecut aproape neobservat. Cu toate ca genul acesta de incidente merita toata atentia.

Filmul regizorului Koltay Gabor este un serial cu 14 episoade. El se bazeaza mai ales pe cartile despre Tratatul de la Trianon ale istoricului maghiar Raffay Erno si îsi propune sa prezinte situatia "Ungariei Mari" de dinaintea Tratatului de la Trianon, ulterior primului razboi mondial, în urma caruia, prin destramarea Imperiului Austro-Ungar, Ungaria a pierdut o treime din teritoriul sau de atunci. Documentarul fusese gândit ca un serial mai ales cu intentia de a fi difuzat la televiziunile din Ungaria. Pentru ca a fost refuzat de Televiziunea publica, dar si de canalul Duna TV (ultimul adresîndu-se în special maghiarilor din afara tarii), Koltay Gabor si-a propus sa faca din film o selectie de doua ore pe care sa o difuzeze în orasele principale din Transilvania si Slovacia. Ceea ce s-a si întâmplat.

Un cotidian central din România a informat ca la proiectia filmului au participat circa 300 de maghiari la Cluj, peste 300 la Sfântu Gheorghe si peste 700 la Miercurea Ciuc. Pentru ca în alt loc, tot în presa din tara, vorbindu-se cam despre aceleasi cifre sa gasesc aprecierea, discutabila în modul cel mai evident, ca "Interesul generat de film în Transilvania a fost foarte mare". În Ungaria, difuzarea filmului lui Koltay a fost refuzata, s-a spus, din cauza caracterului sau extremist. Koltay Gabor a raspuns ca "Mesajul filmului nu este de tipul <Vrem Ardealul înapoi>, ci mai mult un demers pentru a ne cunoaste mai bine istoria asa cum a fost si este ea". Totodata, regizorul a reprosat autoritatilor de stânga de la Budapesta ca "nu permit poporului sa aiba acces la informatii despre istoria tarii".

Proiectia filmului în orasele transilvanene a atras reactia autoritatilor române. Ministerul Culturii a considerat ca proiectia s-a facut încalcîndu-se legea, în sensul ca pelicula nu fusese în prealabil clasificata în Registrul Cinematografiei, asa cum obliga Legea cinematografiei nr 630/2002. Actul normativ stabileste ca în România "orice activitate de distribuire, difuzare sau exploatare de filme cinematografice" se face pe baza unui "certificat de clasificare" a respectivelor filme. În urma verificarilor pe care le-au facut, politistii au amendat, cu câte 50 de milioane de lei, doua persoane care s-au ocupat de organizarea turneului filmului, persoane apartinînd Organizatiei Tinerilor Maghiari din Transilvania respectiv Forumului Tinerilor din Odorhei. Cu toate ca încalcarea legii fusese dincolo de orice îndoiala, cele doua organizatii au protestat si au cerut UDMR, aflata acum la guvernare, sa intervina pentru oprirea cercetarilor.

Acestea sunt faptele. Ele ridica, asemeni altor cazuri de acest gen, câteva chestiuni de principiu. Prima mi se pare aceea a dreptului la libera exprimare a realizatorilor filmului si al celor care au participat la difuzarea lui. Si în acest caz, discutia trebuie pornita chiar de la normele constitutionale. Se stie deja suficient de bine ca prin Constitutia României libertatea de exprimare este considerata "inviolabila", fapt care situeaza Legea noastra fundamentala în acord cu filosofia cea mai evoluata a normelor internationale în materie. Cele câteva restrângeri ale libertatii de exprimare sunt si ele în acord cu principiile internationale; pe lânga "îndemnul la razboi de agresiune, la ura nationala, rasiala, de clasa sau religioasa", este interzis si "îndemnul la separatism teritorial". Sanctionarea cu amenda a organizatorilor proiectiei a avut în vedere încalcarea legii sub aspectul obligatiei de obtinere a "certificatului de clasificare" a filmului, si nu si al unui eventual îndemn la separatism teritorial care ar fi putut sa se regaseasca în mesajul filmului. Desigur, se poate discuta daca obligatia, stabilita prin Legea 630, de obtinere a "certificatului de clasificare", este una în acord cu normele constitutionale. Pot exista argumente si într-un sens, si în celalalt; personal tind sa cred ca raspunsul e mai mult da decât nu. Însa aici discutia este, din acest punct de vedere, nerelevanta de vreme ce proiectia filmului s-a facut pur si simplu cu ignorarea textului de lege. Sigur ca da, este dreptul celor sanctionati sa se adreseze justitiei si sa conteste masura luata împotriva lor, inclusiv, daca vor vrea, constitutionalitatea Legii 630. Dupa cum, este dreptul (dar mai ales obligatia) politiei de a cerceta daca prin difuzarea filmului nu au fost comise si fapte cu caracter penal, cum ar fi "îndemnul la separatism teritorial". Respectarea legii nu poate fi facultativa nici în România, nici în Ungaria, si nicaieri altundeva.

În sfârsit, tot o problema de principiu este comportamentul vecinilor nostri unguri în chestiunea "Trianon". În ce priveste diferitii "actori" neoficiali, nu vad nici o problema în a-si exprima cât se poate mai liber opiniile despre istoria trecuta si viitoare a tarii lor. Îmi aduc aminte ca în iunie 2000, în preajma împlinirii a 80 de ani de la semnarea Tratatului de la Trianon, Congresul Uniunii Mondiale a Maghiarilor s-a încheiat cu o rezolutie somînd Guvernul ungar sa intervina pe lânga organizatiile internationale în vederea "revizuirii Tratatului de la Trianon". Extremistii de la Bucuresti si Budapesta au luat imediat foc - din motive diferite, desigur. Însa Guvernul de la Budapesta – "de dreapta", la data aceea - avea sa nu dea curs aventurii care i se propunea. Referendumul "dublei cetatenii", pe care vecinii nostri unguri tocmai l-au respins, la sfârsitul anului trecut, atitudinea de azi a maghiarilor din România si comportamentul constant responsabil al guvernelor de la Budapesta sunt doar trei din semnele ca viitorul relatiilor dintre România si Ungaria are sanse minime sa fie pus prea curând sub semnul întrebarii. (New York Magazin, 9 februarie 2005)


Trianon: film si vrajba, articol publicat in anul 2005