Valerian Stan
Credo ergo sum
"Mândria împiedică dragostea." 

Comparatii fara rost (II)

Vorbeam saptamâna trecuta despre insatisfactia multor români că un "proces al comunismului" nu are loc, cu toate că în cazul celeilalte "nenorociri a secolului", nazismul, asa ceva s-a dovedit perfect posibil. Sunt si eu de acord că o asemenea comparatie, ca si insatisfactia derivînd din ea, sunt perfect justificate. Acesta reprezinta, însa, una din destul de putinele perspective din care compararea celor doua nenorociri mi se pare justificata.

Mai ales dupa 1997, dupa publicarea "Cartii negre a comunismului", unii intelectuali români au gasit în cartea istoricului Stephane Curtois argumente în plus pentru a cere judecarea comunismului si a responsabililor lui. Aceleasi argumente au fost folosite, însa, si pentru a pune în competitie cele doua cele mai crude regimuri ale secolului XX. Într-un interviu acordat revistei 22, în anul 1998, Monica Lovinescu se întreba retoric: "De ce mortii, victime ale comunismului, între 85 si 100 de milioane, nu pot valora cât cele vreo 20 de milioane ale nazismului"? Straniu mod de a vedea lucrurile... Victimele nazismului ar fi, deci, "mai putin valoroase" decât cele ale comunismului pentru ca sunt mai putine (mai putine cu circa 80 de milioane; daca am calculat cumva gresit, o rog pe d-na Lovinescu sa ma corecteze).

Comparatia care urmareste sa ierahizeze cele doua orori mi se pare complet absurda si inavuabila etic. Ea "trivializeaza" (termenul lui Michael Shafir) nu numai Holocaustul, dar si crimele comuniste. Si, în ultima instanta, chiar si pe cei care o practica. Nici o comparatie nu mi se pare mai inacceptabila decât cea care tinde sa faca, aici, ierarhii. Da, istoricii sau sociologii, de exemplu, au toata îndeptatirea sa studieze prin comparatie pentru a putea sa înteleaga cât mai bine cum de au fost posibile cele doua orori. Comparînd comunismul si nazismul, oamenii politici au de învatat ca ambele ideologii sunt criminale la superlativ. Asadar, un proces al comunismului este necesar asa cum este necesara judecarea si pedepsirea oricarei crime, si nu pentru ca victimele comunismului "valoreaza" – numeric sau nu mai stiu cum - mai mult decât cele ale nazismului.

Pe pagina de internet a celei mai reprezentative institutii în stat, Presedintele României, se afla publicat documentul intitulat "Raportul Comisiei Internationale privind studierea Holocaustului în România". Citez din "Cuvântul înainte" al Raportului: "La initiativa presedintelui României, domnul Ion Iliescu, la 22 octombrie 2003, a fost constituita Comisia Internationala pentru Studierea Holocaustului în România. Comisia a fost, de la bun început, conceputa ca un organism independent de cercetare, în afara oricaror influente si comenzi politice. Bugetul si componenta Comisiei au fost aprobate prin Hotarârile de Guvern nr 227 din 20 februarie 2004 si nr 672 din 5 mai 2004". Raportul "Wiesel", care aduce acuzatii grave României privind participarea la Holocaust, a fost contestat din capul locului. Mai ales obiectivitatea Comisiei, formata în mare majoritate din intelectuali evrei militanti, a fost pusa la îndoiala. S-a spus, de asemenea, si mi se pare că destul de justificat, că graba cu care au fost facute cercetarile nu putea sa nu afecteze serios calitatea Raportului; de la constituirea Comisiei si pâna la publicarea Raportului a trecut exact un an. Este, desigur, bine stiut ca numeroase organizatii evreiesti internationale au insistat ca România sa constituie o comisie care sa studieze participarea sa la Holocaust; stiind lucrul acesta, precizarea din preambulul Raportului potrivit careia Comisia "s-a constituit la initiativa presedintelui României, domnul Ion Iliescu" reprezinta o inexactitate care nu are cum sa nu sugereze si ea ca Raportul ar putea sa aiba si alte probleme – de acest gen sau, poate, înca si mai serioase.

Indiscutabil că în politica mondiala organizatiile evreiesti amintite au o influenta de care oamenii politici de la Bucuresti ar fi putut numai cu greu sa nu tina cont. Dar chiar daca nu ar fi fost asa, clarificarea propriilor responsabilitati pentru faradelegile savârsite împotriva cetatenilor sai evrei era un fapt pe care statul român nu ar mai fi trebuit sa-l amâne. Acestea fiind spuse, si revenind la frustrarile românilor ca pâna astazi nu a fost organizat un proces al comunismului, întrebarea care se pune este aceasta: a cerut cineva statului român sa se ocupe numai de problema Holocaustului, si nu si de crimele comunismului? Ar fi protestat organizatiile evreiesti daca pe site-ul Presedintiei, alaturi de "Raportul Wiesel", s-ar fi aflat "Raportul crimelor comunismului din România"? Eu unul nu cred deloc asa ceva! În România nu a avut loc un proces al comunismului pentru simplul motiv ca în toti anii de dupa 1989 România a fost condusa, la vârf, de comunisti si de Securitate. Iar pentru faptul acesta românii sunt de vina, si nimeni altcineva; sunt de vina în masura în care este adevarat că fiecare popor îsi are conducatorii si istoria pe care le merita.

În sfârsit, am vazut în zilele din urma unele luari de pozitie publice cerînd conducerii tarii "denuntarea Holocaustului comunist cel putin în aceeasi termeni în care a fost denuntat Holocaustul nazist", dar si incriminarea penala, de asemenea ca si în cazul Holocaustului, a negarii crimelor comunismului. Indiscutabil, tratamentul aplicat celor doua regimuri ar trebui sa fie, sub acest aspect, egal; o observatie merita sintagma "Holocaustul comunist", care daca nu e cumva o neglijenta, atunci s-ar prea putea sa fie vorba despre aceeasi tentatie de a pune în competitie cele doua orori. Cum se stie, negarea Holocaustului este sanctionata într-un numar de tari europene. La noi, lucrul acesta se întâmpla din 2002, când a fost adoptata Ordonanta de Urgenta nr 31, care stabileste ca negarea sau contestarea în public a Holocaustului se pedepseste cu închisoare de la 6 luni la 5 ani si interzicerea unor drepturi. În opinia mea, pledînd pentru un tratament egal al comunismului si fascismului, dar si pentru eliminarea unor îngradiri excesive ale libertatii de exprimare, solutia e mai degraba sa dezincriminezi negarea Holocaustului decât sa institui înca un delict de opinie, pedepsit atât de drastic. (New York Magazin, 23 martie 2005)


Comparatii fara rost (II), articol publicat in anul 2005