Valerian Stan
Credo ergo sum
Creștinismul e despre omul ce se va îndumnezei în veșnicie, iar nu despre clipa de suferință de aici.

Statui de ghips

E aproape incredibil cum odata cu trecerea timpului neadevarul se lateste tot mai tare peste istoria noastra post-comunista. Pentru că istoria scrisa a acestor ani e înca foarte rara, dar si pentru că cititul nu e pasiunea cea mai mistuitoare a contemporanilor nostri, istoria se învata mai ales de la televizor. Si se învata ca vai de ea.

Împlinirea a 15 ani de la constituirea CADA a fost ocazia unei "dezbateri" la postul OTV. Generalul Stanculescu si colonelul Bărbuţă au fost pricipalii protagonisti ai emisiunii – primul, cum se stie, fost ministru al Apararii iar al doilea unul dintre membrii CADA (în realitate, însa, unul dintre oamenii generalului Stanculescu "infiltrati" printre ceilalti ofiteri). Marea grija a celor doi a fost sa demonstreze cât de deschis fusese fostul ministru la ideile promovate de Comitetul de Actiune pentru Democratizarea Armatei. Si cât de eroic a rezistat el presiunilor lui Iliescu, care fortau anihilarea acestei miscari a tinerilor ofiteri din armata.

Stanculescu este singurul dintre generalii lui Ceausescu care dupa revolutie nu numai ca a ramas în activitate dar a mai si facut o cariera stralucita, datorata mai ales lui Ion Iliescu. De când Ion Iliescu nu mai este presedinte – de numai câteva luni, deci – Stanculescu nu pierde nici o aparitie la televizor fara sa acrediteze ideea că de-a lungul anilor ar fi fost un adversar al fostului presedinte. Dar d-l general a procedat la fel si în cazul lui Ceausescu, de care s-a dezis numai dupa ce a vazut la Timisoara, cu ochii lui, că partida era pierduta.

Ca unul care am fost alaturi de ofiterii din CADA, stiu bine că generalul Stanculescu n-a fost deloc un adversar al lui Iliescu. Si asta pentru că fostul general a fost tot timpul un oportunist desavârsit si un om complet lipsit de curaj. Ce este adevarat în toata povestea asta e că a avut, într-adevar, abilitatea de a sugera că nu s-ar prea afla în graţiile presedintelui Iliescu. Îmi aduc aminte chiar candoarea cu care destui intelectuali si oameni din presa îi atribuiau sefului armatei simpatii monarhiste – "absolut sincere", spuneau ei, "chiar daca marturisite rareori si cu fireasca prudenţă".

Tot ca unul care cunoaste din interior lucrurile, stiu bine că generalul Stanculescu doar simula simpatia pentru ideile CADA. Iar când tinerii ofiteri au înteles suficient de bine lucrul acesta, devenise prea târziu. Printre revendicarile formulate initial de ofiterii din CADA se aflau si acestea doua: clarificarea implicarii unor conducatori ai armatei în reprimarea revolutiei de la Timisoara si numirea în functia de ministru al Apararii a unei personalitati civile. Desi prin statutul sau si prin ceea ce facuse la Timisoara generalul Stanculescu contravenea ambelor cerinte, el a stiut sa întoarca lucrurile în favoarea sa, sa fie numit ministru si, în cele din urma, acceptat de CADA. Pentru ca ulterior, cum spun, sa simuleze doar sustinerea cererilor CADA.

Dupa ce împreuna cu alti tineri ofiteri m-am alaturat celor din CADA, am reusit sa fac acceptata si solicitarea îndepartarii din armata a înaltilor activisti de partid si a ofiterilor de contrainformatii, din Directia a IV-a a Departamentului Securitatii Statului. O asemenea cerinta nu avea cum sa nu fie si ea foarte antipatica Sistemului. Asa se face ca odata cu cresterea popularitatii ideilor CADA ele deveneau tot mai incomode pentru sefii armatei dar si pentru Ion Iliescu si camarazii sai politici. Ca om ce apartinuse pâna în ultimele momente respectivului Sistem, si cu care avea o solidaritate desavârsita, generalul Stanculescu avea si el un interes foarte direct în anihilarea ideilor CADA.

Ocazia ideala a fost o întâlnire organizata la GDS, la care a participat si presa si unde câtiva dintre ofiterii care am mers acolo am vobit despre ideile noastre privind modernizarea si depolitizarea armatei. La putine zile dupa aceea a urmat trecerea în rezerva a câtorva dintre noi, motivîndu-se cu "încalcarea ordinii si disciplinei militare"; iar pentru ca banuielile de pâna atunci sa se confirme, colonelul Barbuta avea sa ramâna, bine mersi, în armata (desi "încalcase" si el, nu-i asa, "ordinea si disciplina militara").

La emisiunea de la OTV, generalul Stanculescu si colonelul său au spus o sumedenie de lucruri neadevarate. Unele privind chestiuni mai generale si mai putin precise, dar si unele extrem de punctuale si de verificabile - ceea mi s-a parut destul de sugestiv pentru intentiile autorilor lor. Stanculescu a afirmat, de pilda, că "Pe Valerian Stan nu l-am trecut eu în rezerva, el a vrut sa plece, a facut raport iar eu i l-am aprobat". Daca n-as sti bine cine e si cam ce probleme are cu adevarul d-l general, aproape ca l-as crede si eu ca am dezbracat de buna voie uniforma militara. La rândul lui, colonelul Barbuta a sustinut ca eu nici n-as fi participat la întâlnirea de la GDS - desi prezenţa si interventiile mele acolo au fost consemnate de mai toata presa care a relatat despre respectivul eveniment (mai pastrez si azi câteva ziare).

Obisnuit sa se strecoare prin istorie în ghips, generalul Stanculescu pare ca si-a propus, la batrânete, sa-si ridice si statuie. Însa procedînd asa, tare ma tem ca pâna si statuia-i va iesi din ghips. (New York Magazin, 13 aprilie 2005)

Notă (16 iulie 2009): Afirmaţia fostului general Stănculescu că eu aş fi trecut în rezervă la cerere a fost şi rămâne un neadevăr sfruntat. Lucrul acesta rezultă inclusiv din răspunsul pe care fostul ministru l-a dat, la 29 noiembrie 1990, în plenul Adunării Deputaţilor, unei interpelări ce i-a fost adresată. El a precizat că, „dată fiind incompatibilitatea dintre calitatea de militar şi poziţia adoptată” de către aceştia, a dispus trecerea în rezervă a patru ofiţeri, singurul nominalizat fiind eu (se poate vedea Monitorul Oficial al României, Partea a III-a din 30 noiembrie 1990, şi săptămânalul „Armata Poporului” nr 49(52)/Decembrie 1990). Mai mult, în cursul anului 2008, am intrat în posesia Ordinului (MC 1898/17.11.1990) prin care am fost trecut în rezervă, act semnat de fostul ministru Stănculescu şi în cuprinsul căruia este menţionat faptul că am fost trecut în rezervă în temeiul „art 43 lit i) din Statutul corpului ofiţerilor” pentru pretinse ”abateri grave de la disciplina militară” (nici la data îndepărtării din armată şi niciodată altcândva nu mi s-a comunicat în ce au constat pretinsele abateri disciplinare). La emisiunea de la OTV, din 13 februarie 2005, au participat şi foştii ofiţeri CADA Nicolae Cârligeanu şi Nicolae Durac, precum şi ziaristul Doru Braia, fără a contrazice neadevărurile spuse acolo în ce mă priveşte. Ordinul de trecere în rezervă, şi scurte precizări corelative, pot fi văzute pe pagina de Documente/ Alte documente, în cadrul materialului "Istoric CADA si ADM; note biografice", secţiunea XI, iar interpelarea ministrului Stănculescu poate fi văzută ca secţiunea IX a aceluiaşi material.


Statui de ghips, articol publicat in anul 2005