Valerian Stan
Credo ergo sum
„Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul, dar sufletul nu pot să-l ucidă!”

Iluziile unor detractori întârziati

Saptamânile din urma au adus cu ele un nou val de atacuri la adresa lui Paul Goma. Cronologic, generalul Plesita a fost primul. Cum îi sta bine unui tortionar securist, Plesita s-a întrecut si de data asta pe sine, atacînd-o inclusiv pe sotia scriitorului. Iar Dan Diaconescu de la OTV i-a fost gazda ideală.

Au urmat Gabriel Andreescu si Dan Pavel în Ziua. La putine zile, Gabriel Andreescu a revenit cu un nou text în revista Timpul de la Iasi (a scriitorului Liviu Antonesei). Temele celor doi buni prieteni sunt bine stiute demult: antisemitul, antiamericanul, intolerantul, încrâncenatul Paul Goma.

Îmi este greu sa-mi explic cum se face că practic toate acuzatiile care i se aduc azi lui Goma i-au fost aduse în trecut si de Securitate. Stim deja, chiar din dosarele desecretizate recent, că înca din primavara anului 1977 sefii Securitatii puneau la punct "planuri de masuri" de discreditare prin antisemitism a scriitorului dizident. Iata cum suna una din directivele cuprinse în strategiile Securitatii: "Sa fie lansata acuzatia de antisemitism, facînd apel la evrei individual si la Statul Israel, cu care ne aflam în bune relatii". Iar acuzatia a fost, bineînteles, lansata si apoi sustinuta sistematic, asa cum numai Securitatea stia s-o faca. Mai întâi prin Henri Zalis, la Bucuresti, mai apoi prin Iosif Petran de la Tel Aviv (în Revista mea), Edgar Reichman de la Paris, în Lupta, în Le Monde etc etc. Cum sa se explice, oare, ca dupa atâtia ani oameni ca Gabriel Andreescu, Dan Pavel, Radu Ioanid, Michael Shafir si altii insista ca lui Paul Goma sa-i fie lipita o eticheta atât de mult dorita de Securitatea lui Ceausescu?

Insistenta despre care vorbesc pare cu atât mai greu de înteles cu cât nu este dublata de nicio preocupare cu adevarat serioasa de a justifica, argumentat si credibil, o asemenea catalogare. Paul Goma a probat nu o data că detractorii sai i-au adus acuza de antisemitism invocîndu-i scrieri pe care în realitate nu le citisera niciodata. Un ultim exemplu îl avem în textul calomnios al lui Gabriel Andreescu gazduit de Timpul. Pentru a justifica eticheta pusa scriitorului în exil, Gabriel Andreescu face trimiteri repetate la, citez, "cele doua texte esentiale ale lui Paul Goma <Saptamâna Rosie> si <Basarabia si evreii>". Pentru oricine care stie cât de cât despre ce-i vorba, gafa lui Gabriel Andreescu e evidenta. Activistul pentru drepturile omului îl acuza de antisemitism pe Paul Goma – adica de o fapta pe care legea noastra penala o pedepseste cu închisoarea – fara ca macar sa stie ca "textele" despre care vorbeste sunt de fapt o carte, si ca nu e vorba de "doua texte", ci de unul singur, care nu putea sa aiba decât un singur titlu. Iar acela este "Saptamâna Rosie sau Basarabia si evreii". Este evident ca aici nu avem de-a face cu o scapare banala, în care o conjunctia a fost înlocuita cu alta, ci cu ceva într-adevar foarte grav.

A trecut si continua sa treaca aproape neobservat faptul ca practic toti cei care îl acuza pe Paul Goma de antisemitism, invocînd mai ales "Saptamâna Rosie...", nu citeaza, aproape niciodata, în mod concret, din lucrarea pe care o incrimineaza. Explicatia e că unii pur si simplu nu citesc ceea ce combat iar cei care citesc nu gasesc argumente care sa le sustina calomniile. S-a spus că în cartea sa Paul Goma încearca sa justifice gravele abuzuri savârsite de români împotriva evreilor, ulterioare "saptamânii rosii" (28 iunie–3 iulie 1940, în care a avut loc evacuarea armatei si civililor români din teritoriile ocupate). Nici vorba de asa ceva. Cu documentele istorice în fata (si cu o memorie înca vie a lucrurilor traite în acele zile), Goma încearca sa (îsi) explice ce s-a petrecut atunci. El vorbeste, cât se poate de documentat, despre agresiunile, crimele si celelalte manifestari antiromânesti la care s-au dedat evreii localnici, pe timpul evacuarii, dar si despre gravitatea reactiei românilor, de peste exact un an, în ceea ce numim, pe buna dreptate, Pogromul de la Iasi. "Ceea ce s-a întâmplat dupa un an de zile", scrie Goma, "a fost indamisibil, reprobabil, criminal, condamnabil – de altfel vinovatii au si fost condamnati, multi executati pâna în 1951". Daca cineva îsi închipuie că în rechizitoriile vreunuia dintre acuzatorii lui Paul Goma ar putea sa gasesca macar o singura referire la citate de acest gen, îi pot spune din capul locului ca se înseala amarnic.

Când destula lume tocmai se mira cum de lipseste Academia Catavencu de la campania anti-Goma, a aparut si aici un text mustind de ura. Cineva - semnînd "I.M." si pretinzînd că, nu se stie când, în nu se stie care loc, Paul Goma i-ar fi facut nu se stie ce imputatii nedrepte - preia si el argumente din arsenalul Securitatii: Goma are gura mare si e un scriitor netalentat. Hazul e ca "I.M" - pe care eu îl banuiesc a fi si el, asemeni lui Dan Pavel, un prolific propagandist ceausist în presa "de resort" a vremii [Ioan T Morar] – nu se jeneaza de faptul că în materie de literatura are fix aceleasi gusturi ca si securistii tortionari. "Securitatea, scrie el, "a lansat în epoca zvonul că Paul Goma ar fi un scriitor netalentat si cu gura mare. Citind câteva pagini scrise de scriitorul cu pricina, constat ca Securitatea a avut dreptate – Paul Goma chiar e netalentat". Mai e putin si bravii nostri umoristi îl vor felicita pe Plesita ca i-a rupt oasele "scriitorului cu pricina".

Îmi e foarte greu sa înteleg ce poate sa-i uneasca pe asemenea oameni în ura lor împotriva lui Paul Goma. Punîndu-mi de-a lungul timpului aceasta problema, am ajuns invariabil la aceeasi concluzie, anume că cei care îl ataca pe Goma fie sunt niste oportunisti din varii specii, fie raspund si astazi unor reflexe ale Securitatii, fie, intelectuali fiind, vad în contemporanul lor un etalon prea exigent în judecata care le va fi facuta lor însile, pentru propriile fapte. În oricare dintre cazuri, însa, eu cred ca, istoric vorbind, e deja prea târziu ca lui Paul Goma sa-i mai poata face cineva vreun rau. (New York Magazin, 11 mai 2005)


Iluziile unor detractori întârziati, articol publicat in anul 2005