Valerian Stan
Credo ergo sum
„Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul, dar sufletul nu pot să-l ucidă!”

Dupa razboi, la sase decenii

La aniversarea a 60 de ani de la victoria împotriva nazismului, la Moscova au participat peste 60 de sefi de state, printre care presedintele american George W Bush, cancelarul german Gerhard Schröder, presedintele Frantei Jaques Chirac, premierul japonez Junichiro Koizumi, presedintele Chinei, Hu Jintao, premierul Indiei, Manmohan Singh, presedintele Poloniei Alexander Kwasniewski. Precedînd cu putin parada militara din capitala Federatiei Ruse, o scrisoare deschisa publicata în cotidianului britanic The Financial Times a denuntat sarbatorirea, la Moscova, a victoriei din 1945. Semnata de câteva zeci de personalitati internationale - politicieni, fosti diplomnati si istorici, scrisoarea insista că "este nepotrivit" sa se celebreze în Rusia victoria din urma cu sase decenii. Printre semnatari se numarau Elena Bonner, una dintre cele mai celebre dizidente din epoca sovietica împreuna cu sotul sau, Andrei Saharov, laureat al Premiului Nobel pentru Pace, intelectualul francez Andre Glucksmann, Vytautas Landsbergis, fost presedinte al Lituaniei, care a condus fosta republica sovietica spre independenta, fostul premier estonian Mart Laar si fostul prim ministru bulgar Filip Dimitrov.

"Daca aniversarea însasi este, fara îndoiala, o ocazie valabila de a sarbatori una dintre cele mai importante victorii al umanitatii împotriva tiraniei, credem că locul unde vor avea loc ceremoniile, Moscova, si alegerea tarii-gazda, Rusia, sunt total nepotrivite, avînd în vedere principiile fundamentale în numele carora a fost câstigata victoria istorica în cel de-al doilea razboi mondial", au fost de parere autorii scrisorii. Chiar daca cu alte cuvinte, si altii au spus cam acelasi lucru - între ei presedintele polonez Kwasniewski. Ideea de baza a celor care nu s-au regasit întru totul în aniversarea din capitala Rusiei a fost că sfârsitul razboiului al doilea mondial nu a avut pentru toata lumea aceeasi semnificatie. Si ce poate fi mai adevarat decât asa ceva pentru tari ca Cehoslovacia, Polonia ori România? Si înca si mai adevarat pentru tarile baltice.

Dar un consens deplin în privinta aceleiasi istorii nu domneste nici chiar printre politicienii Moscovei. Liderul comunist Ghennadi Ziuganov a fost ovationat de câteva mii de rusi atunci când a adus omagii "marelui conducator, comandantul Iosif Visarionovici Stalin", în timp ce, la Bucuresti, ambasadorul Alexandr Tolkaci a vorbit despre raspunderea Rusiei "pentru faptele regimului stalinist". Si totusi, în paranteza fie spus, d-l ambasador a pierdut ocazia pe care a avut-o, un articol publicat în ziarul Ziua din 10 mai, ca sa asume înca si mai onest raspunderea istorica ce revine, indubitabil, tarii sale. Sa condamni participarea României pe frontul de rasarit, alaturi de Germania, si sa nu amintesti deloc de Pactul samavolnic si odios Ribbentrop-Molotov nu e nici lucrul cel mai onest, si nici cel mai inteligent. La fel, d-l ambasador ar fi avut ocazia sa scrie chiar si numai o fraza despre tutela totalitar-comunista a Moscovei, durînd jumatate de secol si însemnînd ce stim bine ca a însemnat.

Ce vreau sa spun e că istoria e prea recenta si în continuare înca plina de consecinte pentru ca judecata care i se face sa fie dreapta în masura în care s-ar cuveni. Si totusi, pasi înainte s-au facut si se fac. Pactul Ribbentrop-Molotov a fost denuntat, în 1989, de Sovietul Suprem al URSS. Faptul că urmarile trocului dintre germani si sovietici nu au fost înca înlaturate cu totul tine, indiscutabil, în ce ne priveste, si de un anumit ritm al istoriei, si de faptul că în istoria noastra geografia a jucat un rol foarte important, dar si de priceperea si inteligenta politicienilor români de dupa 1989. Dar noutatea absoluta pe care a adus-o cu sine aniversarea celor 60 de ani, a fost aceea că presedintele american a asumat ca pe o istorie regretabila Acordul de la Ialta. "Ziua Victoriei în Europa", a spus presedintele Bush, "a marcat sfârsitul fascismului, dar nu a pus capat asupririi. Acordul de la Ialta a continuat traditia nedreapta a celui de la Munchen si a Pactului Ribbentrop-Molotov. Înca o data când au negociat guverne puternice, libertatea natiunior mici nu a fost într-un anumit fel strict necesara. Captivitatea în care s-au aflat milioane de oameni în Europa centrala si de est va ramâne ca una din cele mai mari nedreptati ale istoriei". Dupa prabusirea comunismului, în România au existat mari retineri, în practic toate mediile, atunci când a fost vorba despre raspunderea pe care Occidentul însusi o are pentru istoria ultimilor 60-65 de ani. Din pacate, crisparea a fost cultivata chiar de o buna parte a intelectualilor nostri. Desi atestat demult istoric, Acordul de la Munchen, din septembrie 1938, prin care Anglia si Franta au dat "undă verde" lui Hitler în Europa de Sud-Est, nu putea fi evocat fara ca autorul sa riste eticheta de antioccidental. Pâna zilele trecute, întelegerea de la Ialta a fost si ea un subiect tabu. Cine nu se conforma era fie lipsit de inteligenta si manipulat de propaganda comunista, fie dubios în intentii ori de-a dreptul "antiamerican".

Într-un numar din 2002 al ziarului Ziua (din 2 septembrie, mai precis), Gabriel Andreescu facea o recenzie plina de superlative unor texte aparute sub egida Institutului National pentru Memoria Exilului Românesc, texte punînd la zid ceea ce autorii numeau "Mistificarea Ialtei". Iata ce scria Andreescu cu ocazia lansarii "volumelor" scoase de bunul sau prieten, liberalul PDSR-ist Dinu Zamfirescu: "De-a lungul timpului, am auzit-o repetata de neasteptat de multi oameni, aceasta poveste a procentelor si a tradarii de la Ialta. Unii dintre cei care o sustineau pareau altminteri inteligenti. Or, toata istoria era complet lipsita de logica. Că regimurile comuniste aveau interesul sa-i faca pe supusii lor sa priveasca cu mefienta spre Occident este de banuit. Că regimului Ceausescu îi convenea de minune sa creeze imaginea unei Românii victimizate simultan de URSS si de Vest, motivînd cetatenii sa stea <strâns uniti în jurul Partidului>, este absolut logic. De ce însa oameni inteligenti au putut înghiti mitul Ialtei, iata un lucru mai greu de înteles".

Aniversarea din acest an, de la 9 mai, nu avea nici ea cum sa închida, în consens, o istorie atât de dureroasa. Si totusi, reuniunea de la Moscova si declaratiile presedintelui american par sa aiba semnificatii încurajatoare. (New York Magazin, 18 mai 2005)


Dupa razboi, la sase decenii, articol publicat in anul 2005