Valerian Stan
Credo ergo sum
„Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul, dar sufletul nu pot să-l ucidă!”

Coruptia in Romania - Gri de România (II)

Săptămâna trecută am încercat câteva gânduri despre democratia din România, pentru ca în rândurile de fata sa propun o privire axata mai ales asupra guvernarii, a transparentei, integritatii si eficientei ei.

Coruptia si Justitia: o pace eterna

Sunt mai bine de zece ani de când problematica coruptiei se află în "topul" grijilor românilor. Si cam de tot atât timp marea majoritate a populatiei este nemultumita de masurile luate de Guvern pentru combaterea coruptiei. Unul din ultimele "barometre de opinie publica" [1], care s-a interesat de acest aspect, evalua proportia persoanelor având aceasta nemultumire la 77%. Cifra este cu atât mai semnificativa cu cât ea este, aproape constant, cea mai mare nemultumire a românilor. Mai mare chiar si decât cea fata de "nivelul de trai" - iar aceasta într-o tară avînd si la acest capitol probleme dintre cele mai serioase (la sfârsitul anului 2003, un studiu al Băncii Mondiale [2] arăta că în România 29% din populatie trăieste sub nivelul de sărăcie - circa 6,5 milioane de persoane).

O perceptie practic identică asupra acestei stări de lucruri au, însă, si diferite institutii internationale. Voi da doar doua sau trei exemple. Aprecierile Comisiei Europene, sunt, de mai multi ani, aceleasi: coruptia este foarte răspândită si subminează legitimitatea si eficienta institutiilor statului. În termenii cifrelor, analizele Transparency International spun si ele cam acelasi lucru. Media multianuala a Indicelui de Perceptie a Coruptiei din România se situeaza sub 3 puncte din 10 posibile. În anul 2003, de exemplu, România s-a situat pe locul 83 din 133 de state, cu un punctaj de 2,8 - în compania unor tări precum Malawi, Mozambic, Madagascar, Nicaragua, Yemen sau Albania. Amintesc că, în aceleasi evaluări multianuale, media tarilor membre ale Uniunii Europene - cărora România ar urma să li se alăture începînd cu 1 ianuarie 2007 - a fost de aproape 8 puncte. În ultimii ani, Guvernele si politicienii de la Bucuresti au avut parte de critici deschise inclusiv din partea unor oficiali străini, care uneori s-au văzut nevoiti să treacă chiar si peste regulile de limbaj proprii statutului lor. "Stiu ce se întâmplă în România, si este o rusine pentru această tară", declara la Bucuresti ambasadorul american, Michael Guest, în urmă cu doi ani [3]. "Coruptia vlaguieste România", a fost una din repetatele aprecieri ale ambasadorului Marii Britanii la Bucuresti, Quinton Quayle [4] , pentru ca în urmă cu un an, raportorul de atunci pentru România în Parlamentul European, Emma Nicholson, să afirme, la Bucuresti, că "România a fost distrusă din interior de coruptie" [5].

Devalizarea băncilor, privatizările frauduloase, atribuirea netransparentă si incorectă a miliarde de euro credite PHARE, afacerile privilegiate implicînd banul public ori evaziunea fiscală au fost si continuă să fie formele principale ale coruptiei "la nivel înalt" din România. Desi au existat sute de cazuri în care presa sau organizatiile neguvernamentale au sesizat încalcari grave ale legii, în nici unul dintre ele vreun oficial de rang înalt nu a fost tras la rapundere. Iar faptul acesta conduce inevitabil la una din explicatiile cele mai importante ale gravitatii fenomenului coruptiei din România – lipsa de independenta a Justitiei si coruptia din interiorul sau.

În lunile din urmă, la nivelul Parlamentului, a Guvernului, dar si în ziare si la televizor, a avut loc o controversă foarte aprinsă cu privire la noua formă a declaratiilor de avere. Când, într-un sfârsit, totul a fost stabilit, legea votata iar noile declaratii publicate, s-a constatat ca primul ministru Tariceanu devenise mai bogat, în numai patru luni, cu peste 400.000 de euro [6]. Cu toate acestea, absolut nimeni – nici autoritatile competente, nici presa sau "societatea civilă" – nu au fost câtusi de putin interesate sa clarifice cum de a fost posibil ca în numai patru luni primul ministru sa agoniseasca o avere pentru care celor mai multi dintre români le-ar trebui în jur de o suta de ani (iar asta presupunînd ca economisesc în întregime veniturile lunare pe care le au azi).

Mai cu seamă în ultimii ani, mai ales analistii economici si ziaristii, au încercat să evalueze prejudiciile cauzate, într-o formă sau alta, de fenomenul coruptiei, de administrarea lipsită de integritate si responsabilitate a treburilor publice. Au fost avute în vedere, între mai multe altele, "devalizarea băncilor", "contrabanda cu petrol, cu tigări si alcool", "parazitarea marilor întreprinderi de stat", "marile escrocherii financiare", "aportul economiei subterane" etc. La un interval de opt luni între ele, evaluările făcute de două dintre cele mai importante cotidiane centrale [7] au ajuns la cifre destul de diferite (25 de miliarde de euro una, respectiv 92 de miliarde de dolari cealaltă) dar la o concluzie cu care practic toată lumea este de acord: în România, coruptia a făcut si continuă să facă ravagii. Diferentele în cifre absolute, la care ma refer, se explica inclusiv prin aceea că autoritatile s-au dovedit si se dovedesc complet refractare atunci când este vorba despre asemenea informatii. Iar lucrul acesta este încurajat de lacunele grave – deloc întâmplatoare - ale Legii privind accesul la informatiile publice (nr 544/2001). Potrivit acestei Legi, publicul nu are acces la nici un fel de informatii privind activitatea bancilor de stat, societatilor si companiilor nationale. Aceasta deficienţă atât de serioasă a Legii, dar si destule altele, a fost posibilă si din cauza superficialitătii si lipsei de profesionalism ale reprezentantilor organizatiilor neguvernamentale cu care Guvernul s-a "consultat" în adoptarea Legii.

După cele trei alternate la guvernare de pâna acum, diminuarea coruptiei a ramas în continuare un simplu deziderat. Practic toate analizele spun că populatia are o încredere tot mai scazuta în vointa si capacitatea Guvernului si oamenilor politici de a îndrepta lucrurile. În ultimii ani, exista chiar perceptia, destul de răspândită, că partidele politice si liderii lor sunt de coniventa inclusiv (sau mai ales) în privinta atitudinii fata actele de coruptie "la nivel înalt". Această perceptie exista chiar si în legătură cu actuala administratie (trei din cele patru partide apartinând majoritatii parlamentare s-au aflat la guvernare si în perioada 1997-2000). Cu toate ca declaratiile actualului presedinte, Traian Basescu, reprezinta tot atâtea angajamente de lupta contra coruptiei, misiunea sefului statului nu pare să fie deloc usoară de vreme ce el însusi are calitatea de inculpat într-un dosar foarte voluminos – "Flota" - aflat pe rolul instantei supreme. Decizia de ultimă oră, complet neasteptată, prin care Înalta Curte a restituit dosarul Parchetului (pentru "refacerea anchetei") nu are cum să nu ridice si ea semne de întrebare. Dar acuzatii grave de implicare în acte de coruptie au fost aduse în repetate rânduri si actualului prim ministru, d-l Tariceanu, precum si unui număr important de alti responsabili ai actualei guvernari [8]. Iar toate acestea fara ca macar într-un singur caz sa se fi luat masurile care se impuneau.

Securitatea – peste tot si peste toate

Una dintre explicatiile cele mai veridice ale situatiei de astazi consta în faptul că Securitatea, politia politică a sistemului comunist, a reusit să detină, si după 1989, o pozitie foarte puternică în România. Desi a constituit secretul cel mai bine păzit în anii de după 1989, au existat cazuri în care identitatea multora dintre agentii si colaboratorii Securitatii a fost deconspirata. Daca cineva ar încerca sa puna cap la cap toate aceste cazuri, ar obtine, ca într-un joc de puzzle, o harta înfatisându-i pe oamenii Securitatii în pozitii dintre cele mai importante în politica, în institutii, în serviciile de informatii, în diplomatie, în sistemul financiar-bancar, în presa, în facultatile de stiinte politice de stat etc etc (recent s-a întâmplat sa aflu că în facultatile de stiinte politice unii profesori racoleaza sistematic studenti pentru a colabora cu serviciile secrete). Până si în organizatiile masonice agentii Securitatii sunt prezenti masiv si au o influenta aparte [9].

Nu a existat nici măcar un singur mare scandal de coruptie în România în care sa nu fi fost implicati agenti ai Securitatii. Marile crahuri bancare, parazitarea pâna la faliment a unor mari întreprinderi de stat, privatizarile cele mai frauduloase, în toate, dar absolut în toate, oamenii Securitatii au fost nelipsiti. Asa zisele "fonduri de investitii" (în realitate escrocherii financiare de ordinul miliardelor de dolari), nu au facut nici ele exceptie. Despre cel mai cunoscut dintre ele - "FNI", circa 3 miliarde de dolari – se stie deja că majoritatea covârsitoare a structurilor Fondului au fost coordonate de ofiteri ai Securitatii iar administratorul Fondului a fost el însusi agent al Securitatii; după prăbusirea Fondului (în luna mai 2002), în structurile sale a fost de asemenea identificat si ultimul sef al Securitătii, generalul Iulian Vlad [10]. Date de exact acelasi sens au oferit chiar si unii oficiali, cu responsabilitati importante în perioada functionării si crahului "FNI". Potrivit unuia dintre ei, fost consilier al presedintelui Emil Constantinescu, directorul si adjunctul Serviciului Român de Informatii (institutie succesoare a Securitatii) au aprobat ca ofiterii SRI sa se implice în afacerea "FNI" [11].

Multă lume a văzut – ori s-a prefăcut că vede - în deconspirarea Securitătii o cerinţă exclusiv de ordin moral ori menita sa faca mai ales un act de "justitie istorică". În realitatea, însă, deconspirarea si desfiintarea acestei institutii ar fi avut consecinte practice de maxima importantă pentru societatea românească. Referindu-ne chiar si numai la coruptie, gravitatea acestui fenomen si consecintele lui ar fi fost infinit mai reduse daca agentii Securitatii ar fi fost împiedicati să se constituie, asa cum s-au constituit - de coniventa cu bună parte a elitei politice - într-un veritabil sistem de crima organizata. Raul pe care Securitatea l-a facut societatii românesti dupa 1989 - mai cu seama prin coruptie si prin vicierea grava a proceselor democratice - este deja comparabil cu raul facut în anii negri ai comunismului. Oamenii politici occidentali au comis o eroare inavuabila ca au consimtit la această stare de lucruri. Indiferent că au stiut sau nu că cei mai importanti oameni politici români, inclusiv cei aflati astăzi la guvernare, au avut legături si complicităti cu aceasta institutie a terorii comuniste. În legătură ce acestea, trebuie spus că există deja date care sugerează că "răpirea" si "eliberarea" celor trei ziaristi români în Irak se poate să fi fost o operatiune pusa la cale de serviciile de informatii din România, în beneficiul popularitatii lor si a liderilor politici actuali [12].

Societatea civilă

Deja a devenit evident si pentru românii de rând cât de mult ar fi ajutat ca societatea civilă să-si aibă rolul pe care prin definitie ar fi trebuit sa-l aiba în evolutiile post-comuniste din România. Unul dintre esecurile cele mai pline de consecinte ale societatii civile este chiar ratarea deconspirării si desfiintarii Securitatii. Indiferent câte obstacole ar fi avut de înfruntat, societatea civilă si acea parte a presei atasată acestui deziderat nu aveau dreptul să renunte la el. Alianta Civică si Grupul pentru Dialog Social, de exemplu, aveau o datorie în plus inclusiv prin aceea că au contribuit în bună măsură la desemnarea unora dintre membrii Colegiului Arhivelor Securitătii [13].

După 1990, am contribuit la organizarea uneia dintre cele mai populare asociatii civice din România post-comunista – Alianta Civica. Atunci când fenomenul coruptiei (dar nu doar el) începuse sa dea primele semne ca ar putea sa devina o problema pentru societatea românească, AC reusea să mobilizeze la manifestatii de protest sute de mii de oameni. Încet-încet, însă, desi lucrurile mergeau tot mai prost, mobilizarea oamenilor se făcea tot mai greu. Asa s-a ajuns, de exemplu, ca în vara anului 2003, chemării AC si a mai multor organizatii neguvernamentale, la un miting de protest împotriva agravarii fara precedent a fenomenului coruptiei, sa mai raspunda numai câteva sute de manifestanti [14]. Inconsecventa cu principiile proprii, politizarea tot mai accentuată si lipsa de profesionalism au dus la scăderea severă a credibilitătii publicului în marea parte a organizatiilor neguvernamentale.

Cei mai multi dintre intelectualii democrati au ratat si dupa decembrie 1989 rolul la care îi obliga propriul statut. Pe timpul lui Ceausescu, le-a lipsit curajul în fata Securitatii, iar dupa, tăria de a înfrunta tentatia confortului material si a altor varii avantaje. Astazi e cât se poate de clar ca oamenii politici au fost foarte inspirati atunci când, pe cei mai combativi si mai credibili dintre ei, i-au "împroprietărit" fie cu o editură de stat, fie cu cu o revistă literară ori cu întreg patrimoniul unora dintre marile cotidiane ale regimului comunist. Pentru alti intelectuali si organizatiile lor, s-au dovedit a fi suficiente sediile din patrimoniul public sau stipendiile guveramentale de ordinul sutelor de mii de dolari.

Confuzia din spatiul public s-a accentuat în ultimii ani într-un mod pe care nimeni nu-l putea anticipa. Intelectuali cu biografii care par respectabile, unii chiar "dizidenti anticomunisti", încasează astăzi onorarii grase de la ziare sau televiziuni despre care stiu bine că apartin unor securisti ori sunt finantate de marii infractori ai "tranzitiei". Si pentru ca nimeni sa nu mai înteleaga chiar nimic, ei împart frateste aceleasi studiouri de televiziune si aceleasi pagini ale ziarelor – iar de la un timp parcă si aceleasi convingeri - cu propagandistii comunisti din presa de resort a vremii.

Dar acestea nu sunt toate problemele pe care România le are azi. Din cauza reformelor prost făcute, a birocratiei si coruptiei, economia este departe de a fi una concurentiala, "de piată". Politica externă suferă si ea din cauza lipsei de profesionalism ori a faptului că liderii politici obisnuiesc să vorbească una în cancelariile "Axei Washington-Londra" si alta la Berlin, la Paris sau Moscova.

Încontro?

În urmă cu un an, profesorul Tom Gallagher de la Bradford University, un om foarte atasat istoriei românilor si aspiratiilor de azi ale lor, a publicat o noua carte despre România post-comunista. Titlul cartii, "Furtul unei natiuni", este sugestiv pentru concluziile ei – care mi se par foarte actuale si astăzi, după ce PDSR a părăsit încă o dată palatele puterii. Căutînd si el solutii la situatia în care ne aflăm, Tom Gallagher face doua observatii foarte importante. Mai întâi ca "Forţe interne angajate în construirea unei democratii puternice si transparente există, dar ele sunt slabe si nu avem nici un semn că îsi vor spori puterea si încrederea în sine în următorii ani". Iar apoi: "Va fi o ironie a sortii daca rezultatul esential al angajamentului UE fata de România se va dovedi pâna la urma acela de a consolida de fapt puterea elitei conducatoare, care s-a regrupat dupa caderea comunismului în 1989. Daca se va întâmpla acest lucru, UE va consolida traditiile istorice si metodele care au facut România sinonima cu proasta guvernare de-a lungul celei mai mari parti din istoria sa". Cu observatia că, aici, eu as fi vorbit mai degrabă despre "Occident", si nu doar despre "UE", subscriu integral concluziilor profesorului britanic. Va obiecta cineva că ele nu reprezintă o solutie? N-are decât s-o faca, daca va propune altceva. (New York Magazin, 29 iunie 2005)

[1] Fundatia pentru o Societate Deschisă, "Barometrul de opinie publică", octombrie 2004
[2] Raportul Băncii Mondiale (nr. 26169 – RO), "România, evaluarea sărăciei", octombrie 2003
[3] "Spre deosebire de politicienii români, ambasadorul SUA vorbeste clar si precis despre coruptie", cotidianul Adevărul, 16 aprilie 2003
[4] Quinton Quayle: "Coruptia vlăguieste România", cotidianul Evenimentul zilei, 17 iunie 2004
[5] "Raportorul European Emma Nicholson, în exclusivitate pentru Ziua despre <marii rechini>: România a fost distrusă din interior de coruptie", cotidianul Ziua, 29 martie 2004
[6] "Tăriceanu: 400.000 euro plus la avere, în doar 4 luni", cotidianul Jurnalul national, 7 Mai 2005
[7] "25 de miliarde de Euro pierdute în escrocherii", cotidianul Evenimentul zilei, 29 martie 2004; "Cât s-a furat în România: 92 de miliarde de dolari", ziarul Cotidianul, 16 noiembrie 2004
[8] Câteva exemple: vicepremierul Gheorghe Seculici (cumătrul presedintelui Băsescu), ministrul Apărării Teodor Atanasiu, Dan Voiculescu, presedintele Partidului Conservator, seful Cancelariei primului-ministru, Aleodor Frâncu, ministrul delegat Cristian David, ministrul Codrut Seres si secretarul de stat Dan Victor Alesandru de la Ministerul Economiei, ministrul Sănătătii Mircea Cinteză, Dorin Iacob, secretar executiv al Partidului Democrat, prefecti, responsabili politici etc
[9] O parte dintre date, în "Masoneria de partid si de stat", în cotidianul Evenimentul zilei, 17 mai 2004
[10] Sedinta Camerei Deputatilor din 13 iunie 2000 la: www.cdep.ro/pls/steno/steno.stenograma?ids=4948&idl=1; "Apropo de lantul viu, Ioana Maria Vlas a fost securistă", în revista Academia Catavencu, 8-14 aprilie 2003
[11] "Într-un interviu acordat în exclusivitate, Marius Oprea declară: Costin Georgescu si Mircea Gheordunescu au permis ca ofiteri SRI să lucreze pentru FNI", în cotidianul Curentul, 8 februarie 2005
[12] "Culisele eliberării ziaristilor si misterul schimbului de ostatici", în revista Academia Catavencu, 15-21 iunie 2005
[13] Andrei Plesu si Horia-Roman Patapievici, membri ai GDS, au fost sustinuti intens de această organizatie, iar AC a contribuit la impunerea presedintelui Colegiului, Gheorghe Onisoru, atât de nociv prin întreaga sa prestatie în această pozitie (a se vedea si Liviu Antonesei, "Personajele tranzitiei: azi Omusoru", în New York Magazin, 11 mai 2005)
[14] "De la 200.000 de oameni la <Marsul în alb> din 1990, la 300 de manifestanti după 13 ani, Marea lehamite", în cotidianul Ziua, 25 iunie 2003


Coruptia in Romania - Gri de România (II), articol publicat in anul 2005