Valerian Stan
Credo ergo sum
"Mândria împiedică dragostea." 

Vesnicia Raului

La câteva luni dupa adoptarea Legii accesului la informatii, am cerut Serviciului Român de Informatii mai multe date de genul celor care, prin Legea amintita, nu fusesera exceptate de la "liberul acces". Cereri asemanatoare am mai trimis, tot atunci, mai multor "institutii si autoritati publice", inclusiv unor ministere si Administratiei Prezidentiale. Avusesem aceasta idee vrînd sa vad mai ales în ce masura atât de mult asteptata Lege adusese cu ea renuntarea la secretomania din beton armat a institutiilor noastre de stat.

Daca în toate celelalte cazuri aveam sa constat ca lucrurile începusera sa se miste, la SRI m-am vazut confruntat cu o situatie cu nimic mai roz decât în anii "fostei" Securitati. Pe scurt, am cerut conducerii SRI urmatoarele doua informatii: cât la suta din personalul de la acea data al SRI lucrase în serviciile secrete si înainte de decembrie 1989, respectiv câte din interceptarile telefonice s-au dovedit justificate, contribuind, deci, la solutionarea unor cazuri care au pus în pericol siguranta nationala. Raspunsul a fost naucitor. Datele pe care le solicitati, mi s-a spus, "nu pot fi facute publice fiindca ofera informatii utile unui eventual potential adversar. Cu stima, semnat indescifrabil" (cineva mai putin familiarizat cu ierarhiile de azi ale acestui serviciu putea sa-si închipuie ca depesa era iscalita de Nikolski însusi).

Refuzul generalilor SRI sfida nu doar legea, dar si bunul simt. Sa zicem că lumea întreaga ar fi într-adevar plina de "eventuali potentiali (sic!) adversari" ai României si ai fiilor Securitatii. Si totusi, în ce fel ar putea sa le foloseasca respectivilor inamici cifra exprimînd procentul de securisti din SRI? Evident că în nici un fel! Si apoi, daca informatia ar fi reprezentat într-adevar o amenintare la adresa sigurantei României, atunci primii inculpati din aceasta cauza ar fi trebuit sa fie chiar actualii sefi ai SRI si Serviciului de Informatii Externe, d-nii Timofte si Fulga. Cu mai multe luni înainte ca eu sa-i cer informatiile respective, d-l Timofte însusi si colegul lui au dat cifre "exacte" în acest sens. La o reuniune a sefilor serviciilor de informatii din tari NATO si candidate la NATO, din aprilie 2002, de la Sinaia, directorul SRI a precizat ziaristilor ca, la nivelul serviciului sau, cifra respectiva este de 15%, în timp ce Gheorghe Fulga a vorbit de 20% în cazul SIE.

Asadar, refuzul generalilor lui Timofte de a furniza datele la care erau obligati prin lege nu se explica deloc prin grija ca secretele de stat sa nu cada în mâna dusmanilor României. Nici vorba de asa ceva! Explicatia sta în faptul, banuit de toata lumea, că "noile servicii de informatii" sunt si astazi pline de securisti tortionari. Si că cifrele referitoare la interceptarile telefoanelor ar arata cum nu se poate mai clar incompetenta si chiar inutilitatea acestei institutii mamut, corupta pâna în strafunduri si cheltuind anual bugete care depasesc orice limita a bunului simt.

Sunt deja câteva saptamâni bune de când Traian Basescu îi tot da zor cu înfiintarea "comunitatii de informatii". Ideea nu-i deloc noua. Un proiect de lege a existat în sensul asta în 1997, în timpul guvernarii CDR, iar un al doilea, în 2001, initiat de un grup de parlamentari PDSR-isti. Daca tinem seama de influenta incontestabila pe care o au la noi serviciile de informatii, putem conchide că vointa lor a fost decisiva în renuntarea de fiecare data la idee. În ce ma priveste, cred că plasarea serviciilor de informatii sub un control unic (dar si cât se poate mai efectiv) este un lucru necesar. Înainte de asta, însa, se impune o evaluare drastica a activitatii fiecaruia dintre ele. Traian Basescu a promis lucrul acesta, însa pâna acum am avut parte numai de vorbe. Ceea ce începe deja sa sporeasca temerile că noul presedinte, dat fiindu-i trecutul, n-ar avea nici el prea multa libertate de actiune atunci când vine vorba de serviciile secrete.

Actuala situatie nu are cum sa nu le convina domnilor generali. SRI si SIE, de exemplu, se află sub un control parlamentar absolut formal (că doar dosarele de Securitate ale parlamentarilor sunt pe mâna baietilor). Iar asta le permite sa fie ceea ce si sunt în realitate, adica un stat în stat. Cine a avut curiozitatea sa citeasca macar unul din "rapoartele anuale" ale SRI a putut sa gaseasca acolo nu numai poliloghia cea mai desavârsita, dar si un exemplu rarisim de inconsistenta si formalism institutional. Care arata inclusiv cât de bine s-a conservat, pâna în zilele de azi, mentalitatea Securitatii si modul ei de a "opera".

De-a lungul anilor, m-am uitat atent la "pericolele" pe care SRI le-a vânturat ca sa-si justifice existenta. Pâinea cea mai alba s-a mâncat, pâna prin 1997, din "revizionismul maghiar". Au urmat sectele religioase, "infractionalitatea din rândul minoritatii romilor" si altele asemenea. Niciodata, însa, nimeni nu a cerut urmasilor Securitatii sa documenteze cât de cât frazele cu care alarmau o tara întreaga. Tot pe cuvânt a fost crezut Radu Timofte si atunci când, la începutul anului, a aruncat, una dupa alta, doua bombe. Prima, la scurt timp dupa ce Basescu si-a început mandatul prezidential, că "au existat amenitari grave la adresa sefului statului", iar a doua, ca exista "informatii certe" despre ziaristi români recrutati si platiti de servicii de spionaj straine. A trecut jumatate de an de atunci – si o sa mai treaca si o jumatate de veac – si nimeni nu va afla nimic despre groaznicele tradari din Tara Fidelitatii.

Daca actuala guvernare este într-adevar altceva decât ce-am avut pâna acum, atunci reforma serviciilor de informatii ar trebui sa nu mai întârzie nici macar o singura zi. Facuta profesionist si fara teama de nu stiu ce dosare din sertarele domnilor generali, reforma despre care vorbesc nu are cum sa nu duca la reducerea drastica a acestor armate de incomptetenti, de trântori si corupti - altminteri niste bugetari de lux, cu niste lefuri de-ti sta mintea-n loc. Reformarea acestor redute ale comunismului remanent ar mai trebui sa însemne si demilitarizarea lor, dar si concedierea, pâna la unu, a fostilor securisti si a copiilor lor (prezenti într-un numar foarte mare în fiecare dintre aceste structuri). Înaintea actualului presedinte, a promis asemenea schimbari si Emil Constantinescu. Numai că, din nevolnicie sau tradare – ori si din una si din alta – praful s-a ales în urma marelui geolog. Daca Basescu are de gând sa-i calce pe urme, n-are decât, mai ales ca istoria e prea recenta ca sa nu-i fie prea greu s-o repete întocmai. (New York Magazin, 13 iulie 2005)


Vesnicia Raului, articol publicat in anul 2005