Valerian Stan
Credo ergo sum
„Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul, dar sufletul nu pot să-l ucidă!”

CNSAS: misiune îndeplinita

A trecut atâta timp de când n-am mai auzit nimic despre Consiliul Arhivelor Securitatii încât începusem sa ma tem ca s-a desfiintat. Sau ca l-au rapit capcaunii cu ochii albastri. Apasat de gândul negru, m-am interesat, si dau lumii vestea buna: d-l Onisoru si colegii sai sunt bine-mersi. Cum îi stim dintotdeauna.

Mi-a adus aminte de CNSAS un paragraf din recenta Lege a reformei în Justitie, care stabileste că viitorii membrii ai Consiliului Superior al Magistraturii – de ce numai viitorii si nu si cei alesi foarte recent? - vor fi verificati de CNSAS "daca au facut parte din serviciile de informatii înainte de 1990 sau au colaborat cu acestea". Probabil că pentru cineva care nu prea stie ce se întâmpla prin România – pentru un extraterestru, sa zicem - noul text de lege pare cum nu se poate mai bine venit. Într-o societate cu pretentii de normalitate, nu-i asa, magistratii au o misiune mult prea importanta ca biografiile lor sa nu justifice un interes pe masura. Teoretic vorbind, sigur ca asa stau lucrurile. Numai că la noi experienta anilor de dupa 1989 ne spune că teoria e una iar practica cu totul altceva. Într-un cuvânt, daca o astfel de reglementare ar fi fost introdusa în primii ani de dupa revolutie (si daca ar mai fi fost si aplicata) sansele ca Justitia sa fie altceva decât e astazi ar fi fost, indiscutabil, altele. Bine-ar fi sa ma însel eu, însa CNSAS va face si în cazul magistratilor ce-a facut cu politicienii. Adica un mare - un chiar foarte mare - nimic.

N-o sa uit probabil niciodata ura cu care Mircea Dinescu l-a executat pe batrânul Amadeo Lazarescu, în direct, la televizor, atunci când s-a aflat ca fostul detinut politic colaborase cu Securitatea. La finalul grotescului linsaj, sigura certitudine cu care am ramas a fost că respectiva emisiune fusese pregatita ca sa transmita publicului acest unic mesaj: "Daca si detinutii politici au facut asa ceva, atunci ce pretentii sa mai avem de la securisti, sau de la alde Iliescu si Vadim?" Mircea Dinescu, Andrei Plesu si colegii lor s-au aratat foarte indignati de fiecare data când se afla că un detinut politic sau altul colaborase cu Securitatea. Ar putea cineva sa le impute, în sine, lucrul acesta? Evident ca nu. Ce trebuie imputat acestor oameni este că în cei aproape sase ani cât s-au aflat la conducerea CNSAS au compromis ideea adevarului-adevarat despre crimele Securitatii si despre raspunderea pentru aceste crime. Se îndoieste cineva că istoria Securitatii e un sir infinit de crime si de abuzuri dintre cele mai grave? Daca nu, ce adevaruri ne-au spus d-nii Dinescu si Plesu din istoria acestei institutii a ororii? Câti generali de Securitate au fost deconspirati dimpreuna cu crimele si ororile lor, consemnate negru pe alb în arhivele de care CNSAS ar fi trebuit sa se ocupe? Ion Iliescu, Adrian Nastase, Traian Basescu, Vadim Tudor, Dan Voiculescu si atâtia altii au fost declarati rând pe rând fara probleme, desi în fiecare asemenea cazuri existau destule date că adevarul era altul. Si de fiecare data legea a fost desconsiderata fatis. Iar acum crede cineva că în cazul magistratilor se va întâmpla altfel? Ar permite oamenii politici ca trecutul magistratilor, de care ei au atâta nevoie, sa fie cunoscut chiar asa, de oricine? Si folosit în alte scopuri decât cele servind interesele lor? Celor care cred asa ceva am sa le spun o istorie traita pe propria-mi piele. Ca urmare a calomiilor pe care le-a debitat pe seama mea în "Memoriile" publicate în urma cu trei ani, la sfârsitul lui 2002 l-am dat în judecata pe fostul presedinte Constantinescu. Ca sa fie sigur ca n-o sa aiba parte de vreo surpriza neplacuta la vreuna din cele doua instante competente sa judece plângerea mea (Judecatoria Sectorului 1 si Tribunalul Bucuresti), ce face d-l Constantinescu? Cu sertarul doldora de dosare, pe care a pus mâna cât a fost presedinte, fostul sef de stat le arata pisica sefilor celor doua instante. În plin proces la Judecatoria Sectorului 1, în luna mai 2003, el convoaca o conferinta de presa - îngrijorat, asa dintr-o data, ca fostii securisti ocupa "pozitii de conducere în aparatul de Justitie" - si catre cine credeti ca arata cu degetul, din toata Justitia româna? Bineînteles, catre presedintele amintitei Judecatorii, respectiv catre vicepresedintele Tribunalului Bucuresti. Sugerînd ca nu-i absolut sigur de informatiile pe care tocmai le facuse publice, Constantinescu a anuntat ca are de gând sa ceara "Birourilor permanente ale celor doua Camere ale Parlamentului constituirea unei comisii speciale care sa clarifice aceste cazuri". Bineînteles că cei vizati au înteles bine ce voia fostul presedinte (si avocatii lui), si au actionat în consecinta: inculpatul a fost achitat pe linie. Desi pe timpul procesului calomniatorul meu nu probase macar o singura virgula din ceea ce scrisese. Mai mult, în chiar aceeasi perioada, tiparise o noua editie a memoriilor din care a scos mizeriile calomnioase.

Asa cum observa si colegul Liviu Cangeopol, au mai ramas ceva mai mult de cinci luni pâna când mandatul, de sase ani, al actualei conduceri de la CNSAS va lua sfârsit. Si totusi, nimeni nu pare interesat de ceea ce ar urma sa se întâmple peste câteva luni. Legea spune că mandatul Colegiului CNSAS are o durata de sase ani si că "poate fi reînnoit o singura data". Au actualii lideri politici motive sa-i înlocuiasca pe d-l Onisoru si ai sai? M-as mira. Pai nu ei le-au dat, cum spun, certificate de onorabilitate lui Iliescu, Vadim, Basescu, Nastase, Voiculescu et Comp? Ar fi într-adevar un act de grava nechibzuinta sa-l înlocuiesti pe Onisoru cu cineva care s-ar putea sa nu mai fie la fel de sigur. Sincer sa fiu, si eu daca as fi în locul domnilor politicieni as vedea în echipa lui Onisoru oamenii cei mai potriviti pentru o misiune precum cea pe care au avut-o de indeplinit. Din punctul acesta de vedere, mi se pare perfect justificata tacerea politicienilor în fata apropiatei încheieri a mandatului Colegiului. Probabil că la acest nivel decizia e luata deja, urmînd ca peste cinci luni Parlamentul sa faca o simpla formalitate – un vot masiv pentru înca un mandat. Un semn prevestind asta mi s-a parut si recenta completare, foarte discreta, a Colegiului. Foarte discreta si foarte bizara, nefiind pentru nimeni clar – nici chiar pentru cei de la CNSAS - de ce Parlamentul a desemnat numai 2 noi membri ai Colegiului când locurile vacante erau în numar de 3. Asadar, Colegiul este în continuare descompletat, si în plus mai are si un numar par de membri (10), ceea ce ajuta o data în plus la proasta lui functionare ("Frunza verde de dudau/Bine-i Doamne când e rau").

Dar despre soarta viitoare a CNSAS se dovedesc dezinteresati inclusiv societatea civila si toti cei care pâna mai ieri faceau nu stiu ce "lanturi vii" în "salvarea" pomenitei institutii. Esecul CNSAS nu este unul oricare, în sine. Controlul atât de coplesitor pe care Securitatea l-a exercitat dupa 1989 a fost un fapt absolut nefast – poate cel mai nefast - pentru societatea româneasca. Am scris destul pe tema asta ca sa mai fie nevoie sa repet. Pentru aceasta, societatea civila si intelectualii democrati au o raspundere proprie de nesters. Că aici s-a ajuns din cauza renuntarii, a coniventelor sub orice forma ori a grijii pentru linistea si confortul personal este un lucru care, probabil, va fi lamurit odata si odata. Pâna atunci, singurul lucru care pare sigur este ca, în aceasta chestiune, de la societatea civila si actuala elita intelectuala nu mai e nimic de asteptat. (New York Magazin, 14 septembrie 2005)


CNSAS: misiune îndeplinita, articol publicat in anul 2005