Valerian Stan
Credo ergo sum
Creștinismul e despre omul ce se va îndumnezei în veșnicie, iar nu despre clipa de suferință de aici.

Pe culmile absurdului. În "dialog" cu Gabriel Andreescu (II)-drept la replica refuzat de revista Timpul

Un dosar cu probleme

Dar marea suparare a lui Gabriel Andreescu e ca l-am amintit printre dizidentii care nu-si mai gasesc dosarele de Securitate, si care nu fac ceea ce ar trebui sa faca într-o astfel de situatie (articolul "D-l Manolescu et Comp (II)", în New York Magazin din 3 august 2005). În replica sa, Gabriel face un inventar impresionant cu ceea ce a întreprins pentru a ajunge la propriul dosar. Si o ia cu metoda, de la 1821. Înainte de votarea Legii dosarelor, spune el, a tradus legea germana, a sprijinit initiativele lui Ticu Dumitrescu, l-a rugat frumos pe directorul SRI Costin Georgescu, i-a trimis o "scrisoare deschisa" presedintelui Constantinescu si câte si mai câte. (Ce rost vor fi avut demersurile pe lânga seful SRI si presedinte e complet neclar, de vreme ce legislatia în vigoare atunci nu le permitea nicicum sa faca ceea ce pretinde Gabriel ca le-a cerut.) Dupa votarea Legii: A depus cerere la Consiliul Arhivelor Securitatii si a asteptat. O luna, doua – nimic. A pus mâna pe telefon si a vorbit cu Onisoru. Si iar a mai asteptat (vreo doi ani). Dupa care l-a sunat din nou pe Onisoru. Si din nou a asteptat, de data asta vreo trei ani. Si uite-asa s-au facut sase ani de când Gabriel Andreescu îsi tot asteapta cuminte dosarul de Securitate. Ce omite Andreescu sa spuna e ca dupa cererea pe care a adresat-o în vara lui 2000 CNSAS, SRI i-a transmis ceea ce el a numit ulterior – cu o formula cam stranie, care sugera graba de a închide subiectul - "un material fara relevanta, dosarul meu de la Parchetul militar". Sigur ca îmi aduc si eu aminte ca într-o ocazie sau doua fostul meu coleg a vorbit public – parca destul de discret, ca sa nu zic mai mult - despre faptul ca nu-si poate obtine dosarul. Si totusi, mie unuia mi s-a parut o reactie cu totul insuficienta în context. Îmi amintesc reactia scriitorului dizident Dan Petrescu într-o situatie practic identica. Protestul sau a fost foarte viguros si foarte vizibil, declansînd o campanie de presa impresionanta, ceea ce, finalmente, a obligat CNSAS si SRI sa se puna din nou în miscare. Inclusiv în urma noilor cereri formulate si înregistrate de scriitor la institutia condusa de Gheorghe Onisoru. Reactia lui Dan Petrescu mi s-a parut, într-adevar, pe masura atât a statutului sau cât si a insolentei succesorilor Securitatii de a raspunde unui dizident ca fosta politie politica nu i-a întocmit dosar. Or, Gabriel Andreescu n-a procedat deloc asemanator.

Dar fostul dizident avea la dispozitie si calea justitiei – sau, mai exact, în primul rând calea justitiei – pentru a pune lucrurile la punct. Îmi pare rau ca trebuie sa vorbesc despre experienta pe care am avut-o eu însumi pe tema asta, însa îmi e cel mai la îndemâna. Pentru că CNSAS tot amâna sa raspunda cererii pe care o facusem (se pare ca-i o strategie ca unul dintre "servicii" sa traga de timp, în cazul meu a fost SIE), m-am adresat instantei de judecata si în numai câteva luni cererea a fost solutionata. Toti detinatorii de arhive au raspuns, însa, ca nu am dosar. Pentru că probabilitatea ca lucrurile sa stea altfel este destul de mare (am suficiente date în sensul asta), am continuat cu o procedura administrativa la Ministerul Apararii, urmînd ca, dupa ea, daca voi mai gasi ca este cazul, sa chem în justitie "detinatorii de arhive". Asadar, iata cum cred ca ar fi trebuit sa procedeze si Gabriel Andreescu în cei sase ani în care ne spune ca a tot asteptat ca cererea sa-i fie rezolvata. Neprocedînd astfel, îl întreb pe fostul meu coleg, ce a gasit atât de "socant" în nedumerirea mea în aceasta privinta? Chiar i se pare firesc ca un dizident anti-comunist, care tocmai se pregateste sa intre în cartile de istorie, sa faca atât de putin ca sa recupereze niste dovezi de o valoare inegalabila nu doar pentru biografia sa dar si pentru istoria rezistentei noastre anti-comuniste?

Semnele de întrebare sunt cu atât mai justificate cu cât Gabriel Andreescu nu a deschis procesul la care ma refer desi anuntase public, cu aproape cinci ani în urma, ca va face acest lucru (mi s-a parut atunci ca resimtea presiunea privirilor tot mai întrebatoare ale celor care se uitau la cazul sau destul de tulbure). În sfârsit, semne de întrebare mi se pare ca ridica si alte împrejurari. În primavara anului trecut, când arestarea lui Gregorian Bivolaru devenise iminenta, colaboratorul ziarului Ziua a scris un articol în apararea conducatorului MISA, cuprinzând însa si un pasaj destul de straniu, care parea sa fie un "autodenunt preventiv". Andreescu dezvaluia legaturile sale vechi cu Bivolaru, din anii ’70, ca si faptul ca atunci când îl vizita, "în micul sau apartament, am întâlnit aproape de fiecare data si un securist". Amintesc că pâna sa se puna problema arestarii lui Bivolaru, scandalurile din jurul MISA si al mentorului ei mai tinusera prima pagina a ziarelor vreme de aproape zece ani. Si totusi, pâna atunci Andreescu n-a vorbit niciodata în presa despre acest "detaliu". O poveste destul de stranie, care a lasat asistenta foarte nedumerita, a spus Andreescu si la unul dintre simpozioanele Muzeului de la Sighet. El a povestit - pentru prima data (era în vara lui 2002) - penultima sa întâlnire cu un diplomat al unei ambasade de la Bucuresti, din timpul lui Ceausescu. Din relatarea lui Andreescu reiesea ca, atunci când se întâlneau, diplomatul respectiv îi oferea bani. El mai precizase ca regasise consemnat acest fapt în niste documente pe care le primise de la CNSAS. În lipsa altor lamuriri, s-a putut deduce ca documentele respective faceau parte din "dosarul sau de la Parchetul militar" – dosar despre care, cum spun, lui Gabriel Andreescu pare sa nu-i faca deloc placere sa vorbeasca. Toate acestea nu au cum sa nu nasca alte si alte întrebari: Si totusi, ce-i cu dosarul lui Gabriel de la Parchetul militar? Ce cuprinde acest dosar? Are el legatura cu banii oferiti de diplomatul strain - si cu eventualele "servicii", la schimb, ale lui Gabriel? Tot ce sper e ca raspunsul sa fie negativ, pentru că, în caz contrar, el s-ar putea dovedi fatal pentru statutul de dizident al fostului meu coleg. [
În vara anului 2014 avea să se afle că din 2003 Andreescu se recăsătorise cu Daniela Ghiţescu, fostă agentă a Securităţii la Ambasada Olandei de la Bucureşti.]

Cele amintite aici, dar si altele la care ma voi referi în continuare, arata cât se poate de limpede ca ar fi un câstig pentru toata lumea ca lucrurile sa fie clarificate cât mai curând si mai credibil cu putinta.

Gabriel Andreescu (si eu) în "Cazul Goma"

La acest capitol fostul meu coleg debuteaza spectaculos. Îsi asuma ca a facut o "gafa" când s-a referit, mai demult, la volumul scriitorului exilat "Saptamâna Rosie sau Basarabia si evreii" ca la "cele doua texte esentiale ale lui Paul Goma <Saptamâna Rosie> si <Basarabia si evreii>". "Referirea" era, în fapt, o acuza clara de antisemitism. Din grabă, explica acum Gabriel, am înlocuit pe "sau" cu "si". A avut dreptate Stan, mai zice el, iar lui Goma îi cer scuze. Si cu asta trece mai departe, pentru că, citez, "Nu gafa amintita este problema de fond".

Ba nu, Gabriel Andreescu, "gafa" nu-i deloc o gafa, ci-i chiar "problema de fond". Cititorul care înca nu stie va afla acum că Paul Goma a demonstrat deja, cu o rigoare pe care numai el a probat-o în asemenea chestiuni, că Gabriel Andreescu este unul dintre cei care i-au atribuit infama eticheta de antisemit fara a-i fi citit vreodata scrierile (altminteri invocate, cu sau fara "gafe", fiecare cu titlurile lor în comentariile denigratoare). Acesta este, deci, intelectualul Andreescu! Iar când îl prinzi asupra faptului, si îl bagi cu nasul în ce-a scris fara sa citeasca, începe cu scuze mincinoase si sofisme lipsite de rusine. "Domnul Stan", explica el, "nu observa nici macar distinctia – la care tin - dintre afirmatia ca Goma este autorul unor <enunturi antisemite> si sustinerea ca ar fi antisemit". Poti sa comentezi, are rost sa comentezi asa ceva? Îl acuzi sistematic pe Goma, în atâtea articole, de "enunturi antisemite", de "derapari antisemite" si tot asa, iar la urma vii si pretinzi ca toate astea nu înseamna nicicum că ai afirmat ca Goma-i antisemit. Nu, Stan e de vina ca "nu face distinctii"!

Dupa ce Paul Goma si-a primit, nu demult, dosarele de la Securitate ("pelinizate", desigur, cum lui însusi îi place sa spuna), s-a aflat cu certitudine ceea ce multa lume banuia, anume ca acuzatia de antisemitism, dar si multe altele care i se aduc azi, i-au fost aduse în trecut si de Securitate. Documentele aflate deja în posesia lui Goma arata limpede ca înca din primavara anului 1977 sefii Securitatii au pus la punct "planuri de masuri" de discreditare prin antisemitism a scriitorului disident (altminteri sot si tata de evrei). Iata cum suna una din directivele cuprinse în strategiile Securitatii: "Sa fie lansata acuzatia de antisemitism, facînd apel la evrei individual si la Statul Israel, cu care ne aflam în bune relatii". Iar acuzatia a fost lansata si mai apoi sustinuta cu metoda, asa cum numai securistii stiau s-o faca. Si totusi, lucrurile acestea nu-i spun nimic lui Gabriel Andreescu.

Unii dintre cei care îl apara pe Goma, mai scrie Andreescu, par sa o faca "pentru a bloca o discutie cultivata asupra opozitiei anticomuniste". Asadar, asta durea, complexul Goma! Cine a reusit sa urmareasca cât de cât scrierile din ultimii ani ale lui Andreescu a putut sa observe ca de fiecare data când vine vorba despre meritele, incontestabil fara egal pe care Goma le-a avut în opozitia anticomunista din România, Gabriel Andreescu ia foc instantaneu. Iar în secunda a doua îti vâra în ochi, invariabil, o lista cu alti opozanti anticomunisti. Despre care lumea a auzit mai mult sau mai putin, dar printre care Gabriel însusi se numara la fel de invariabil (chiar si numai aluziv – straveziu aluziv). De data asta, însa, Gabriel a scapat cu totul caii din frâie. "Spre deosebire de Goma", scrie el, "eu nu am intrat în Partidul comunist, nu am scris o cerere dulceaga de gratiere cum a facut-o scriitorul emigrat în Franta". Pentru a-i fi oricui mai limpede cu ce destin are Andreescu vanitatea compromitatoare sa intre în competitie, voi nota ca, din chiar dosarele pe care tortionarii de-o viata ai lui Goma i le-au întocmit, stim asa (comprim destinul unui om – si ce destin! - în trei sau patru rânduri pentru cei care poate au uitat despre ce vorbim): prigoana Securitatii împotriva scriitorului si a familiei lui a durat 33 de ani, din care 21 în tara; în noiembrie 1956, student fiind, Goma a fost arestat iar în martie 1957 a fost condamnat la 2 ani de închisoare; dupa închisoare a avut 5 ani de domiciliu obligatoriu; a fost dat afara din facultate; a fost dat afara din Uniunea Scriitorilor; din 1977 a plecat în exil, unde sunt destule date care arata ca Securitatea a organizat atentate împotriva sa si a fiului sau. Sa comparam asta cu ceea ce înca nu stim din dosarele înca nestiute ale lui Andreescu si sa asteptam ca istoria sa faca dreptate.

Dar comparatia pe care ne-o propune Andreescu e nu doar absurda dar si schioapa rau, daca ne oprim cu ea, cum face Andreescu, la 22 decembrie 1989. Am scris nu o data, si nu am o virgula de retractat, despre ceea ce eu cred ca a reprezentat o contributie meritorie a fostului meu coleg în viata publica post-comunista. Dar Gabriel Andreescu nu are nici el numai merite în toti acesti ani. Daca tot am ales sa ne spunem ce credem unul altuia – si nu vad ce-ar fi rau în asta atâta vreme cât vom fi facut-o onest – cred ca unul dintre lucrurile cele mai rele pe care le-a facut Gabriel este ca în ultimul timp a produs foarte multa confuzie printre cei care îl apreciasera, mai ales asociat cu organizatii respectate din care a facut parte – Alianta Civica, GDS ori APADOR-CH. Vorbeam la început despre perspectiva cât se poate de convingatoare pe care Gabriel a adus-o mai multi la rând asupra implicarii intelectualilor în viata publica. Ori în privinta unui minim de rigori de ordin etic în acelasi spatiu. Unde este astazi aceasta voce a lui Gabriel Andreescu? Sau, ca sa revin la Paul Goma, de unde aceasta patima în atacarea celui mai important simbol al rezistentei noastre anti-comuniste? În textul din Timpul, de care am amintit deja, pe care detractorul scriitorului exilat si l-a intitulat "Mult Goma" (si, vezi bine, Andreescu prea putin...) – Paul Goma este denuntat nu doar ca antisemit dar si pentru ca s-ar "afunda în propria singuratate, în propria nevroza". Este acuzatorul lui Paul Goma, ma întreb, foarte sigur că de singuratatea pe care o incrimineaza iresponsabil nu sunt cumva si astazi raspunzatori, ca si acum 20 sau 30 de ani, mai ales compatriotii intelectuali ai scriitorului de la Paris? Si apoi, are Gabriel Andreescu îndreptatirea sa vorbeasca despre "afundarea în singuratate" a cuiva? Este cumva asta o chestiune cu miza publica? Si daca da, vrea el sa reamintesc cititorilor cum si din ce cauza a fost dat afara din GDS? Sau din ce cauza si în ce conditii a plecat, în chiar lunile din urma, de la APADOR? Vrea Gabriel sa-i aduc aminte si de alte "însingurari" ale sale, altele decât cele din viata publica – pentru care nu ma bucur deloc, dar de care, daca tot e pe-asa, Paul Goma nu se poate plânge?

Îmi imputi, Gabriel Andreescu, ca am fost "crud" cu un om în vârsta, caruia i-am replicat ca e "comic" atunci când m-a amenintat, într-un mod complet absurd, cu tribunalul, iar tu îl declari pe Paul Goma antisemit si nevrozat. Nu-ti dai seama, sau pur si simplu nu-ti pasa ca le calci pe urme celor care în vara lui 1883 l-au "diagnosticat" pe Eminescu aproape la fel cum si tu o faci cu Goma, fapt care avea sa-i aduca marelui poet sfârsitul tragic pe care îl stii?

A facut si Paul Goma greseli? El însusi ne spune ca a facut. Cine stie ce a scris Goma - din ceea ce a citit cu ochii lui, si nu ca Andreescu, din ce aude de la altii - poate sa gaseasca o sumedenie de greseli pe care Goma si le asuma si regreta. Dau numai un exemplu, dintre cele mai recente. Mariana Sipos are o corespondenta cu scriitorul de la Paris pe care acesta o întelege gresit. Mariana Sipos îsi da seama de asta, îi imputa cele întâmplate si îi spune ca "acum întelege cum se produc neadevarurile din Jurnalele sale". Si iata cum conchide Goma în Jurnalul sau, publicat înca de-atunci pe pagina bibliotecii sale electronice: "Sunt profund nefericit. Faptul ca, batrân, bolnav, cu memoria diminuata nu mai pot fi atent la <amanunte> (esentiale, ca acestea) nu ma absolva. Starea mea actuala nu constituie circumstanta atenuanta – refuz sa mi se acorde astfel de privilegiu. Am facut în viata mea destule prostii – porcarii, ca sa am obraznicia de a spune ca unde merge mia merge si suta. Nu, nu merge si suta! Va trebui sa masor de cinci sute de ori, pentru a taia o data". Probabil ca Paul Goma a facut si alte greseli în afara de cele pe care si le-a asumat. Au fost câteva ocazii în care si eu am scris despre ce mi se parea a nu fi în regula. Despre altele - cum ar fi calificativele, nedrepte dupa parerea mea, cu care îl trateaza pe un om ca George Soros – nu i-am scris, dar poate ca nu-i timpul pierdut. Dar, dupa mine, Paul Goma nu a facut greseli care sa justifice ura si incriminarile unora ca Gabriel Andreescu. Atât cât am citit din Paul Goma, am pretentia ca am citit atent. Daca m-as fi convins ca este într-adevar antisemit - sau ca greseste pe oricare alta tema serioasa - n-as fi ezitat sa ma distantez de el. Iata de ce am crezut si cred ca repudierea si atacarea lui Paul Goma constituie nu doar o mare nedreptate care i se face lui, dar si o rusine greu de sters de pe obrazul celor care procedeaza astfel. În rest, astept ziua în care Gabriel Andreescu îsi va asuma si el, cu onestitatea celui pe care îl ataca, macar un sfert din multimea de porcarii pe care le-a facut în anii din urma.

"Pupa-i în bot si le papa tot"

Vorbeam de confuziile pe care chipul si mastile lui Andreescu le-au produs în ultimii ani. Intransigenta etica a fostului dizident, practicata foarte convingator multi ani pe multe teme, a început sa intre în coliziune tot mai des cu destule dintre optiunile si gesturile sale. La începuturile Aliantei Civice, cucerit de discursurile de atunci ale lui Andreescu, cineva de la AC scrisese cu vopsea pe unul din geamurile încaperilor noastre o fraza rostita de el, ramasa mult timp acolo ca un motto esential al ideilor organizatiei: "Cine crede ca morala nu are ce cauta în politica se înseala". Ce a mai ramas azi din acest crez, când cel care-l profesa a încasat în ultimii ani onorarii grase din "publicistica" pe care o face în ziarul unora ca Patriciu si Vântu? Cum se împaca intransigenta etica a fostului dizident fata de agentii, colaboratorii si "mostenirea Securitatii" când el încaseaza luna de luna onorarii "publicistice" grase din mâna unui fost agent al Securitatii? Cum se împaca acest din urma fapt cu filipica devastatoare pe care fostul dizident a rezervat-o unor fosti detinuti politici, dovedeti a fi devenit, în împrejurari pe care prea putini dintre noi avem dreptul sa le judecam, informatori ai Securitatii – Quintus, Lazarescu, Paleologu? Cum se împaca etic (dar si rational) statutul pe care îl revendica fostul dizident cu atacarea sistematica a simbolului rezistentei românesti anti-comuniste, Paul Goma, ori cu cartea pe care Andreescu a dedicat-o confesiunilor mistificatoare ale unui nomenclaturist ceausist, Adrian Severin – fost FSN-ist de frunte si coleg si astazi de partid cu Ion Iliescu? Cititorii îsi vor mai fi aducînd aminte că în dosarul "Vilelor de protocol", de care m-am ocupat cât am fost la Guvern, am consemnat implicarea lui Adrian Severin în obtinerea ilegala a unei locuinte. Vrînd, probabil, ca poza preferatului sau sa iasa cât mai fara cusur, Andreescu nu ezită sa afirme, în cartea de care am amintit, că ulterior eu as fi "revenit" asupra sustinerilor pe care le facusem la Guvern - ceea ce e flagrant neadevarat. A câta oara "flagrant neadevarat"?

Iata, asadar, de ce cred că atunci când îsi pune biografia la întrecere cu Goma, Andreescu ar face bine sa nu uite anii de dupa 1989 – în care, sa ma ierte, are de contabilizat destule lucruri care nu-i fac cinste. Vazîndu-l de câta vanitate e capabil, ma mir ca atunci când a ales sa se compare cu Goma ca dizident, n-a facut-o si ca "scriitor". Pentru ca, cine nu stie afla acum, un împatimit al propriului CV, Gabriel Andreescu – membru (bine platit) al nesfârsite comitete si comisii - a avut ambitia sa se aleaga si membru al Uniunii Scriitorilor. Daca în Uniunea Scriitorilor s-a ajuns sa se intre fara ca "opera" sa mai conteze prea mult, stau si ma întreb de ce n-ar fi primiti si grefierii, de pilda. Ca la cât scriu si ei, sarmanii... Apropo de scriitori si de vanitati, mi s-a parut de tot hazul dificultatea cu care multa lume, mai ales din categoria preopinentului meu, a digerat declaratia recenta a lui Mario Vargas Llosa că singurul scriitor român în viata pe care-l cunoaste e Paul Goma.

Sa revin, insa, la patima pentru CV a lui Andreescu. Fostul dizident n-a avut nici o problema sa-si ia diploma de "doctor" din mâna dinozaurilor ceausisti de la Academia "Stefan Gheorghiu" – SNSPA, pe stilul nou. Sau din mâna unor oameni despre care presa scrie de mai bine de un deceniu ca au fost ofiteri de Securitate. Si care-i problema mea? Pai problema nu-i a mea, ci tot a fostului dizident. Că nu poti sa fii în acelasi timp si "filosof al disidentei la români", dar si "doctor" al generalilor de Securitate (si, asta-i culmea, si coleg la catedra cu ei). Dupa cum nu poti sa-l ataci pe Goma dimineata, cot la cot cu generalul tortionar Plesita, iar la prânz sa tii colocvii despre "Mostenirea Securitatii" la fundatiile nemtesti de la Bucuresti. Asa ceva nu se poate! Adica se poate, dar te faci de râs.

Dar Gabriel Andreescu este un împatimit nu doar al CV-ului, ci si al confortului sau material. E ceva rau în asta? Evident ca nu. Singura problema e si aici ca chipul n-ar trebui sa fie una iar mastile alta – într-un spatiu care se revendica, totusi, de la alte precepte decât, sa zicem, cele pe care le practica politicienii corupti si demagogi. Fostul meu coleg se mira fals de afirmatiile mele în aceasta privinta. Si nu-i deloc inteligent procedînd astfel, de vreme ce stie bine – ori macar ar fi trebuit sa stie bine – ca am destule date ca sa vorbesc în cunostinta de cauza. Apelul pe care-l facusem, la mai multa retinere atunci când făcem caz de nu stiu ce altruism civic, avea în vedere si asa ceva. Dezavuăm în ultimii ani "baronii" si "miliardarii de carton" din politică, pentru ca astazi sa-i întâlnim si printre noi. M-am uitat în ultimii ani de-a dreptul fascinat la lejeritatea cu care Gabriel Andreescu se situeaza într-o evidenta incompatibilitate de ordin etic. De mai multi ani la rând el încaseaza onorarii foarte consistente din tot felul de "grant"-uri finantate de un cunoscut filantrop, situat pe pozitii critice foarte severe fata de Administratia George W Bush, în special din cauza razboiului din Irak. Respectivul filantrop s-a implicat pâna si în alegerile de peste Ocean, finantînd cu milioane de dolari campania anti-Bush. În tot acest timp, Andreescu încasa si încaseaza alti bani frumosi pe un discurs exaltat în favoarea Administratiei americane si a razboiului din Irak (atitudine care pare sa fi contat si ea în bursele substantiale de care copiii belicosului publicist beneficiaza în Statele Unite). "Pupa-i în bot si le papa tot" pare sa fie ultima filosofie ontologica a lui Gabriel Andreescu. Daca exemplul pe care l-am dat tine, cum spun, de criterii etice si de principiu, as putea sa dau destule altele cu conotatii care sa-i fie mai putin favorabile fostului meu coleg.
   *
   *        *
Când am aflat de replica lui Gabriel Andreescu, primul impuls a fost sa nu-i raspund. Pe de-o parte eram convins ca, oricare ar fi, argumentele mele vor ricosa ca dintr-un zid în opacitatea si radicalismul tot mai intolerant al lui Andreescu (sa fiu iertat, dar încep sa cred ca Patapievici a avut dreptate când l-a numit "un Vadim pitigaiat"). Ma gândeam, apoi, ca atât în New York Magazin cât si în Timpul mai avusesem ocazia sa vorbesc despre câteva din chestiunile obiect al "dialogului" de fata. Daca în cele din urma am raspuns, am facut-o exclusiv pentru că în atitudinile din ultimul timp ale fostului meu coleg, inclusiv în replica sa, am gasit, cum am mai spus, suficiente semne ale relei intentii. Or eu cred că peste asa n-ar trebui sa se treaca nicaieri în viata publica. Putem face nedreptati si alte "porcarii" din neatentie sau pentru ca nu am avut toate informatiile. Daca reusim sa nu ne orbeasca, antipatiile si resentimentele sunt si ele de înteles. Însa reaua intentie mie unuia mi se pare a fi cu totul altceva. (New York Magazin, 2 noiembrie 2005)

Revista Timpul (condusa de sotii Liviu Antonesei si Gabriela Gavril) a publicat textele prin care G Andreescu "polemiza" cu cele pe care eu le publicasem în New York Magazin (Gabriel Andreescu, "Scrisoare deschisă", revista Timpul nr 9 şi 10 din 2005) refuzând - "deontologic" - să le publice şi pe acestea din urmă. New York Magazin a publicat atât textele mele cât şi pe cele ale lui G Andreescu.


Pe culmile absurdului. În "dialog" cu Gabriel Andreescu (II)-drept la replica refuzat de revista Timpul, articol publicat in anul 2005