Valerian Stan
Credo ergo sum
"Mândria împiedică dragostea." 

Jaf si nepasare (si drept la replica refuzat de Cotidianul)

Scriam saptamâna trecuta ca în privinta restituirii proprietatilor Uniunea Europeana s-a dovedit cât se poate de indulgenta cu guvernele de la Bucuresti. Dar de o atitudine asemanatoare s-au bucurat politicienii români si din partea Washingtonului ori a Consiliului Europei. Este adevarat că, în mod formal, României i s-a cerut mai de peste tot sa rezolve aceasta problema. În primavara lui 1997, Adunarea Parlamentara a Consiliului Europei a votat Rezolutia nr 1123 prin care a "solicitat ferm autoritatilor române sa modifice legislatia referitoare la restituirea proprietatilor confiscate sau expropriate, în special Legile nr 18/1991 si 112/1995, pentru a prevedea restituirea in integrum a acestor proprietati sau acordarea unei despagubiri corecte în schimb". La rândul sau, Parlamentul European a adoptat, în decembrie 1998, Rezolutia A4-0428 prin care s-a cerut "sa se gaseasca o solutie definitiva si corecta care sa asigure restituirea integrala a proprietatilor, sau, daca acest lucru nu este posibil, plata unei compensatii corespunzatoare".

Desi cerintele institutiilor europene erau clare ca lumina zilei, politicienii de la Bucuresti s-au facut că nu înteleg despre ce e vorba. Dar lucrul cel mai rau a fost că oficialii europeni nu au parut suficient de dispusi sa insiste ca rezolutiile institutiilor lor sa fie respectate.

Daca problema proprietatilor funciare si forestiere este în general rezolvata, ori în curs sa fie rezolvata, restituirea "caselor nationalizate" e cu totul departe de asa ceva. Iar faptul care explica în proportie de 99% aceasta situatie este că pe respectivele case, confiscate de comunisti, au pus mâna mai ales potentatii acelui regim, dar si ai celui care i-au urmat. Iar culmea absurdului este că ceea ce n-a îndraznit sa faca statul comunist, sa vânda casele pe care le-a confiscat, au facut succesorii acestuia. A caror legitimitate venea, nu-i asa, din "revolutia anticomunista din decembrie 1989".

De groaza că parlamentarii, ministrii, securistii ori magistratii care stau în casele lor le-ar putea face înca si mai mult rau, foarte multi dintre proprietarii de drept s-au ferit sa vorbeasca public despre cazurile lor. Si totusi, desi cu mare greutate, harta jafului caselor nationalizate se contureaza tot mai clar de la un an la altul. În urma cu aproape cinci ani, informatiile pe care le aveam mi-au permis sa dau un numar de exemple de importanti oficiali ai statutului deveniti, ei si familiile lor, profitori ai raptului comunist. Datele care în anii din urma s-au adaugat celor vechi, provenind inclusiv din presa, fac posibila completarea acestei liste a demnitarilor fara demnitate. Cam asa ar arata o enumerare adusa cât de cât la zi - dar si foarte, foarte departe de a fi completa: Alexandru Draghici, fost ministru de Interne sub Gheorghiu Dej; fostii sefi ai Securitatii Nicolae Plesita, Tudor Postelnicu si Iulian Vlad; fosti prim ministri si alti înalti demnitari comunisti: Ion Gheorghe Maurer, Ilie Verdet, Paul Niculescu-Mizil, Manea Manescu, Cornel Burtica, Constantin Olteanu, Traian Dudas, Florea Ceausescu, Ion Ceausescu, Ilie Ceausescu, Richard Winter; Catalin Zamfir - fost ministru în Guvernul Roman; ministrii/parlamentarii PDSR Adrian Nastase, Viorel Hrebenciuc, Mircea Geoana, Miron Mitrea, Dan Ioan Popescu, Serban Mihailescu, Gheorghe Tinca, Iulian Mincu, Vasile Vacaru, Antonie Iorgovan, Sergiu Nicolaescu, Constantin Niculescu, Cornel Badoiu, Iulian Tocu, Ionel Olteanu; fostul presedinte (PDSR) al Senatului, Oliviu Gherman; consilierii presedintelui Ion Iliescu – Vasile Ionel, Ioan Talpes, Vasile Secares, Emil Cico Dumitrescu, Dan Iosif, Victor Opaschi; Gheorghe Uglean, fost presedinte al Curtii Supreme de Justitie; primul ministru taranist Radu Vasile; ministrii/parlamentarii taranisti Nicolae Noica, Mircea Ciumara, Ion Caramitru, Ion Ratiu, Dudu Ionescu, Emil Popescu, Gabriel Tepelea (cel de-al doilea, si fost detinut politic anticomunist); primarul PDSR Marian Vanghelie; parlamentarii PRM Corneliu Vadim Tudor, Marcu Tudor si Eugen Plesea (al doilea, si sef al organizatiilor de chiriasi); Vlad Soare - fost consilier al primului ministru si fost viceguvernator al Bancii Nationale; Radu Stroe - deputat şi ministru PNL; Bogdan Olteanu - ministru PNL; Corneliu Diamandescu – fost sef al Politiei Române; Virgil Magureanu – fost director al SRI; generalul Victor Stanculescu – fost ministru al Apararii; generalul Dumitru Cioflina – fost sef al Marelui Stat Major; Vasile Dobrinoiu - fost sef al Politiei Capitalei; Dorin Marian - fost consilier al presedintelui Constantinescu; generalul Tudor Tanase, director al Serviciului de Telecomunicatii Speciale.

Cum am mai aratat si alta data, dupa revolutie nu a existat practic nici un om politic important - de care ar fi depins în mod esential rezolvarea chestiunii proprietatilor – care sa nu fi fost implicat într-un fel sau altul într-o afacere locativa oneroasa. Doi din cei trei presedinti (Iliescu si Basescu) si nu mai putin de sase din cei opt prim-ministri din acesti ani - Petre Roman, Theodor Stolojan, Radu Vasile, Mugur Isarescu, Adrian Nastase si Calin Popescu Tariceanu – sunt numai câtiva dintre ei. Altii, ministri, parlamentari etc, de dupa 1990, din practic toate partidele, dar mai ales din cele coborînd direct din Partidul Comunist: Victor Babiuc, Cazimir Ionescu, Silviu Brucan, Mircea Dinescu, Ovidiu Musetescu, Traian Chebeleu, Eugen Dijmarescu, Razvan Theodorescu, Alexandru Mironov, Adrian Severin, Sergiu Nicolaescu, Ion Tiriac, Adrian Paunescu, Nicolae Spiroiu, Bogdan Baltazar, Dumitru Iliescu, Doru Ioan Taracila, Crin Halaicu si tot asa.

Actualul presedinte, Traian Basescu, si actualul primu-ministru, liberalul Tariceanu, fac si ei parte din galeria profitorilor raptului comunist. Daca în ce-i priveste pe Basescu si Tariceanu surpriza nu-i deloc mare, cazul familiei actualului ministru al Justitiei, Monica Macovei, pare sa fie cu totul altceva. Ca membru important al APADOR-CH, dar si ca expert al Consiliului Europei si ca avocat care a pledat cu succes în fata Curtii Europene, în chiar procese de acest gen, Monica Macovei mi se pare că, la guvernare aflîndu-se, a ratat o buna ocazie de a-si valida propriile idei, care o facusera atât de credibila, cu privire la dreptul de proprietate si la functionarea Justitiei. Apropo de suprize, mult timp crezusem ca e doar un folclor rau-voitor ca fostul primar taranist al Capitalei, Victor Ciorbea, ar fi actionat pentru ca un numar cât mai mare de chiriasi sa apuce sa "cumpere", pe baza abuzivei Legi PDSR-iste 112/1995, casele nationalizate în care locuiau. De câtva timp sunt în posesia Ordinului 117/1996, semnat de d-l Ciorbea, care din pacate confirma zvonistica pe care o refuzasem timp de mai multi ani. Citez din document: "Societatile comerciale (fostele ICRAL-uri) vor lua toate masurile în vederea accelerarii ritmului de vânzare a locuintelor catre chiriasi".

Am vazut destui proprietari de case nationalizate mirîndu-se indignat că actuala Putere nu le dă - "nici chiar ea!" - casele înapoi. Poti sa nu te miri de o asa mirare, de vreme ce, iata, când e sa profite si ei de avutul altora, urmasii lui Maniu si ai Bratienilor nu se dovedesc prea diferiti de cei ai lui Dej si Ceausescu. Apropo, de curând s-au comemorat 10 ani de la moartea lui Corneliu Coposu. Multi dintre groparii PNTCD – Diaconescu, Ciuhandu, Opris etc, în frunte cu marea secatura Constantinescu – au dat un alt spectacol dezgustator. În loc sa intre în pamânt de rusine pentru raul facut, indivizii s-au bulucit la microfoane facînd trafic cu memoria, întinata de ei însisi, a fostului om politic.

Guvernul lui Basescu si Tariceanu a facut mare caz de amendamentele pe care le-ar fi adus prin Legea 247/2005 în beneficiul proprietarilor caselor nationalizate. Însa totul este praf în ochi atât timp cât casele nu sunt restituite, în natura, celor de la care au fost furate. "Cumparate", adica, la preturi de batjocura. Am la îndemâna câteva exemple. Fostul consilier al lui Iliescu, Secares, a "cumparat" o vila cu 9.000 de dolari, vila pentru care, ulterior, Curtea Europeana de la Strasbourg a obligat statul român – în realitate contribuabilul român - sa plateasca proprietarului 200.000 de euro. Marele impostor Antonie Iorgovan a "cumparat" cu 200 de dolari o vila care în realitate valora circa 100.000 de dolari. Subevaluarea, de circa 500 de ori, a fost validata în Justitie de vestita judecatoare Valentina Tatulescu (cea care, în perioada în care la Guvern începusem sa ma ocup de mafia caselor nationalizate, incita la "un accident mortal" împotriva mea). Sau cazul lui Mihai Vînatoru, un român silit sa ia calea exilului, în anii 60, din cauza nenorocirii comuniste. "Din casa din Sandu Aldea", povesteste el, "un apartament mi-a fost dat înapoi iar doua <vândute> copiilor chiriasilor! Ce pedeapsa mai crunta poate fi decât sa-i vad zilnic pe acesti profitori, deveniti proprietari majoritari în casa mea?" Prin urmare, miza refuzului de a restitui în natura casele nationalizate vine tocmai din profitul pe care potentatii tuturor regimurilor politice l-au dobândit odata cu "cumpararea" lor la preturi de nimic. Iar de faptul ca în cele din urma tot contribuabilii de rând vor fi cei care vor suporta si costurile acestui jaf nu pasa absolut deloc nimanui - nici chiar "institutiilor occidentale". Cât despre societatea civila, care se dovedeste tot mai coniventa cu oamenii politici, mai bine nu mai vorbim.

Asa cum arata astazi lucrurile, samavolniciile comise de comunisti si de urmasii lor împotriva proprietarilor de drept par că nu vor mai putea fi îndreptate vreodata. Si totusi, asa ceva nu cred ca va putea dura o vesnicie. Daca lumea în care traim, inclusiv România, nu va iesi cumva din istorie, crimele si toate celelalte samavolnicii comuniste, dar si jaful banditesc caruia i-am fost martori si victime dupa 1989, nu au cum sa se prescrie vreodata.

PS Acasa, cei de la Cotidianul au gasit că e cazul sa-mi traga si ei o înjuratura. Cu ocazia unui control din perioada cât eram la Guvern, scriu ei, l-as fi "lasat în pace" pe Sorin Oprescu, seful Spitalului Universitar. Care – recunoscator, nu-i asa - m-a omenit un an mai târziu, când i-as fi fost pacient. Doua vorbe, trei minciuni. Am trimis redactiei câteva rânduri, vrînd sa îndrept porcaria. Nimic! Desi actualul redactor sef, Carol Sebastian (fostul ziarist al BBC [dovedit ulterior colaborator al Securitatii]), stie bine că în presa regulile de conduita sunt aceleasi indiferent cine-i sunt patronii – Guvernul britanic ori niste indivizi de teapa lui Patriciu, Vântu si cei de la Academia Catavencu. (New York Magazin, 16 noiembrie 2005)
       *

        *        *
    
PS Pe aceeaşi temă se poate vedea şi articolul "O cronică a abuzurilor şi necinstei", pe pagina de Publicistică, 2001.

Notă (2 iulie 2012): Cu privire la instigarea pe care judecătoarea Tătulescu a făcut-o împotriva mea, în articolul „Situaţiunea (LXXIII)” din anul 2012 am făcut aceste menţiuni:
Un român lunatic, dintre aceia care, vorba mai veche şi mai proastă a lui Ion Iliescu, priveşte în trecut în loc să privească în viitor, mi-a adus aminte de tragedia fostului procuror Cristian Panait – din anii guvernării Iliescu-Năstase, apropo, şi rămasă şi astăzi neelucidată convingător. Căutînd ce-l interesa prin hăul internetic, lunaticul compatriot a găsit pe site-ul meu o afirmaţie pe care o făcusem cu mai mulţi ani în urmă cum că faimoasa judecătoare Valentina Tătulescu instigase la "un accident mortal" împotrivă-mi [articolul „Jaf si nepasare” din noiembrie 2005]. Numai cu ocazia aceasta mi-am dat seama că afirmaţia mea nu era însoţită de nicio altă precizare – încât fac acum şi aici ce-ar fi trebuit să fac din capul locului. Incitarea pe care judecătoarea o făcuse rezulta dintr-o înrtegistrare telefonică a discuţiei pe care ea a avut-o, inclusiv "pe teme politice interne", cu un anume „Doctor Chelea”, înregistrare publicată de ziarul Ziua din 26 februarie 2001 (sub titlul „Judecătoarea ucigaşă”). Discuţia a avut loc nu mult „după noiembrie 1996”, după alegerile din acea lună în urma cărora CDR a preluat guvernarea. În decembrie acelaşi an am fost numit şef al Departamentului de Control al Guvernului iar printre primele obiective mi-am stabilit clarificarea jafului caselor naţionalizate, fapt care a deranjat profund mafia din domeniu. În pasajul în care judecătoarea are ideea "unui accident mortal nebunului ăla de Stan", se regăseşte şi indignarea ei că "aştia" (veniţii la putere) "pun mâna pe ţară şi voi nu sunteţi în stare să desfiguraţi un om”. [Dat fiind că Parchetul Curţii Supreme de Justiţie se arăta interesat nu de afirmaţiile foarte grave ale judecătoarei, ci de ce convorbirea acesteia a fost înregistrată ("Cazul Tătulescu se muşamalizează discret", Ziua din 13 martie 2001 şi "Tătulescu este protejată de Justiţie", de către procurorul Teodor Jipa, Ziua din 11 mai 2001), în cursul lunii mai şi iunie 2001, ziariştii de la Ziua au predat CD-ul cu înregistrarea convorbirii telefonice şi alte probe procurorului Cristian Panait de la Secţia Anticorupţie a CSJ ("S-au redeschis două dosare<Tătulescu>", Ziua din 26 iunie, respectiv "Ziua a depus la Parchet un CD audio în cazul Tătulescu", articol din Ziua, publicat probabil în luna iulie 2001). Procurorul Panait s-a sinucis la data de 10 aprilie 2002 (ziarul german Frankfurter Allgemeine Zeitung a redat rezultatul unei investigații de presă din România, potrivit căreia înaintea sinuciderii lui Panait ar fi existat o divergență între acesta și fostul procuror Victor Ponta, care devenise de curând șef al Corpului de control al Guvernului PDSR Năstase. Judecătoarea Tătulescu a fost implicată în atribuirea de vile de protocol, „pe cale judecătorească”, unor oameni importanţi ai PDSR (de exemplu, senatorului Antonie Iorgovan i-a „vândut” o vilă de circa 100.000 de dolari cu circa 200 de dolari – „Vila de 200 de dolari”, Ziua din 19 aprilie 2001]


Jaf si nepasare (si drept la replica refuzat de Cotidianul), articol publicat in anul 2005