Valerian Stan
Credo ergo sum
Creștinismul e despre omul ce se va îndumnezei în veșnicie, iar nu despre clipa de suferință de aici.

Sarlatanii confidentiale

Am în fata ultimul studiu - "global" - al organizatiei Transparency International. România este perceputa în continuare ca o tara avînd în coruptie o problema foarte serioasa. Cu o nota rotunda, dar foarte proasta, ea sta cel mai rau dintre tarile membre si candidate ale UE. Mai bine decât România stau de asemenea Namibia, Seychelles, Ghana, Burkina Faso, China, Senegal, Liban, Ruanda si multe altele.

Evaluarile de acest gen ale TI se bazeaza inclusiv pe perceptia "analistilor de tara". Din aceasta categorie fac parte si unele organizatii neguvernamentale (reprezentanti ai acestora) din tarile supuse evaluarilor (marea majoritate a tarilor lumii). Spun asta pentru că desi în ultimii ani marea parte a sondajelor de opinie din România au indicat o raspândire tot mai larga a nemultumirii fata de fenomenul coruptiei, evaluarile TI au consemnat o ameliorare continua a situatiei - nota României a crescut de la 2,6 în 2002 la 2,8 în 2003, la 2,9 în 2004 si la 3,0 în 2005. Nu stiu sa spun daca liderii berlinezi ai prestigioasei organizatii ar trebui deja sa se uite mai atent la obiectivitatea "profesorilor" români. În orice caz, mie unuia semnele că "societatea civila" este tot mai binevoitoare cu politicienii mi se par tot mai numeroase si mai limpezi. Dar poate că ma însel eu. În schimb am pretentia că nu ma însel deloc atunci când spun că ultimii ani au adus o agravare fara precedent a fenomenului coruptiei. Cel putin cea de-a doua guvernare a PDSR (PSD), 2001-2004, a fost un vârf pe care nu stiu cine l-ar mai putea depasi. Numele celor care au dominat respectiva perioada sunt suficiente ca sa te ia din nou durerea de cap: Nastase, Hrebenciuc, Dan Ioan Popescu, Sârbu, Iacobov, Mischie, Mitrea, Sechelariu, Cozmânca, Oprisan. Si totusi, perceptia "analistilor de tara" a fost că situatia s-a îmbunatatit.

M-a facut sa-mi aduc aminte de anii care tocmai au trecut un fapt legat de privatizarea Petrom. Asa cum stim, PSD a vândut Petrom statului austriac, prin Concernul OMV. Vânzarea s-a facut pe baza unui contract "confidential". Cu alte cuvinte, cetateanul de rând nu a avut si nu are dreptul sa stie la ce pret si în ce conditii a vândut Guvernul propriu un patrimoniu în valoare de câteva miliarde de dolari. Faptul că o asemenea enormitate a fost posibila mi se pare că arata cel mai bine cam unde a ajuns România. Si cam ce sanse mai sunt ca aceasta tara sa se faca bine. Sigur că da, la câte nenorociri au facut Iliescu si Nastase aproape că nu te mai miri de asa ceva. Dar în cele întâmplate n-a vazut nimic anormal nici "Opozitia" – "democratii" lui Basescu si Boc ori "liberalii" lui Tariceanu, Stolojan si Monei Musca. Dar o cât de mica obiectie n-a avut nici macar "societatea civila". Care, orişicât, atunci când vorbim despre transparenta guvernarii ne-am astepta la altceva de la ea. În sfârsit, culmea absurdului a fost atins atunci când, ajuns presedinte, Basescu i-a amenintat pe austrieci că face contractul public daca nu ieftinesc benzina. Bineînteles că nici de data asta nu s-a gasit nimeni sa denunte nebunia. Iar lucrurile au ramas exact cum au fost. Doar că "Revolutia portocalie" nu mai e chiar aceeasi, s-a mai închis parca la culoare si a început sa miroase.

Daca luam drept criteriu valoarea patrimoniului "secretizata" în acest caz, afacerea Petrom e de departe cea mai scandaloasa. Însa nu si singura care i-a avut ca protagonisti pe mafiotii PDSR-ului. Constructia autostrazii Brasov-Bors a fost atribuita – fara licitatie si în baza unui contract secret – companiei americane Bechtel. Valoarea totala a contractului a fost de 4,5 miliarde de dolari, din care Bechtel urmeaza sa primeasca în jur de 3 miliarde, diferenta fiind destinata rascumpararii terenurilor din zona autostrazii. Nota bene: "naşul" lui Bechtel este Dick Cheney, vicepresedintele american de la data perfectarii afacerii. Reteta a fost cam aceeasi si în contractul cu nemtii de la EADS, pentru "securizarea" frontierelor, contra unui miliard de euro. Actualul ministru al Internelor, Vasile Blaga, a facut mare caz că a desecretizat contractul cu pricina, însa o solicitare pe care i-am adresat-o în februarie anul acesta, deci acum vreo noua luni – noua luni, nu noua zile! - a ramas fara nici un raspuns. Cererea mea - posibil isolentă, însa altminteri perfect constitutionala - viza desecretizarea inclusiv a anexelor contractului, pe care, întâmplator sau nu – eu înclin sa cred că nu - d-l ministru omisese sa le desecretizeze odata cu contractul propriu-zis.

În lipsa unui raspuns de la d-l ministru, nu pot sa fac decât presupuneri cu privire la motivele refuzului cu care am fost tratat. Se va fi spus, probabil, că respectivele anexe cuprind informatii de natura economica ori comerciala care, facute publice, ar fi de natura sa expuna unei "concurete neloiale" compania germana. Mai întâi că, chiar asa sa fi stat lucrurile, firesc ar fi fost ca Ministerul sa-mi comunice acest lucru. Apoi, înca si mai important, potrivit normelor constitutionale, există doar doua categorii de "informatii de interes public" exceptate de la liberul acces – cele care prejudiciaza masurile de protectie a tinerilor sau securitatea nationala. Or, în cazul de fata, nu era deloc vorba despre asa ceva.

Dar un contract foarte manos, trecut de asemenea "la secret", a fost semnat si de fostul primar al Capitalei, Traian Basescu. Ajuns între timp presedinte, si înca unul necrutator cu "Sistemul ticalosit", Basescu a concesionat francezilor de la Apa Nova, pe 37 de ani, serviciile de apa si canalizare ale Micului Paris. Iar ca afacerea sa ramâna mormânt a fost pecetluita cu o "clauza de confidentialitate" de-a dreptul înfricosatoare: daca vreo autoritate dezvaluie ceva fara acordul francezilor, plateste o amenda de 10 milioane de euro. Faţă cu o asa pedeapsa, trebuie sa fii putin cam naiv (daca nu chiar prost de-a binelea) ca sa nu-ti faci macar o idee cam ce grozavii a putut sa treaca la secret viteazul nostru presedinte.

Iata de ce vin si spun un lucru pe care îl stie oricine, anume că absolut peste tot în lume acest gen de secretomanie deliranta ascunde invariabil marile porcarii pe care le fac, pe bani publici, oamenii politici si oficialii de varii ranguri. Si de asemenea este lucru stiut ca severitatea "clauzelor de confidentialitate" este cu atât mai mare cu cât pungasiile oficialilor cleptomani sunt si ele mai mari (sa ma ierte domnii "analisti de tara" pentru vorba proasta).

Ce as mai spune e că în loc sa fie tot mai mult o exceptie, cu care institutiile de resort ale statului sa duca o lupta nemiloasa, lipsa de transparenta în "achizitiile publice" a ajuns deja o molima, o forma de criminalitate patologica. Guvernul, Parlamentul, ministerele, consiliile judete si cele locale, toata lumea încheie într-o veselie contracte "confidentiale". Pacat ca institutiile internationale rateaza un studiu de caz pe tema si pe ţara date. În orice caz, dată fiind probabila intrare în UE a României, eu unul abia astept sa-i vad pe distinsii lorzi ai Reginei Elisabeta alaturi de Nastase, de Hrebenciuc, Patriciu si Basescu. Ăsta da "multiculturalism"! (New York Magazin, 23 noiembrie 2005)


Sarlatanii confidentiale, articol publicat in anul 2005