Valerian Stan
Credo ergo sum
"Mândria împiedică dragostea." 

Tara nesfârsitelor surprize

Vorbeam saptamâna trecuta despre obiceiul politicienilor români de a trece la secret orice fapt despre care stiu bine că nu-i avantajeaza daca ajunge sa fie cunoscut de omul de rând, de contribuabil adica. Desi legea e foarte clara în privinta asta si desi impune ca tot ceea ce are legatura cu actul de guvernare, cu gestionarea banilor publici etc sa fie adus neconditionat la cunostinta cetatenilor. Când abia expediasem articolul spre publicare, am mai aflat una. Cu o zi sau doua mai înainte, un ziar central scrisese că mult asteptata scrisoare de avertizare a Comisiei Europene ar fi fost remisa Guvernului de la Bucuresti. Oficialii de la Bruxelles anuntasera anterior că documentul va constitui o sinteza a pozitiei CE fata de principalele restante pe care România le înregistreaza în momentul de fata, cu foarte putin timp înaintea deciziei finale privind aderarea la UE. Interesat de continutul documentului, am scris Biroului de presa al Ministerului Integrarii sa mi-l puna la dispozitie. Nici un raspuns. I-am scris doamnei ministru (o duduie frumusica dar cam agramata si pe care o stiam că nu dă prea multi bani pe "principiile transparentei guvernamentale"). Aceeasi tacere. M-am adresat atunci Comisiei Europene, la Bruxelles. Raspunsul a venit foarte prompt: "Draga Valerian Stan, ne pare sincer rau, dar scrisoarea de avertizare nu este un document public, ca atare nu ti-o putem trimite". Asadar asta era, documentul era secret!

Secretizarea documentului european – facuta foarte probabil la cererea Guvernului român - reprezinta un fapt desconsiderînd în modul cel mai flagrant un drept fundamental cum este cel al accesului neîngradit la informatiile de interes public. Ea este contrara atât normelor consacrate prin Constitutia României, cât si standardelor Uniunii Europene. Unul dintre principiile europene de baza cu privire la "Dreptul de acces la informatie" este cel cuprins în Tratatul privind Uniunea Europeana, potrivit caruia "Transparenta procesului decizional consolideaza caracterul democratic al institutiilor, ca si încrederea publicului în administratie". Daca scrisoarea n-ar fi fost secretizata, în România ar fi putut avea loc o foarte necesara dezbatere privind prioritatile de maxima însemnatate pe care Guvernul ar trebui sa le aiba în urmatoarele luni – pâna la raportul, decisiv, din aprilie 2006 - prioritati de care depinde aderarea la termen sau amânarea aderarii României la UE. Miza despre care vorbesc arata cel mai bine gradul exceptional în care documentul european se constituia într-o "informatie de interes public". Obisnuit sa nu ma mai mir de aproape nimic, mi-am revenit rapid din perplexitatea în care ma aruncase raspunsul Bruxellesului. Si tot rapid am scris Guvernului si Comisiei Europene cerînd desecretizarea scrisorii. Iar acum astept sa aflu si eu ce se va rezolva; daca se va rezolva, si daca voi mai primi vreodata vreun raspuns.

Dar apropo de perplexitati. La jumatatea lui septembrie trecut, Liviu Cangeopol si eu aduceam aminte că mai sunt putine luni si expira mandatul de sase ani al Consiliului National pentru Studierea Arhivelor Securitatii. Scrisesem despre asta gândindu-ma inclusiv că, astfel, as putea sa-i fac pe politicieni sa nu scape din vedere apropiata încheiere a mandatului acestei importante institutii. Mai ales că Legea "dosarelor" (187/1999) prevede că prelungirea respectivul mandat nu e obligatorie. CNSAS, spune Legea, îsi desfasoara activitatea pe o perioada de sase ani, "cu posibilitatea prelungirii acesteia". Sesizati de noi sau de altcineva, n-as putea sa spun, domnii politicieni au rezolvat problema la foarte scurt timp. Numai ca au rezolvat-o pur si simplu dezastruos. Iar la cât de bine îi stiu, stau si ma întreb daca au facut-o întâmplator astfel.

La data de 10 noiembrie curent, Guvernul Tariceanu a adoptat Ordonanta de urgenta 149 privind unele masuri pentru asigurarea continuarii activitatii CNSAS. Reproduc cea mai mare si mai importanta parte a Ordonantei 149: "Luând în considerare dispozitiile art 22 din Legea nr 187/1999 privind accesul la propriul dosar si deconspirarea securitatii ca politie politica, potrivit carora CNSAS îsi desfasoara activitatea pentru o perioada de sase ani, cu posibilitatea prelungirii acesteia prin lege, iar în luna decembrie 2005 acest termen expira, Guvernul României adopta prezenta Ordonanta de urgenta. Art 1 - Desfasurarea activitatii CNSAS se prelungeste pentru o perioada de sase ani". Ce-i dezastruos în Ordonanta d-lui Tariceanu? Dar ce nu e? Înainte de toate că Legea "dosarelor" (art 22, invocat explicit în Ordonanta) stabileste că prelungirea activitatii Consiliul se poate face exclusiv printr-o "hotarâre a Parlamentului". Prevederea din Lege e, asa cum tocmai am reprodus-o, foarte clara si inechivoca. Si totusi Guvernul si-a asumat o competenta pe care Legea nu i-o da. Uitînd, sau doar facîndu-se ca uita, că o "hotarâre a Parlamentului" e cu totul altceva – dar cu totul altceva – decât o ordonanta de urgenta sau o hotarâre de Guvern. Este adevarat că ordonantele de urgenta se aproba (sau se resping) de Parlament, dar lucrul acesta se face prin lege, si nu prin "hotarâre a Parlamentului". Sa ma ierte domnii ministri ca le spun, dar lucrurile astea le stiu chiar si menajerele de la Palatul Victoria.

Cineva poate sa raspunda că d-l Tariceanu ori d-na Macovei, ministrul Justitiei, nu s-or fi uitat prea atent în Lege, ca sa vada cine si cum are dreptul sa prelungeasca mandatul CNSAS. Nici vorba de asa ceva, de vreme ce în motivarea Ordonantei se face trimitere precisa la textul Legii (art 22). Numai că trimiterea respectiva nu e o citare a textului invocat ca temei legal, asa cum se vrea, ci o falsificare cu buna stiinta a lui. Asa se explica de ce în Ordonanta 149 apare că art 22 al Legii "dosarelor" prevede ca prelungirea activitatii CNSAS se face "prin lege", si nu prin "hotarâre a Paramentului". Ceea ce, repet, e un fals patent. Care pe mine unul ma face deja foarte suspicios. Nu cumva, ma întreb, greseala domnilor ministri e intentionata? Si daca da, nu cumva, cu scuza ei, Guvernul si toti ceilalti politicieni vor sa puna în afara legii CNSAS, pentru ca apoi sa-l desfiinteze? Si, odata cu asta, tema trecutului destul de tulbure al multora dintre ei sa fie închisa pentru totdeauna? (New York Magazin, 30 noiembrie 2005)


Tara nesfârsitelor surprize, articol publicat in anul 2005