Valerian Stan
Credo ergo sum
Creștinismul e despre omul ce se va îndumnezei în veșnicie, iar nu despre clipa de suferință de aici.

Un civism apatic

În luna iunie anul acesta, câteva organizatii neguvernamentale, printre care si Comitetul Helsinki Român, anuntasera că vor face demersurile necesare pentru modificarea Legii accesului la informatii. Chiar daca pareau sa scape din vedere doua sau trei chestiuni de fond, propunerile avansate aveau meritul de a repune pe agenda aceasta atât de necesara amendare a Legii cu pricina. Prezentă la conferinta de presa în care fusese lansat proiectul ONG-ist, Mona Musca, ministru liberal al Culturii la vremea aceea, a anuntat ca va fi un sustinator ferm al initiativei. Iata, însa, că a trecut de atunci jumatate de an si nu s-a mai întâmplat nimic.

Iar asta ridica din nou o problema tot mai serioasa în anii din urma, aceea a lipsei de eficienta a societatii civile. Vorbind strict despre acest subiect, trebuie spus că organizatiile neguvernamentale au avut din capul locului o implicare deficitara în proiectarea si adoptarea Legii în discutie. Organizatiile în cauza – Transparency International România, SAR, APADOR-CH si altele – au, de exemplu, propria responsabilitate pentru derogarile mult prea numeroase de la principiul constitutional al accesului neîngradit la informatiile de interes public, facute prin Legea 544/2001. În "consultarile Guvernului cu societatea civila", reprezentantii ONG-isti au fost, stiu bine asta, insuficient de profesionisti si atenti. Aceluiasi fapt s-a datorat în mare masura neincluderea regiilor autonome, a companiilor si societatilor nationale si a societatilor comerciale cu capital integral sau majoritar de stat, în categoria "institutiilor publice" obligate sa asigure accesul liber al publicului la informatiile privind activitatea lor - legata mai ales de gestionarea unui capital public de o valoare foarte mare. Scriam în urma cu putin timp despre secretizarea aberanta a unor mari privatizari, secretizare care nu avea cum sa nu ridice serioase semne de întrebare cu privire la corectitudinea privatizarilor în cauza. Asa ceva a fost posibil – si este în continuare posibil – mai ales din cauza lacunelor legislative despre care vorbesc. La fel si în cazul secretizarii contractelor de achizitii publice, devenita de mai mult timp o practica generalizata în România.

Se prea poate ca, lipsiti de experienţă, reprezentantii ONG sa nu fi putut sa prevada de la început consecintele unor asemenea deficiente legislative. Dar cum mai poate fi justificata lipsa oricarei reactii atunci când a devenit clar că politicenii se folosesc de hibele legii în dauna interesului public? Ca sa ma refer numai la acest caz, al privatizarii "în secret" a Companiei Nationale de Petrol: desi au existat numeroase indicii că lipsa de transparenta ascunde destule lucruri în neregula, nici societatea civila, nici presa si nici nimeni altcineva nu a gasit că e cazul sa intervina. Si vorbim despre o afacere de câteva miliarde de dolari, bani publici. Sau, alt caz, la care m-am referit de asemenea de curând – secretizarea Scrisorii de avertizare a Comisiei Europene catre Guvernul României. Ce poate fi mai scandalos decât lipsa de transparenta cu privire la un aspect atât de important al negocierilor de aderare a tarii la Uniunea Europeana? Si totusi, nimeni n-a miscat nici de data asta vreun deget. Desi există organizatii de drepturile omului ori dedicate politicilor publice si transparentei guvernarii. Dar nici prin presa n-a miscat nimeni nimic (cum ma asteptam, solicitarea pe care am adresat-o Guvernului si Comisiei Europene pentru desecratizarea Scrisorii a ramas si ea fara nici un ecou).

În urmă cu ceva timp, un responsabil guvernamental cu atributii legate de aplicarea Legii accesului la informatii, îmi relata amuzat discutia avuta, în vara, cu reprezentanti ai trei organizatii neguvernamentale. ONG-urile venisera cu propunerea amendarii Legii 544/2001 si a includerii companiilor si societatilor de stat printre "institutiile" aflate deja sub incidenta rigorilor amintitului act normativ. Argumentul era de un bun simt evident: respectivele societati si companii utilizeaza resurse publice. Omul Guvernului a raspuns că propunerea i se pare justa, dar că, pe acelasi considerent al utilizarii resurselor publice, va propune ca si ONG-urile care vor beneficia de finantari publice (lucrul acesta a început sa se întâmple deja în destule cazuri) sa se supuna si ele acelorasi reguli de transparenta. "Nu stiu de ce, dar din ziua aceea nimeni n-a mai revenit cu propunerea modificarii Legii", a conchis cu subînteles omul de la Guvern.

De putine saptamâni, a fost înfiintata Comunitatea Nationala de Informatii, un organism situat, institutional, deasupra principalelor servicii de informatii si subordonat, în principal, presedintelui Basescu. În anii în care la guvernare s-au aflat taranistii si Emil Constantinescu, respectiv cei de la PDSR, APADOR-CH s-a pronuntat categoric împotriva înfiintarii Comunitatii de Informatii, desi lucrul acesta era prevazut sa se faca prin lege. De data aceasta, însa, ca prin minune, nimeni de la APADOR n-a mai avut nimic de spus. Cu toate că tocmai acum erau de adus obiectiile cele mai serioase, mai ales că înfiintarea respectivului organism s-a facut prin hotarâre a Consiliului Suprem de Aparare a Tarii, si nu prin lege.

Altadata eveniment de prima pagina, ultimul Congres al Aliantei Civice, de acum doua saptamâni, a avut loc într-un anonimat foarte trist. Dealtfel, într-un anonimat foarte trist s-a aflat mai toata existenta din ultimii trei-patru ani a AC. La cei aproape 80 de ani ai sai, proaspat realesul presedinte al AC, profesorul Serban Radulescu-Zoner s-a dovedit a nu avea nu doar puterea, dar nici viziunea – si parca nici vointa – atât de necesare unei asemenea pozitii. Sub sefia sa, Alianta pare sa fi devenit o organizatie capabila doar de doua sau trei comunicate pe an. Spunînd si acelea, în esenta, aproape unul si acelasi lucru, ca bine-ar fi sa fie bine. M-am referit recent la bomba disparitiei celor 100 de mii de dosare din arhiva Securitatii. Desi adevarul despre Securitate, despre crimele si abuzurile ei, reprezinta una dintre temele care în comunicatele si declaratiile AC ocupa un loc central, conducerea organizatiei n-a avut nici cea mai neînsemnata reactie la cele întâmplate. Ori atunci când Guvernul a prelungit mandatul Colegiului Arhivelor prin Ordonanta, desi legea stabileste că lucrul acesta se face prin hotarâre a Parlamentului - existînd astfel riscul ca functionarea în continuare a acestei institutii sa fie periclitata.

Pe pagina de internet a Aliantei sta postata de aproape trei ani urmatoarea fraza apartinînd presedintelui AC: "Pâna societatea româneasca nu va intra în normalitate, pâna când securistii, excrocii (sic!) si jefuitorii poporului român nu vor dispare (sic!) din viata politica româneasca Alianta Civica va fi pe baricade si va tine stindardul sus". Parca nimic nu vorbeste mai bine despre saracia de idei a conducerii prezente a organizatiei decât citatul acesta. Îmi pare rau, dar batalia cu securistii si jefuitorii tarii trebuie dusa altfel decât cu lozinci care nu-i sperie nici macar pe alde Catarama si Patriciu - colegii de partid ai d-lui profesor. "A fi pe bacaricade" înseamna ceva destul de diferit de ceea ce a facut Alianta în ultimii ani. Si, din pacate, asemeni ei, destule alte organizatii neguvernamentale. (New York Magazin, 21 decembrie 2005)


Un civism apatic, articol publicat in anul 2005