Valerian Stan
Credo ergo sum
"Mândria împiedică dragostea." 

N-ar fi rau sa fie bine

Asadar, Adrian Nastase a fost pus, oficial, sub acuzare. Stiu eu ce sa zic? Sa vad deja în asta un semn bun, risc sa am parte de înca o dezamagire. Sa-mi refuz orice speranta, ma tem ca un alt prilej n-o sa mai am.

Dar de ce privesc eu cu prudenta punerea sub acuzare a fostului prim ministru? Întâi pentru ca mai tot ce s-a întâmplat în ultimii zece ani în România invita la prudenta. Apoi pentru ca "dosarul Zambaccian" e de-a dreptul derizoriu pe lânga celelalte în care ar trebui cercetat Adrian Nastase. În povestea terenului si imobilului din Zambaccian 16 vorbim de sume de ordinul câtorva sute de mii de dolari. Ceea ce, sa fim seriosi, e o gluma pe lânga jaful pe care partidul lui Nastase si Iliescu l-a patronat mai ales în cele doua guvernari de pâna acum. Sigur ca da, de undeva trebuie început. Însa daca lucrurile se vor opri aici – dupa ce au început, iata, numai sub amenintarea neprimirii în UE – mare lucru n-am facut.

Punerea sub acuzare a unui fost prim ministru – dar si presedinte în exercitiu al Camerei Deputatilor! - pare ca vrea sa ne spuna ca, în sfârsit, în România exista vointa politica necesara restabilirii unei legalitati atât de mult calcata în picioare în ultimul deceniu. Pare de asemenea sa ne spuna ca Justitia si-a recapatat statutul pe care nu l-a avut timp de un deceniu. Însa daca lucrurile stau cu adevarat asa, atunci Adrian Nastase si cei alaturi de care s-a aflat la guvernare atâtia ani vor trebui sa raspunda nu numai pentru afacerea Zambaccian. Cei 2 ani si jumatate de închisoare pe care Gabriel Bivolaru îi va face pentru ca a furat 50 de milioane de dolari de la o banca de stat nu sunt deloc un act de justitie. O cercetare cu adevarat serioasa va trebui sa clarifice inclusiv unde a ajuns aceasta mare suma de bani. Si daca a fost chiar o întâmplare ca Adrian Nastase s-a pus în fruntea comandoului cu care mai marii partidului si-au însotit colegul la Parchet, unde fusese convocat pentru cercetari (poate ca procurorilor le-ar fi de folos sa nu uite ca Bivolaru a fost implicat si în afacerea Zambaccian). Sau povestea rafinariei RAFO, jefuita de grupul colegului Iacubov de aproape 1 miliard de dolari. Cum de a fost posibil asa ceva, unde sunt banii, câti au ajuns la partid si câti în conturile liderilor sai – iata întrebari care asteapta si ele, nerabdatoare, raspunsul Justitiei. Dar lista marilor scandaluri de coruptie de care au fost legate numele lui Adrian Nastase si ale tovarasilor lui e greu de epuizat aici. Însa o Justitie cu adevarat independenta ar avea obligatia s-o faca negresit.

Apropo de Traian Basescu si de angajarea lui, de care se face atâta caz, în lupta împotriva coruptiei. Eu unul ramân în continuare la parerea ca Traian Basescu si colegii sai PD-isti sunt tot una cu Iliescu, Nastase, Hrebenciuc si toti ceilalti care, dimpreuna, se trag din FSN-ul comunisto-securist. "Batalia pe viata si pe moarte" dintre Basescu si Nastase, dintre PD si PSD nu-i nici ea decât o poveste de adormit copiii. Sa dea Dumnezeu sa ma însel eu, dar atât timp cât Traian Basescu si PD vor fi la putere, Adrian Nastase si cei din PSD nu vor raspunde pentru ceea ce au facut. Dupa cum nici Basescu si ai lui nu vor pati nimic cât ceilalti vor avea puterea.

Dar altceva voiam sa spun despre Basescu, mai exact despre lipsa lui de credibilitate. Cu scopul clar de a mai câstiga în popularitate, el a reluat recent acuzatiile la adresa Guvernului. Atrag atentia Guvernului, a spus el, ca s-a ajuns ca unele hotarâri si ordonante sa fie adoptate în beneficiul "grupurilor de interese" si al afacerilor unor politicieni. În aceeasi zi el a tunat si fulgerat împotriva ministrului liberal al Sanatatii, care întârziase sa execute hotarârea judecatoreasca de repunere în functie a doctorului Oprescu de la Municipal. "Ma uitam la jalnica reactie", declara el, "la refuzul de punere în aplicare a unei hotarâri judecatoresti. Daca un membru al Guvernului încearca sa nu puna în aplicare o hotarâre judecatoreasca, ce putem cere, ca respect, unui om de rând?" Teoretic, totul e sublim. Practic, însa, o demagogie de doi bani. Care m-a silit sa-i aduc aminte presedintelui ca în anii în care era ministru facea si el exact aceleasi lucruri.

În decembrie 1996, la putine zile dupa ce a preluat conducerea Ministerului Transporturilor, Traian Basescu l-a destituit pe directorul general al Directiei de Control a Ministerului, Gabriel Stefanescu (care, în anii din urma, încercase sa clarifice implicarea lui Traian Basescu în dosarul Flota). Gabriel Stefanescu s-a adresat Justitiei, care, printr-o sentinta definitiva si executorie, l-a obligat pe ministru sa anuleze ordinul de destituire, sa-l repuna în functie pe director si sa-i plateasca daune materiale si salariul nerealizat ca urmare a masurii abuzive. Ce a facut ministrul Basescu – presedintele moralist de azi? Nu a pus niciodata în aplicare respectiva sentinta. Mai mult, el a exprimat public, în repetate rânduri, acest refuz explicit si ferm. Redau un citat din ziarul Adevarul din 29 mai 2000: "Întrebat de ce nu respecta o hotarâre judecatoreasca definitiva si executorie, Traian Basescu a batut cu pumnul în masa si a declarat în stilu-i caracteristic: <Îmi asum aceasta raspundere. Buna ziua!>" Cum era si normal, fostul subaltern al lui Basescu nu a lasat lucrurile asa, iar astazi România este pe punctul de a fi condamnata, în acest dosar, de Curtea Europeana a Drepturilor Omului. [Nota ulterioara: In anul 2007, Romania a fost condamnata in aceasta cauza.]

Iar legat de interesele private promovate prin ordonante de Guvern, în anul 1994, ca parlamentar, Traian Basescu a beneficiat, pentru afacerile familiei sale, de un credit de 200 de mii de dolari, în conditii preferentiale, de la o banca de stat, Banca Agricola. În 1997, când a ajuns ministru, el a încercat sa-si stearga datoriile catre banca printr-o Ordonanta de urgenta (nr 43), care trecea mai multe asemenea datorii la categoria "pierderi". Ca sa ascunda conflictul de interese flagrant în care unul dintre membrii sai se afla, Guvernul a hotarât ca Anexa la Ordonanta (cuprinzînd lista societatilor comerciale) sa nu se publice în Monitorul Oficial, încalcînd astfel dispozitiile constitutionale, care stabilesc ca de la publicare se excepteaza numai "hotarârile cu caracter militar".

Asadar, iata, am putea conchide ca bine e sa faci ce zice, si nu ce face presedintele. Dar problemele de credibilitate ale lui Traian Basescu tin nu doar de trecut, ci si de prezent. Sansele ca lupta împotriva coruptiei sa devina altceva decât farsa de care am avut parte pâna acum depind inclusiv de masura în care seful statului e dispus el însusi sa-si asume responsabilitatile care-i revin pentru ca s-a ajuns la situatia de astazi. În momentul de fata presedintele este singurul demnitar caruia Constitutia îi confera imunitate, imunitate de care Traian Basescu se foloseste pentru a nu se prezenta în fata Justitiei - dosarele Flota/Petromin, casa din Stefan Mihaileanu etc. Ori, daca seful statului a ales sa proclame lupta împotriva coruptiei drept un "obiectiv de interes national major", atunci el însusi ar trebui sa nu ezite sa se puna la dispozitia Justitiei pentru clarificarile necesare. Din pacate, însa, sunt deja destule semne ca Traian Basescu nu va face asa ceva.

Multumita abilitatii actualului presedinte, în istoria de dupa 1989 a ramas definitiv consemnat ca în anul 1996 Traian Basescu a renuntat la imunitatea parlamentara si s-a pus la dispozitia Parchetului în dosarul Flota, si ca Parchetul l-a gasit nevinovat. Ori adevarul adevarat e fix ca în bancurile cu Radio Erevan. Asa cum cred ca am mai scris odata, adevarul e ca, prin ‘94 sau ’95, o comisie parlamentara si Departamentul de Control al Guvernului au facut niste verificari, ramase însa nefinalizate si destul de confuze, si fara ca Parchetul sa fi fost sesizat în vreun fel. Pentru ca în presa se facuse ceva caz de câteva dintre constatarile care îl vizau, când mai ramasese destul de putin pana la alegerile din toamna lui 1996, Traian Basescu a "renuntat la imunitatea parlamentara si s-a pus la dispozitia Parchetului". Parchet care, însa, în acei ani n-a avut niciodata pe rol dosarul Flota/Petromin, asa cum rezulta inclusiv din scrisoarea nr 13 din 16 mai 2003 pe care Parchetul de pe lânga Curtea Suprema de Justitie mi-a trimis-o atunci când am cerut informatii despre acest caz [pentru detalii, pe pagina de Documente/ Alte documente poate fi vazut materialul Alte cateva precizari privind dosarul Flota-Traian Basescu]. Prin urmare, data fiind pozitia actuala a lui Traian Basescu, eu cred ca el are o ocazie cât se poate de buna ca sa asume, la modul real si nu simulînd doar, un gest infinit mai necesar azi decât în anii în care era un simplu parlamentar. Si apoi, daca chiar e adevarat ceea ce ne-a repetat de atâtea ori, ca Parchetul l-a gasit nevinovat în dosarul Flota, nu vad de ce Traian Basescu ar ezita sa dea Justitiei explicatiile care îi sunt cerute. Se îndoieste cineva ca un asemenea gest ar conta enorm pentru credibilitatea presedintelui si pentru succesul, atât de mult asteptat, în lupta împotriva coruptiei? (New York Magazin, 15 februarie 2006)


N-ar fi rau sa fie bine, articol publicat in anul 2006