Valerian Stan
Credo ergo sum
"Mândria împiedică dragostea." 

Naravul din fire

Delegatia Permanenta a PNL, de la sfârsitul lunii trecute, s-a încheiat cu o Declaratie care a cerut nici mai mult nici mai putin decât, citez: "Desfiintarea Consiliului Suprem de Aparare a Tarii, care este o structura de inspiratie sovietica". Asadar, e întâiasi data pentru prima oara când un partid politic – si nu oricare, ci tocmai cel mai important de la guvernare – cere suprimarea CSAT. Iar surpriza e cu atât mai mare cu cât, în toti anii de dupa 1989, pe urmasii Bratienilor nu i-a mai auzit nimeni vreodata formulînd o asa cerere grava. Desi de 16 ani ar fi avut, slava Cerului, atâtea si atâtea ocazii. Adoptarea Constitutiei, în 1991, ar fi fost una dintre ele. Dar hai sa zicem că d-l Tariceanu era pe-atunci un june caruia îi lipsea flerul pe care îl are azi în a detecta "inspiratia sovietica" infiltrata nemernic în institutiile tarii sale. Numai că d-l Tariceanu si camarazii sai n-au avut absolut nimic de zis nici în urma cu doi ani, cu ocazia revizuirii legii fundamentale. Întreb, n-ar fi fost acela momentul cel mai potrivit sa ceri desfiintarea unei asemenea institutii? Sigur că ar fi fost. Si atunci, de ce vine PNL abia astazi sa ceara desfiintarea CSAT? Simplu, pentru că CSAT a devenit de ceva timp un alt subiect al disputei dintre primul ministru Tariceanu si presedintele Basescu.

Liberalii sunt pe buna dreptate deranjati că Basescu se foloseste inclusiv de CSAT în intentia de a capata un cât mai mare control asupra serviciilor secrete. În privinta asta, reactia PNL e oarecum de înteles. Cu toate că a te supara pe o institutie doar pentru că cei care o conduc se folosesc de ea, în mod abuziv, în interesul lor si al partidelor lor, e aproape ca si cum te-ai supara pe canapeaua pe care ai fost tradat de femeia iubita. Dar liberalii mai au motiv pentru care au pus gând rau CSAT. În urma cu mai multe saptamâni, Dinu Patriciu a aflat de la Parchet că, între 2003 si 2006, SRI i-a interceptat mii de convorbiri telefonice, inclusiv pe baza a doua hotarâri secrete ale CSAT, adoptate în legislatura trecuta, sub Ion Iliescu si PSD. Aici trebuie spus că, în urma modificarii Codului penal, de la 1 ianuarie 2004 emiterea mandatului de interceptare a convorbirilor telefonice a fost data în comptetenta judecatorului (pâna atunci, procurorul avea acest drept). Asadar, pare foarte posibil ca o parte a telefoanelor lui Patriciu sa fi fost ascultate ilegal, nu cu un mandat de la judecator sau procuror, ci pe baza unor hotarâri ale CSAT - institutie care, nota bene, nu are absolut nici o competenta în domeniul acesta. Imediat ce bunul sau prieten a aflat ce i se întâmplase, primul ministru Tariceanu, vicepresedinte al CSAT, a cerut "structurii de inspiratie sovietica" desecretizarea celor doua hotarâri. La care CSAT a raspuns că asa ceva nu se poate. De ce? "Pentru a nu se face diverse interpretari" – asa a raspuns presedintele CSAT (si "al tuturor românilor") Traian Basescu.

Episodul acesta, înca unul care la Bucuresti a fost trecut cu vederea cu o condamnabila nepasare, merita câteva comentarii. Mai întâi, că indignarea liberalilor pentru cele întâmplate e perfect justificata. Numai că reactia pe care ei au avut-o s-a dovedit de un diletantism înduiosator, si nimeni nu-i va mai crede vreodata, în cazul în care vor mai starui în cererea lor, că urmaresc desfiintarea CSAT din alte motive decât din dorinta de a se rafui cu Traian Basescu.

În al doilea rând, adoptarea celor doua hotarâri secrete reprezinta un lucru de-a dreptul scandalos; câteva declaratii publice ale reprezentantului PSD în Comisia parlamentara de control al SRI, vrînd sa apere CSAT, au oferit de fapt indicii foarte credibile că respectivele hotarâri exista cu adevarat si că se refera chiar la ceea ce a acuzat Patriciu. Cum se stie, din CSAT fac parte cei mai înalti responsabili ai statului – presedintele, primul ministru, ministrii cei mai importanti, sefii serviciilor de informatii s.a.m.d. Faptul că tocmai un asemenea organism a adoptat doua hotarâri care violeaza în modul cel mai flagrant unul dintre drepturile cetatenesti fundamentale, consacrate ca atare în Constitutie, este un fapt de o gravitate exceptionala. El arata înca o data cam cine au fost si ce au putut sa faca la conducerea tarii, pâna în chiar ultimii ani ai mandatelor lor, Ion Iliescu, Adrian Nastase si partidul lor. Daca citim textul constitutional privitor la rolul CSAT, putem sa fim sau nu de acord cu etichetarile nervoase ale d-lor Tariceanu si Patriciu. Însa faptul că, cel putin sub Iliescu si PSD, aceasta institutie a fost transformata nu o data într-o oficina a Securitatii, a intereselor, naravurilor si rumorilor ei, e ceva pe cât de adevarat pe atât de revoltator. Departe de mine intentia de a-l apara pe Dinu Patriciu, mai ales că sunt destule date că are si el sa raspunda pentru multe dintre lucrurile pe care le-a facut ca "om de afaceri". Stiu că multa lume, inclusiv multi intelectuali cu staif, a încasat onorarii grase din conturile lui, ale ziarelor si fundatiilor lui. Nicio problema - fiecare sa raspunda pentru ceea ce a facut. Numai că totul trebuie facut dupa lege, si nu dupa cum îi taie capul pe generalii de Securitate, pe Iliescu, pe Basescu sau pe oricine altcineva – care probabil că ar vrea sa vada îngropat, cât mai repede si mai adânc, si acest ultim partid istoric.

Dar aproape la fel de revoltator e si ceea ce face actualul CSAT. Repet, sunt destule date că abuzul reclamat de Patriciu nu-i doar o închipuire; că lucrurile stau asa ne-o spune aproape explicit si declaratia lui Traian Basescu la refuzul desecretizarii celor doua hotarâri (ca sa nu mai zic de fostul presedinte Iliescu, care n-a dezmintit macar o virgula din cele afirmate pe tema asta). Daca mai era cineva care nu întelesese cam ce hram poarta Traian Basescu, lunile din urma trebuie sa-l fi lamurit definitiv. Traian Basescu este presedintele – de sorginte FSN-ista si el, ca si Iliescu si toti ceilalti – care, iata, perpetueaza si astazi Sistemul securist ticalos si naravul lui din fire. Trecutul de dinainte de 1989 al lui Basescu, dar si tot ceea ce el a facut dupa 1989, inclusiv în aceste saptamâni, ne arata foarte clar lucrul acesta. Daca el ar fi fost altceva decât Iliescu si PSD, cele doua hotarâri luate de CSAT pe timpul "Sistemului ticalosit" ar fi fost abrogate si desecretizate cu mult înainte sa se afle de ele si de abuzurile grave pe care le-au generat. Daca Ion Iliescu si PSD i-ar fi fost într-adevar adversari, cum ne-a tot somat sa credem pâna s-a vazut înscaunat la Cotroceni, ce moment mai potrivit decât ăsta ar fi putut avea ca sa-si înfrunte adversarii? Când colo, ce ne spune Traian Basescu? Ca nu desecretizeaza hotarârile abuzive ca sa nu se faca "diverse interpretari". Dar, întreb, nu cumva tocmai acest refuz al sau justifica cele mai "diverse interpretari"; probabil însa ca lucrurile încep sa fie atât de clare că nici "interpretarile" nu-si mai au rostul. În sfârsit, stiind bine cam cum privea la APADOR-CH asemenea abuzuri, sunt tare curios sa stiu cum se face că Monicai Macovei – ministru al Justitiei dar si membru al CSAT – hotarârile fostului si actualului CSAT nu i-au creat nici un disconfort; oare chiar sa nu existe oameni pe care puterea sa nu-i schimbe? (New York Magazin, 8 martie 2006)


Naravul din fire, articol publicat in anul 2006