Valerian Stan
Credo ergo sum
Creștinismul e despre omul ce se va îndumnezei în veșnicie, iar nu despre clipa de suferință de aici.

Dâmbovita, ape tulburi

Uitîndu-te la calendar, te-ai fi asteptat ca si pe politicieni sa-i fi molesit astenia acestei primaveri capricioase. Nici vorba, însa, de asa ceva. La scandalul de la CNSAS n-o sa ma opresc decât ca sa semnalez cititorului că mi-a cam iesit – cel putin la pauza – pronosticul cu ratarea d-lui Ticu. Îi stiu de-acum atât de bine pe politicienii de la Bucuresti încât ma bate gândul sa înfiintez o agentie de pariuri politice. În orice caz, dupa cum merg lucrurile avem putine motive sa fim optimisti. Iar daca presedintele AFDPR nu va fi cu maxima bagare de seama, are toate sansele sa iasa foarte sifonat din povestea asta. În care, îmi pare rau că trebuie s-o spun, a intrat putin cam imprudent. Evident că cineva ar putea sa ma întrebe: "Si totusi, Ticu Dumitrescu ar fi trebuit sa refuze oferta Guvernului de a-l reprezenta în CNSAS, mai ales că îi fusese promisa sefia Colegiului?" Raspunsul meu este acesta: Nu, propunerea trebuia acceptata. Însa cu un minim de conditii care sa fi evitat cele întâmplate deja. Vrea cu adevarat Guvernul ca Ticu Dumitrescu sa fie seful CNSAS? Foarte bine, sefii partidelor Coalitiei majoritare sa se angajeze public că reprezentantii lor în CNSAS vor face doua lucruri mari si late. Primul, vor sustine ca alegerea presedintelui sa se faca prin vot deschis iar al doilea – fiecare dintre ei va vota cu Ticu Dumitrescu. Iar daca d-l Ticu ar mai fi obtinut si un minim de garantii, foarte importante si ele, că reprezentantii majoritatii vor sustine activitatea ulterioara a presedintelui, atunci chiar că s-ar fi facut ceea ce trebuia. Asa, însa, Dumnezeu cu mila.

Dar un val de patimi a adus si un alt scandal. Junele liberal Ludovic Orban a insinuat că trei tinere si frumoase doamne ar fi reusit în politica autohtona pentru nu stiu ce favoruri facute unor barbati – politicieni si ei, în pozitii importante. Reactiile au venit prompt si din toate directiile. Câteva dintre ele mi s-au parut cel putin discutabile, mai ales prin confuzia pe care au putut-o semana la nivel de principii. Sigur că nimeni nu poate sa fie de acord cu ceea ce a facut Orban. Una dintre putinele reactiii care mi s-a parut în buna masura adecvata a fost cea a unor activisti civici, în majoritate femei si ele. Însa si în acest caz cel putin o parte a "diagnosticului" a fost pusa gresit, bunaoara atunci când autorului i s-a imputat misoginismul si atitudinea discriminatorie. Incriminînd pe cele trei doamne, liberalul troglodit a dat exemplul câtorva alte femei care, a spus el, "au reusit în politica prin forte proprii". Or împrejurarea aceasta îl absolva pe Orban, cel putin formal, de acuzatia de misoginism.

"Atitudinea discriminatorie" comporta si ea discutii. Discriminare pe ce criteriu? Pe cel al sexului? "Contra-exemplele" lui Orban par sa refuze si aici un raspuns pozitiv. Poate că cei care au cerut Consiliului National pentru Combaterea Discriminarii sa se sesizeze – dar si conducerea CNCD, care a anuntat imediat că o va face – ar fi trebuit sa se uite mai întâi cu ceva mai multa atentie la speta. Unele cazuri pe care le-a pierdut destul de recent în Justitie ar fi trebuit sa fie, macar pentru CNCD, un argument în acest sens. Dar si actualele ambiguitati legislative si institutionale în materia ne-discriminarii, respectiv a egalitatii de sanse aveau darul de a invita la o cântarire mai atenta a lucrurilor.

Sigur că daca exista legi si institutii chemate sa vegheze la respectarea lor, recursul la ele nu poate fi decât justificat. Si totusi, în acest caz teribilismul pare sa fie diagnosticul cel mai exact. Ludovic Orban are deja suficiente antecedente care sa ne faca sa credem asta. Ce a fost diferit acum de alte dati a fost că, surprins de canonada care s-a abatut asupra lui – si fiindu-i în mod evident greu sa înteleaga daca era chiar asa de grav ceea ce facuse – liberalul a batut în retragere, prezentînd imediat scuze doamnelor ofensate. Fapt care, însa, se întelege, nu avea sa opreasca valul de atacuri la adresa sa – cele mai multe dintre ele, cum spun, cel putin discutabile. O colega liberala [Mona Musca], aflata mai mult în gratiile lui Traian Basescu si ale PD decât ale conducerii propriului partid, s-a declarat oripilata de cele întâmplate si "rusinata ca este membra a Partidului Liberal". Poti sa nu fii de acord cu o asemenea reactie? Ce ma mira pe mine e doar faptul ca în situatii foarte asemanatoare multi oameni se poarta foarte diferit. Am mai dat acest exemplu, în urma cu ceva timp Traian Basescu l-a acuzat public pe Adrian Nastase ca "face sex cu fundul". Nimeni nu a avut nimic sa-i reproseze actualului presedinte. Si poti sa nu te întrebi de ce aceste atitudini complet diferite? Doamnei de la PNL îi e rusine numai astazi ca e liberala, fara ca în toti anii din urma sa fi avut nici cea mai mica problema cu colegii (finantatori) Dinu Patriciu ori Viorel Catarama. Din pacate, însa, asemenea standarde duble se practica si în afara politicii. Si am avut ocazia sa le vedem repetate chiar si cu ocazia aceasta ultima.

Daca nu mi-ar fi clara vocatia teribilista a lui Ludovic Orban, m-as gândi că liderul liberal a facut ce-a facut din scrupule etice sau dintr-un calcul politic, aratînd cu degetul raul din partidele altora. Daca, prin absurd, chiar au gândit asa, atunci nici protagonistul acestui scandal si nici colegii sai nu au vreun motiv sa se felicite. Oamenii de rând – votantii, nu-i asa – au contabilizat cu siguranta cele întâmplate altfel decât, posibil, se anticipase la partid. La nivelul politicienilor, o surpriza placuta avea sa ne faca liderul PD Emil Boc (sper că nu mi se pare ca în ultimul timp d-l Boc se emancipeaza tot mai hotarât de sub tutela presedintelui Basescu). Primarul Clujului a gasit ca nu are nici un rost sa polemizeze cu cel care îi atacase doua dintre colegele de partid. Iar asta în conditiile în care putini politicieni ar fi ezitat sa încerce sa obtina un ce profit politic dintr-o situatie care le era favorabila în mod evident. Emil Boc a închis subiectul cum nu se putea mai inteligent: Solutia acestui incident nu poate fi una politica, ci, eventual, judiciara.

Consiliul National al Audiovizualului a încins si el spiritele. Aparent, institutia a devenit o jucarie a unor personaje care se plictisesc în timpul serviciului. În realitate, însa, ea e un cenzor tot mai aberant al libertatii de exprimare în audio-vizual – de care sper sa am ocazia sa ma ocup cu ceva mai multa metoda în viitor. Ultima isprava a institutiei lui Ralu Filip a fost sa conteste achizitionarea de catre postul Realitatea TV a drepturilor de televiziune pentru meciul Steaua–Rapid (returul sferturilor de finala ale Cupei UEFA). O afacere privata în care Legea audiovizualului nu dă nici o competenta lui Ralu Filip si cenzorilor lui. Cu toate astea, CNA si-a permis sa dea un comunicat în care "îsi exprima public regretul că meciul de fotbal dintre echipele Rapid si Steaua, un eveniment sportiv de interes national, va fi difuzat de un canal de televiziune de nisa, Realitatea TV, situatie în care nu va putea fi urmarit de 40-45 % din publicul telespectator din Romania. CNA îsi exprima regretul"... Regretul ca nu mai traieste Ceausescu sa stabileasca el (împreuna cu Ralu Filip eventual) cine si ce meciuri poate sa televizeze. Desigur, cine sunt "patronii" Stelei si ai Realitatii TV stim bine cu totii. Dar asta nu-i treaba lui Ralu Filip. Si treaba lui nu-i nici sa cenzureze, sa influenteze, sa aprobe sau sa "regrete" asemenea tranzactii comerciale. Legea pur si simplu nu-i da asemenea drepturi. Si bine face că unor asemenea oameni nu le da prea multe drepturi. Pentru că, altminteri, la cât de responsabili sunt, românii s-ar putea pomeni într-o zi ca mai pot sa joace fotbal numai daca le da voie Ralu Filip. Si ca mai pot avea pareri numai cu aviz de la nu stiu ce alt Consiliu al altui tovaras Dulea. (New York Magazin, 5 aprilie 2006)


Dâmbovita, ape tulburi, articol publicat in anul 2006