Valerian Stan
Credo ergo sum
Creștinismul e despre omul ce se va îndumnezei în veșnicie, iar nu despre clipa de suferință de aici.

Spre înca o ratare? (II)

Nu mi-a fost niciodata clar de ce, atunci când se vorbeste despre "procesul comunismului" din România sau despre crimele Securitatii, mai toata lumea are în vedere, aproape exclusiv, perioada "stalinista" a represiunii comuniste. Desigur că e adevarat că perioada respectiva a fost cea mai neagra, dar a te ocupa numai de ea e în mod evident o abordare contraproductiva în multiple sensuri. Aminteam saptamâna trecuta de faptul ca Fundatia Academia Civica se ocupă aproape exclusiv de nelegiuirile din anii în care sefi ai Securitatii au fost Nikolski si Draghici. Si totusi, Securitatea a facut un rau imens pâna în chiar ultimele clipe ale regimului în slujba caruia s-a pus atâtea zeci de ani. De ce pe generalii Iulian Vlad si Tudor Postelnicu, doi dintre sefii în viata ai Securitatii, nu-i întreaba nimeni nimic? Nu aceasta ar fi forma cea mai echitabila de a face dreptate, judecînd mai întâi pe responsabilii înca în viata ai regimului comunist?

Despre Iulian Vlad am avut ocazia sa aud, inclusiv printre intelectualii anti-comunisti, că "mediile occidentale" ar privi cu o "anumita simpatie" faptul că, în decembrie 1989, fostul sef al Securitatii "s-a dezis de Ceausescu". Nu-i exclus ca unul sau altul dintre politicienii occidentali sa fi exprimat într-adevar un asemenea punct de vedere. La fel, nu-i exclus ca, atunci când si-a dat seama că totul e pierdut, Iulian Vlad sa se fi "dezis" de Ceausescu – caz în care, între noi fie vorba, nu vad cine n-ar fi procedat la fel. Însa nimic din toate astea nu trebuie sa ne faca sa amestecam lucrurile. Daca Iulian Vlad si securistii sai au refuzat într-adevar sa-l urmeze pe dictator în dementa sa fratricida, atunci faptul acesta trebuie avut în vedere ca atare atunci când judecam un asemenea om si institutia pe care el a condus-o. Pe de alta parte, însa, aceasta împrejurare nu poate sa stearga marile vinovatii pe care ultimul conducator al politiei politice comuniste le-a acumulat în toti anii în care a servit atât de devotat acestei institutii a terorii.

Desi în cazul dizidentului Gheorghe Ursu au existat dovezi ale implicarii lui Iulian Vlad (dar si a ministrilor de Interne, respectiv de Externe – George Homostean si Stefan Andrei), pentru uciderea acelui om au fost chemati în Justitie si condamnati doi ofiteri de Militie de rang inferior. În mai multe rânduri m-am mirat cu voce tare că nimeni nu protesteaza în fata acestui mod ciudat de a face justitie. De la intelectualii Aliantei Civice ori ai GDS (printre ei inclusiv un "dizident anti-comunist") nu am obtinut niciodata mai mult de o jumatate de fraza, dar si aceea atât de neclara ca ai fi putut sa întelegi orice.

Ma miram saptamâna trecuta de faptul că elita intelectuala de la Bucuresti, cea care a adresat de curând presedintelui Basescu un "Apel pentru condamnarea urgenta a comunismului", nu are nici o problema cu faptul că Paul Goma nu se regaseste în vreun fel în proiectul intelectualilor si politicienilor bucuresteni. Desigur că ma mir si saptamâna aceasta de cele întâmplate. În acelasi timp, mirarea mea e dublata de convingerea că absenta lui Paul Goma e cum nu se poate mai plina de semnificatii, atât în ce-i priveste pe oamenii politici cât si pe intelectualii despre care vorbesc. Totodata, ea pare sa ne invite sa privim cu atentie la ce se va întâmpla în urmatoarele câteva luni, când vom avea cu siguranta câteva semne care or sa ne spuna daca proiectul în discutie tinde sa devina o alta ratare sau dimpotriva.

Intelectualii cerînd "condamnarea urgenta a comunismului" nu au gasit de cuviinta ca Paul Goma ar trebui sa se numere printre ei atunci când s-au adresat presedintelui Basescu. Primul ministru liberal Tariceanu nu a gasit de cuviinta că Paul Goma ar trebui invitat sa conduca Institutul pentru Investigarea Crimelor Comunismului. Presedintele Basescu nu a gasit de cuviinta că Paul Goma ar trebui invitat sa conduca Comisia Prezidentiala pentru analiza dictaturii comuniste din România. Presedintele Basescu, care nu are absolut nici o legitimitate în "condamnarea comunismului", l-a numit în fruntea amintitei Comisii pe Vladimir Tismaneanu. Ignorîndu-l pe Paul Goma si nominalizînd-l pe Tismaneanu, Traian Basescu a comis o necuviinta de care numai el putea fi capabil.

Vladimir Tismaneanu este fiul unui nomenclaturist stalinist, beneficiind din plin, destui ani, de pozitia privilegiata a familiei. În perioada cea mai neagra a comunismului românesc, tatal sau, Leon Tismaneanu (Tismenetki Leon Moiseievici) a fost seful catedrei de "marxism-stalinism" a Universitatii din Bucuresti. Stim din Jurnalele lui Paul Goma – "contracandidatul", nu-i asa – despre fanatismul si duritatea "profesorului" Tismaneanu (studentul Goma avusese ocazia sa le simta pe propria piele în iunie 1956). Confruntat cu marturiile indubitabile despre tatal sau (dar si despre alti membri ai familiei, cu un rol nefast si ei în epoca – una dintre matusi, de exemplu, Cristina Marcusohn), Vladimir Tismaneanu nu a avut cum sa mai conteste, de-a lungul anilor, trecutul familiei sale. Si totusi, întreb, poate cineva sa garanteze în vreun fel că, aflat la conducerea unui organism menit sa cerceteze crimele comunismului, Vladimir Tismaneanu va fi deplin obiectiv inclusiv atunci când în discutie vor fi faptele tatalui sau ori ale matusii sale – ori anii în care familia sa facea lucruri de care "Presedintele Comisiei Prezidentiale pentru analiza dictaturii comuniste din România" nu are nici un motiv sa fie mândru? S-a scris prea mult ca sa mai fie nevoie sa mai insist eu în legatura cu problemele deontologice grave pe care "istoricul si politologul" Vladimir Tismaneanu le-a probat în volumul de "convorbiri" cu Ion Iliescu, celebrul de acum "Marele soc". Daca ar fi sa avem în vedere chiar si numai aceasta ultima nefericita experienta, întreb, ar fi cu totul nejustificate temerile că "Presedintelui Comisiei Prezidentiale" ar putea recidiva?

Că Traian Basescu a numit la conducerea amintitei Comisii pe fiul unui stalinist sinistru nu ma mira câtusi de putin. Traian Basescu e el însusi un om al Sistemului comunist, dar si un personaj prea putin responsabil ca sa ma mire vreun asemenea gest al sau. M-a surprins în schimb faptul că Vladimir Tismaneanu nu a avut decenta sa se abtina sa ocupe pozitia respectiva. Mai mult, dintr-un interviu recent al lui Paul Goma, stim că, imediat ce a fost numit de Traian Basescu, Vladimir Tismaneanu l-a invitat pe scriitorul exilat... sa faca parte din Comisia condusa de el. Ceea ce mi s-a parut, regret ca trebuie s-o spun, o culme a cinismului. Că despre cinism e vorba, si nu despre altceva, ne-o arata inclusiv faptul că astazi Tismaneanu se declara onorat daca ar putea colabora cu Paul Goma dupa ce cu putin timp în urma alesul lui Traian Basescu se alaturase corului de calomniatori ai scriitorului, acuzîndu-l, cum altfel, de antisemitism (în revista Timpul, de la Iasi).  
[Printr-o scrisoare din 5 aprilie 2006, Tismaneanu l-a "invitat" pe Goma sa faca parte din Comisie. Peste numai 9 zile, însa, printr-o alta scrisoare, Tismaneanu si-a "retras invitatia" pretextand ca scriitorul în exil publicase în Jurnalul sau internetic si o alta scrisoare a sa, însotita de un comentariu care i-ar fi contestat legitimitatea morala de a conduce Comisia, i-ar fi lezat demnitatea umana etc etc.] 

Ce vreau sa spun e mai ales că excluderea unui om ca Paul Goma din proiectul amintit, de care la Bucuresti se face în aceste zile un mare caz, poate sa arunce totul în derizoriu si sa transforme un act foarte necesar societatii românesti într-o farsa complet necredibila în tara si afara. Profesorul britanic Tom Gallagher aplauda recent cu ambele mâini numirea "istoricului si dizidentului" Marius Oprea la conducerea Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului în România. Avînd pâna azi destule ocazii sa admir rectitudinea profesionala a lui Gallagher, am fost foarte mirat sa citesc ce am citit. Marius Oprea "dizident", deci perfect legitim sa conduca o institutie precum IICR... Si ma rog, Tom Gallagher, pentru care fapte nestiute de noi profanii Marius Oprea este un "dizident"? Dar de Paul Goma ai auzit, Tom Gallagher? Si daca da, cum de nu scrii un cuvânt macar despre el si despre mizeriile revoltatoare pe care i le fac si azi compatriotii sai? În fruntea "procesului comunismului" s-au pus tot felul de urmasi ai nomenclaturii comuniste – politice, securiste, militare (inclusiv "dizidenti" de-ai lui Tom Gallagher) – tot felul de intelectuali care ne spun ca sub Ceausescu au "rezistat prin cultura", dar care uita cu totul, de-un exemplu, de bursele grase de care au beneficiat în "Occidentul imperialist"). Iar Paul Goma e în continuare un proscris.

La o zi sau doua dupa ce Legea lustratiei a trecut de Senat Adrian Severin a scris în Ziua un editorial tunînd si fulgerînd împotriva "talibanismului anti-comunist". Pentru cine nu stie, d-l Severin e si el o odrasla a nomenclaturii comuniste, un profitor al regimului si fost "profesor" la "Stefan Gheorghiu". Cu o asemenea biografie, te cred si eu că anti-comunismul nu poate fi decât odios si "taliban". Si totusi, d-le Severin, Legea trecuta prin Senat vă cere doar un lucru de bun-simt, sa va retrageti pentru un timp din viata publica. Iar asta în timp ce înaintasii dvs si tovarasii lor au comis milioane de crime în numele "luptei de clasa" (sau acela nu a fost "talibanism", ci "umanism comunist"?). În sfârsit, simtindu-si prietenul în pericol (sau poate ca si din alte motive), "dizidentul anti-comunist" de la APADOR-CH, Gabriel Andreescu, a atras atentia ca Legea lustratiei "nu trebuie sa încalce dreptul constitutional al cetatenilor de a alege". Încet-încet, pâna la urma or sa se explice toate... (New York Magazin, 19 aprilie 2006)

 

 


Spre înca o ratare? (II), articol publicat in anul 2006