Valerian Stan
Credo ergo sum
"Mândria împiedică dragostea." 

Dreptatea? Care dreptate?

O poveste despre care am mai vorbit – dar nu si despre deznodamântul ei, din câte îmi amintesc – e cea legata de secretomania abuziva de care m-am lovit cu câtiva ani în urma la Regia Protocolului de Stat (RA-APPS). Asupra existentei acestui colos al privilegiilor demnitarilor, atât de lipsite de rusine cum nici nomenclaturistii comunisti nu si le-au permis, am avut o alta ocazie sa ma opresc, încât n-o voi mai face acum. Deci, pe scurt, lucrurile au stat cam asa. În urma unor investigatii pe care le facusem – ca ziarist, dupa îndepartarea de la conducerea Departamentului de Control al Guvernului – am descoperit că în perioada în care fusese ministru al Apararii, în Guvernul "taranist" al lui Radu Vasile, Victor Babiuc si-a împroprietarit una dintre numeroasele societati comerciale cu un imobil "proprietate a statului", aflat în administrarea amintitei Regii. Formal, transferul a fost facut în baza unei Hotarari de Guvern (811/1998), în fapt însa pe baza aceleasi legi a jafului post-comunist nerusinat: pretul platit de înaltul demnitar a fost derizoriu, atribuirea s-a facut fara organizarea unei licitatii publice samd. Revenit la putere în fruntea PDSR – dar si a Guvernului, de asta data – Adrian Nastase avea sa faca si el, peste nici trei ani, fix acelasi lucru ca Babiuc (cu singura deosebire ca Asociatia Vânatorilor si Pescarilor, al carei presedinte era, nu era chiar proprietatea sefului PDSR-ist).

La putin timp dupa intrarea în vigoare a Legii accesului la informatiile publice, în aprilie 2002, în plina guvernare PDSR-ista cum spun, am solicitat conducerii Regiei Protocolului de Stat, copii xerox ale contractelor de "vânzare-cumparare" a celor doua imobile. Se întelege, cererea era întemeiata, la punct si virgula, pe dreptul pe care amintita Legea îl dadea oricarei persoane de a solicita ce solicitasem eu. În termenul prescris de Lege, de la RA-APPS am primit, în primul caz, contractul de "vânzare-cumparare" iar în al doilea un refuz categoric – care, comparat cu primul, m-a umplut de uimire. M-am dumirit însa imediat. Regia era subordonata Guvernului (prin Secretariatul General al Guvernului) iar d-l Nastase l-ar fi suprimat în doi timpi si trei miscari pe seful Regiei daca si-ar fi permis sa aplice legea, vorba aia, si dulailor. M-am adresat justitiei iar surprizele au continuat (pai, ce credeam eu?). Tribunalul Bucuresti mi-a respins cererea cu "argumentul" că RA-APPS "functioneaza pe baza de gestiune economica si autonomie financiara si nu utilizeaza resurese financiare publice de la bugetul de stat". Ca atare, a sustinut instanta, Regia nu face parte din categoria institutiilor prevazute de Lege. Desi respectiva Lege era si e clara pentru oricine: în categoria respectivelor institutii este inclusa "si orice regie autonoma care utilizeaza resurse financiare publice" (art 2 al Legii 544/2001). Curtea de Apel Bucuresti a respins recursul cu o motivare care ma face sa cred că judecatorii de aici nu s-au ostenit decât sa dea un Copy-Paste "argumentelor" de care tocmai ma plânsesem.

Sigur că da, am mai spus si alta data, în privinta regiilor autonome formularea Legii nu e deloc cea mai fericita. Capitalul social al regiilor autonome fiind în întregime public, era absolut firesc ca administrarea acestuia sa constituie o informatie de interes public – desigur, cu respectarea, si în acest caz, a regulilor generale privitoare la evitarea concurentei neloiale etc. În atari conditii, magistratii ar fi trebuit sa constate că solicitarea care fusese adresata Regiei viza o informatie de interes public (privind gestionarea unui patrimoniu public), o informatie care nu avea cum sa aduca atingere principiilor concurentei loiale si care în esenta urmarea sa clarifice în ce masura cei doi demnitari ai statului se folosisera de pozitiile lor publice în interes propriu. Dar decizia Justitiei, cu deosebire cea a Curtii de Apel, a fost complet netemeinica din urmatoarea cauza. Vazînd cum motiveaza prima instanta respingerea cererii mele, si avînd deja un numar de informatii în acest sens, am cerut Secretariatului General al Guvernului (d-lui Serban Mihailescu, Miki Spaga, pentru cei mai neavizati) sa-mi comunice daca în perioda ulterioara intrarii în vigoare a Legii accesului la informatii "au existat alocatii bugetare catre RA-AAPPS". Evident, am scris SGG fara sa fac referire la litigiul în care tocmai ma aflam cu Regia subordonata d-lui Miki. Raspunsul a venit prompt: sigur că au existat, si înca foarte multe, scrisoarea SGG însirînd mai multe acte normative prin care s-a facut asta. (Promptitudinea raspunsului sefului SGG m-a facut sa banuiesc ca stânga nu stia deloc ce face dreapta – ceea ce, iata, nu-i totdeauna un lucru foarte rau...)

Bineînteles că am facut instantei dovada pe care tocmai mi-o livrase, reglementar, d-l ministru. Însa bineînteles că nu mi-a folosit la nimic. Recursul mi-a fost respins fara ca judecatorii sa faca nici macar o aluzie la actul prin care probasem indubitabil că Regia în cauza nu numai ca administra un patrimoniu integral public, că se afla sub autoritatea Guvernului etc etc, dar si că utiliza din plin "resurse financiare publice".

Mi-am adus aminte de episodul acesta mai vechi, care mi se pare că arata foarte bine că în România dreptatea umbla si astazi cu capul spart, când, zilele trecute, am vazut si câteva hotarâri ale institutiilor chemate sa restituite proprietatile confiscate abuziv de statul comunist. Doua dintre ele, al caror "beneficiar" e chiar presedintele Comitetului pentru Proprietate Privata, Mihai Vânatoru, sunt doua bijuterii. În comuna Fundeni din judetul Calarasi, "proprietarul de drept" (asa-i dezmiarda oamenii politici în lege pe cei de care în practica îsi bat joc de saisprezece ani) mosteneste 5 hectare de teren – cu acte legale, datînd din 1925 si confirmate de Arhivele Statului. Dupa ce pâna la Legea 247/2005 cei de la comuna si judet i-au refuzat drepturile cu toate pretextele posibile, de curând au facut-o simulînd cretinismul. Omul dovedeste cu acte, oficiale cum spun, inclusiv cu o declaratie notariala de martor, că cei pe care îi mosteneste "în 1952, când a început colectivizarea fortata, detineau o suprafata de 5 hectare înca din anii 1925-1930", si cu toate acestea prefectul Jenel Serban si tovarasii lui îl expediaza cu o fraza care amesteca cele 5 hectare, cu anii 1952 si 1925 într-o maniera care arata clar că despre bataie de joc e vorba. Cineva neavizat ar putea sa creada că, poate, dactilografa o fi fost de vina – ambetata, de-un exemplu, de destinu-i minor. Nici vorba însa, în realitate fraza respectiva a vrut sa ocoleasca o întrebare foarte precisa pe care "proprietarul de drept" o pusese legitim, si anume: a dat judetul dispozitie la comune sa nu fie luate în considerare actele de proprietate mai vechi de 1948? Întâmplarea a facut ca proprietarul – ale carui acte erau din 1925, dar deplin valabile legal si necontestate de nimeni – sa afle, întâmplator, că judetele dadusera asemenea circulare; cu de la sine putere, dar foarte probabil inspirate de însusi Guvernul "Dreptatii si Adevarului" si cu încalcarea flagranta a Legii 247/2005, care bineînteles că nu avea cum sa restrânga în timp, într-un mod atât de aberant, valabilitatea actelor probînd dreptul de proprietate. Evident că daca d-l prefect Jenel n-o sa fie obligat de magistratii judetului pe care îl pastoreste sa raspunda întrebarii care i-a fost pusa, o vor face sigur cei de la Strasbourg. Celalalt caz: "proprietarul de drept" revendica un teren în comuna Domnesti din judetul Ilfov. Pe lânga alte multe aberatii, Comisia judeteana raspunde că o anume suprafata de teren din cea revendicata nu poate fi retrocedata pentru ca, tineti-va bine, "a fost trecuta în proprietatea statului". De parca legile proprietatii n-ar fi fost date pentru repararea ci pentru validarea raptului comunist. Dar parca poti sa stii? Si daca stii parca poti sa fii sigur?

Apropo de dreptate si de restituirea proprietatilor. În urma cu câteva zile l-am vazut la televizor pe Mircea Geoana, acest gigolo cu pretentii de om politic, anuntînd ca primul lucru pe care îl va face PSD daca va reveni la putere va fi sa desfiinteze Fondul Proprietatea. Nu mai poti sa zici decât vorba aia: România-i o tara minunata, pacat ca-i locuita. (New York Magazin, 7 iunie 2006)


Dreptatea? Care dreptate?, articol publicat in anul 2006