Valerian Stan
Credo ergo sum
Creștinismul e despre omul ce se va îndumnezei în veșnicie, iar nu despre clipa de suferință de aici.

Cui prodest?

În urma cu patru ani, un rechizitoriu foarte dur îi acuza pe Cioran, Eliade si Eugen Ionesco: pe Eliade si Cioran pentru "antisemitismul fascist din tinerete" iar pe autorul "Rinocerilor" pentru "complicitatea, simpatia si îngaduinta" fata de prietenii sai. Cartea Alexandrei Laignel-Lavastine ("L’oubli du fascisme" – "Uitarea fascismului") a fost primita la Bucuresti cu destule critici. În paginile revistei 22, de exemplu, Matei Calinescu si Mircea Iorgulescu au fost doua dintre vocile cele mai autorizate care au raspuns acuzatiilor aduse celor trei. Daca în privinta lui Eliade, de exemplu, s-a conchis că pretinsul sau "antisemitism" ramâne insuficient demonstrat (Matei Calinescu: "În scrisul lui Eliade nu exista luari de pozitie explicit antisemite"), în cazul lui Eugen Ionesco au fost devoalate nu numai netemeinicia completa a imputatiilor dar si reaua credinta si lipsa de probitate intelectuala a autoarei. În textul lui, Mircea Iorgulescu a probat matematic că, scriindu-si cartea, Alexandra Laignel-Lavastine nu s-a sfiit sa plagieze si compileze masiv. Si, înca si mai grav, nota cunoscutul critic literar, diferenta dintre ce au scris altii si ce a rescris Alexandra Laignel-Lavastine "este cea dintre original si copie: o copie, însa, pe alocuri <ameliorata> prin adaugarea unei groase, sanatoase tuse de delir ideologic si de rea-credinta dezlantuita".

Mi-a adus aminte de îndelung contestata carte a "cercetatoarei" franceze protestul recent pe care 18 intelectuali din tara l-au adresat ziarului Ziua (dintre numele mai cunoscute amintesc pe Michael Shafir, Andrei Oisteanu, Leon Volovici, Andrei Cornea, Liviu Antonesei, Mihai Dinu Gheorghiu, Marco Maximilian Katz). Motivul supararii intelectualilor protestatari l-a constituit, cel putin declarativ, un articol în care unul dintre ziaristii de la Ziua îl critica pe ministrul de Externe Ungureanu mai ales pentru, citez: "relatia inexistenta a românilor cu tara-mama". Argumentele specifice analizei de politica externa se îngânau cu formulele pamfletare într-o maniera care mi s-a parut a nu fi servit prea bine niciunuia dintre amintitele genuri. Textul celor 18 a dezavuat de asemenea "promovarea incontinenta a lui Paul Goma, cu toate excesele lui, cu repetatul si obositorul sau negationism", precum si faptul ca, în Ziua, Vladimir Tismaneanu a fost contestat în legatura cu numirea sa la conducerea Comisiei prezidentiale de analiza a comunismului din România. Legat de "promovarea lui Paul Goma", trebuie observat că parte dintre semnatarii protestului au calitatea de "pârâti" într-un proces în care scriitorul exilat i-a chemat pentru afirmatii pe care le-a considerat calomnioase în ce-l priveste – Michael Shafir, Andrei Oisteanu, Mihai Dinu Gheorghiu, Liviu Antonesei (revista Timpul de la Iasi). Incriminat a mai fost si "atacul la adresa Smarandei Enache", în fapt un articol ce reluase o acuza mai veche la adresa presedintei Ligii Pro Europa, si anume o presupusa colaborare cu Securitatea. Protestul îi denunta pe "unii jurnalisti români" – între care este evident că îi include, chiar si numai implicit, si pe cei de la Ziua – pentru "raspândirea ideilor antisemite". În plus, si specific lor, celor de la Ziua le este imputata "instigarea la crima" (care se pretinde ca ar exista în articolul referitor la ministrul Ungureanu), "atacurile nationalist-securiste" si "mesajele legionaroide", practicate, s-a spus, de câtiva dintre ziaristii de la Ziua (o lista cu cinci nume si un etcetera). În sfârsit, cei 18 cer Parchetului ("Procuratura", formula de pe vechi si mai sinistra din textul d-lor intelectuali) sa declanseze în redactie o ancheta penala.

Oricât am încercat, nu am reusit sa gasesc nici cea mai mica justificare gestului celor 18. Pe de o parte pentru că aproape nimic din acuzele aduse ziarului Ziua nu mi se pare ca are vreo acoperire în realitate. De altfel, autorii protestului nu au probat în nici un fel, punctual, vreo una din acuzatiile facute. Când si ce "idei antisemite" au raspândit cei de la Ziua? Când si ce "atacuri nationalist-securiste" au fost publicate în paginile acestui ziar?

Sigur că, principial vorbind, nimeni n-ar trebui sa aiba ceva împotriva ca 18 persoane – sau chiar si 1818 – sa faca un protest criticînd un ziar sau altul. Dar cum poti sa fii de acord ca 18 intelectuali – dintre care, nota bene, nu mai putin de 10 sunt profesori universitari – sa faca ce au facut cei despre care vorbim? Cum poti, ca intelectual, sa acuzi o institutie de presa de "antisemitism" si de "incitare la crima", de "mesaje legionaroide" fara sa faci vreo dovada ca afirmatiile tale sunt cât de cât adevarate? Ce intelectuali si profesori universitari sunt aceia care cer "Procuraturii", cu niste motivatii frizînd absurdul, sa reprime penal o institutie de presa?

Ce intelectuali sunt aceia care cer ca unui scriitor, lui Paul Goma, sa-i fie pus pumnul în gura? Cei 18, care par mobilizati de co-semnatarii chemati în judecata de Paul Goma, îl acuza pe acesta de "negationism" desi stiu bine că pentru aceasta acuza (care îl expune inclusiv pedepsei penale) scriitorul s-a adresat Justitiei. În aceste conditii, poti sa nu te întrebi daca nu cumva gestul celor 18 are si ceva provocator în el? Altfel spus, n-ar fi fost de un minim bun simt ca o asemenea acuza sa nu mai fie reluata pâna când Justitia se va fi pronuntat cu privire la plângerea cu care Paul Goma i s-a adresat? Acuzatorii scriitorului ar fi facut de asemenea bine sa ia aminte si la împrejurarea că, cu toate că si pâna acum unii dintre ei au incriminat public scrierile pretins "antisemite si negationiste" ale lui Paul Goma, publicate în România dar si în Franta (si nu o data au facut-o reclamînd chiar interventia procurorilor), Parchetele din cele doua tari nu au initiat împotriva autorului nici cea mai neînsemnata procedura penala. Cât priveste "promovarea" lui Paul Goma în Ziua, numai cineva neatent ori rau intentionat nu stie, nu a observat tratamentul departe de a fi generos si deplin onest de care scriitorul în exil a avut parte inclusiv dinspre ziaristii Zilei. Pentru cei care au nevoie, redau un pasaj dintr-o scrisoare foarte recenta trimisa de Paul Goma redactiei: "Adevarul este că în ultimii doi ani, ziarul Ziua – chiar daca se lauda/plânge ca l-a publicat pe <antisemitul> Paul Goma, a facut-o cu parcimonie, ca sa nu spun: selectie-justa. Mi-a publicat unele texte – dar pe altele ba, ultimul: <Doliu pentru Basarabia>, fara a explica motivul, fara a-si cere iertare în cazul în care constatase ca gresise – sau nu constatase? Mai grav a fost obiceiul Zilei de a nu publica drepturile-la-raspuns (recentul text semnat de G Damian, jurnalistul care a luat de pe site-ul internet textul Plângerii împotriva... antisemitizatorilor mei, a selectionat arbitrar, a intertitrat aiurea si, cununa, a <ilustrat> cu o fotografie trucata în redactie, prezentîndu-i pe V Tismaneanu si pe P Goma în acelasi cadru)".

Pledoaria mea nu este pentru infailibilitatea ziaristilor de la Ziua. Ca sa ma refer numai la ceea ce se refera si cei 18, cred că a fost o greseala reluarea vechii acuze – neprobata vreodata pâna acum – la adresa Smarandei Enache. Pe tema aceasta, ziaristii Zilei calca netulburati pe un drum deloc onorabil deschis cu mai multi ani în urma de publicatiile lui Adrian Paunescu si ale extremistilor "vetristi". În primavara lui 2002, într-un text publicat în Cotidianul si Lumea libera ("Pe marginea unei abjectii", http://www.valerianstan.ro/html/2002.html#pe-marginea-unei-abjectii) deplângeam atacul murdar la care Flacara lui Adrian Paunescu se dedase împotriva presedintei Ligii Pro Europa. Si totusi, oricâta indignare îmi provocasera ziaristii lui Paunescu, nu mi-a trecut o clipa prin minte sa instig "Procuratura" împotriva lor. Cine gândeste si actioneaza altfel nu întelege un lucru elementar, dar si esential pentru lumea în care pretindem ca am vrea sa traim, anume ca o democratie adevarata este aceea care se poate apara împotriva unor asemenea atitudini, a extremismului chiar, nu cu "Procuratura" ori cu "Ordonanta, Ordonanta!" ci respectînd libertatea de expresie, de asociere samd. Iar asta nu o spun eu, cum stiu bine destui dintre intelectualii protestatari.

Daca în cazul Smarandei Enache cred ca reprosurile protestatarilor (dar numai ele!) sunt deplin îndreptatite, nu acelasi lucru îl cred si despre indignarea lor că Vladimir Tismaneanu a fost contestat la numirea în pozitia oficiala stiuta. Pentru că am scris recent pe marginea acestei chestiuni, nu voi mai insista. As face în schimb o paranteza vizîndu-l pe Mircea Mihaies, unul dintre suporterii cei mai galagiosi ai bunului sau prieten. Se stie, din cauza că au dezaprobat numirea lui Tismaneanu – cu argumentul ca parintii sai (dar si el însusi) au fost nomenclaturisti, propagandisti stalinisti de frunte si privilegiati ai regimului comunist – contestatarii profesorului american au fost denuntati de Mihaies drept "antisemiti, însetati de sânge, securisti, cadristi stalinisti s.cl". Numai ca în pledoaria sa exaltata avocatul lui Tismaneanu a uitat (sau poate ca nu i-o fi pasat?) că în urma cu doar un an nu se sfiise sa-l ameninte pe tânarul scriitor Bogdan Suceava, cu care tocmai se afla într-o polemica ceva mai tensionata, că ar putea sa-l denunte Serviciului American de Naturalizare pentru... trecutul de ofiter de Militie al tatalui sau (a se vedea "Nu trageti în patrupede", în România literara din 18 mai 2005). Asadar, daca cineva mai avea nevoie de aceasta demonstratie, atunci când e vorba de prieteni, de interesele lor (dar si ale noastre, nu-i asa), M Mihaies jongleaza cu principiile dupa bunul plac. Folosindu-se de ele ori de contrariul lor, ca sa-l parafrazez, ca de un "Scut al lui Perseu" – cu care azi îsi apara prietenii, chiar daca nu au dreptate, pentru ca mâine sa le ia gâtul celor care nu-i sunt pe plac.

În ultimii ani, intelectuali precum Gabriel Liiceanu, Dorin Tudoran, Monica Lovinescu, Nicolae Manolescu, Sorin Antohi, Gabriel Andreescu si altii s-au trezit si ei etichetati ca "antisemiti", multumita de asemenea unora dintre acuzatorii de azi ai Zilei – M Shafir si M M Katz, de exemplu. Si poate cineva care stie cât de cât ce au scris si facut acesti oameni sa spuna că acuzatiile care le sunt aduse sunt altceva decât o mare, imensa nedreptate? Ma numar printre cei care pot depune o astfel de marturie, inclusiv ca unul care a trait pe propria-i piele o experienta asemanatoare. În urma cu patru ani, într-un editorial din Cotidianul încercam sa atrag atentia asupra unuia dintre riscurile pe care cronicizarea prestatiei sub-mediocre a elitei politice din România l-ar putea aduce cu ea, anume optiunea alegatorilor pentru formule politice radicale. Era o perioada în care, cel putin la Bucuresti, Miscarea Legionara se dovedea mai vizibila ca oricând dupa 1989. Totodata, celor care îsi propuneau sa reorganizeze miscarea legionara (dar si simpatizantilor ei), le aduceam aminte de câteva dintre "gravele raspunderi" pe care însisi înaintasii lor le-au avut în istoria României. Si cu toate acestea, desi absolut nimic nu era echivoc ori interpretabil în textul meu ("Legionarii, azi", pe care cine vrea îl poate gasi postat la http://www.valerianstan.ro/html/2002.html#legionarii-azi), Michael Shafir m-a catalogat drept "aparator al legionarilor". Este adevarat că o facuse vrînd sa ma pedepseasca pentru că îl criticasem atunci când – urmarind de asemenea sa plateasca niste polite – avusese lipsa de inspiratie sa vorbeasca despre Paul Goma ca despre unul care "a facut parte din sistemul comunist"); împrejurare care nu face cu nimic mai putin nedreapta si reprobabila acuza pe care M Shafir mi-a adus-o.

Prima întrebare pe care mi-am pus-o citind protestul celor 18, si pe care mi-o pun si acum, a fost daca si cui folosesc asemenea lucruri. Cui foloseste ca acuzatiile de "antisemitism" sa fie facute absolut gratuit, uneori cu unicul scop de a intimida, discredita si pedepsi pe cei care nu-ti sunt pe plac? Vorbim despre ziaristii de la Ziua, am amintit de asemenea câteva nume de intelectuali importanti si întreb: Cine si cu ce argumente poate sa ne convinga că acesti oameni sunt într-adevar "antisemiti"? Si daca nu poate, la ce bun toate acestea? La ce bun sa instigi "Procuratura" în contra unor ziaristi care cer demisia unui ministru diletant iar unui fost propagandist comunist sa renunte la sefia, nelegitima în mod evident, unei importante institutii de cercetare a totalitarismului comunist?

La ce-i buna, cu alte cuvinte, vânarea de vânt? (New York Magazin, 14 iunie 2006)


Cui prodest?, articol publicat in anul 2006