Valerian Stan
Credo ergo sum
Creștinismul e despre omul ce se va îndumnezei în veșnicie, iar nu despre clipa de suferință de aici.

În Parlament, ca în codru?

Multa lume s-a împacat demult cu gândul ca destui dintre parlamentarii români vad în pozitiile lor oficiale o foarte dulce sinecura. Iar asta constituie una din cauzele pentru care publicul are o perceptie constant proasta despre Parlament.

Privita din aceasta perspectiva, ideea Institutului pentru Politici Publice de a pune sub lupa fenomenul absenteismului parlamentar poate sa para o întreprindere vrînd sa demonstreze adevaruri deja stiute. Si totusi, demonstratia era foarte necesara. De altfel, proiectul IPP a facut mai mult decât o demonstratie. El a reusit inclusiv sa îmbunatateasca regulile transparentei procedurilor de vot în cele doua Camere ale Parlamentului. În urma demersurilor consecvente ale reprezentantilor organizatiei, începînd cu februarie 2006 la Camera si aprilie 2006 la Senat, cetatenii – si oricine altcineva, dar beneficiul este mai ales al lor – au posibilitatea ca pe pagina de internet a Camerelor sa gaseasca afisata situatia nominala a voturilor alesilor lor la fiecare lege ajunsa în dezbaterile din plen. Cu alte cuvinte, au un instrument cum nu se poate mai eficace prin care pot urmari activitatea celor pe care i-au votat.

Analiza IPP si-a propus sa priveasca absenteismul parlamentar atât ca fenomen în sine cât si ca un fapt care cauzeaza prejudicii serioase calitatii procesului legislativ. Sunt demult un fapt cotidian imaginile de la jurnalele tv în care deputatii si senatorii voteaza cu ambele mâini (iar uneori, dupa calitatea legilor, probabil ca si cu picioarele) ca sa-si acopere colegii chiulangii. Or asa ceva nu poate sa nu prejudicieze grav procesul legislativ. Cu alte cuvinte, atunci când un parlamentar voteaza si pentru colegii absenti, cu cartelele acestora din urma, o consecinta e ca legile ies mai proaste iar alta ca banii publici sunt delapidati. Adica încasati fraudulos, nemeritat, de acei deputati si senatori care în evidentele zilnice ale institutiei figureaza prezenti desi în realitate au absentat – de cele mai multe ori nemotivat, cum se va vedea.

În toamna anului trecut, IPP a cerut conducerii Camerei Deputatilor informatii privind prezenta deputatilor la lucrarile Camerei în lunile noiembrie si decembrie 2005, respectiv despre motivarea absentelor deputatilor în perioada amintita. Inutil sa mai spun că demersul fundatiei era deplin legitim, fiind întemeiat pe dispozitiile Constitutiei si ale Legii accesului liber la informatiile de interes public. Convinsi ei însisi de lucrul acesta, domnii deputati au raspuns la timp si aproape complet solicitarii IPP. Ceea ce se pare că ulterior au regretat foarte tare. Pentru că expertii IPP, asa cum era si firesc, au supus informatiile primite unei confruntari stricte cu reglementarile aplicabile în materie, cele ale Regulamentului Camerei Deputatilor. Si ce-a iesi n-a fost deloc pe placul domnilor deputati.

Spuneam că, desi proba adevaruri stiute, demonstratia celor de la IPP a fost foarte necesara. Si a fost foarte necesara pentru ca a probat cu date cât se poate de concrete un adevar de care nimeni nu se îndoia dar pe care pâna atunci nimeni nu-l confirmase atât de inechivoc, inclusiv, cum spun, prin raportarea stricta la reglementari foarte precise. Reglementari care, în esenta, spun asa (altminteri lucruri de un bun simt elementar, chiar daca uneori putin cam lacunare): deputatii au obligatia sa participe la lucrarile Camerei si ale comisiilor permanente din care fac parte; în caz ca absenteaza nemotivat, pentru fiecare zi de absenta deputatului i se retine din indemnizatie suma corespunzatoare si diurna de deplasare. Regulamentul Camerei are câteva prevederi si cu privire la motivarea absentelor deputatilor. Lacunare sunt mai ales acestea, si mai ales sub aspectul procedurilor si a reglementarii precise a cazurilor în care absentele pot fi considerate ca motivate.

Dar sa ne oprim la câteva dintre constatarile IPP. Una e că absenteismul parlamentarilor a devenit o problema tot mai serioasa, pe care uneori nici chiar partidele n-o mai pot contesta – atunci când conducerile acestora nu se plâng deschis de ea. Alta, că desi Regulamentul Camerei stabileste că, atunci când nu pot participa la activitatea Parlamentului, deputatii au obligatia sa informeze printr-o "motivatie" scrisa, vizata de liderul grupului din care face parte, Biroul Permanent - în practică lucrurile se petrec cu totul altfel. Si nu-i deloc o întâmplare că IPP a constatat foarte multe cazuri în care "liderii de grup <avizeaza> în bloc o întreaga lista cu nume de deputati, fara precizarea motivelor; cel mai adesea liderul îsi motiveaza siesi absentele; cererile de aprobare a absentelor, prezentate de catre deputati, au la baza motive precum: înfiintarea de filiale ale partidului în tara, participarea la adunari locale ale partidului din care fac parte, motive care nu au legatura cu responsabilitatile parlamentare, ci cu propriile cariere politice; parlamentarii invoca ratiuni de întarire a relatiilor parlamentare externe, pentru a se putea deplasa la activitati ale diferitelor familii politice de pe plan international, pe banii Camerei, sau chiar la întruniri externe care au legatura mai degraba cu propriile hobby-uri, decât cu interesele Camerei Deputatilor". Nu în ultimul rând, mai retine studiul IPP, "deputatii invoca numeroase activitati în circumscriptie, chiar si în zilele când ar trebui sa se afle la Parlament, la adapostul faptului că nu exista mecanisme eficiente care sa verifice afirmatiile lor".

Cu alte cuvinte, inclusiv din cauza că Regulamentul Camerei este deficitar, destui deputati chiulesc producînd motivari în mod evident inacceptabile. Câteva exemple dintr-un sir extrem de lung: liderul de grupului liberal, Crin Antonescu si-a motivat nu mai putin de 9 zile absente – 9 zile, în 2 luni! – cu un vag si nelegal "întâlniri politice "; liderul grupului parlamentar al Minoritatilor Nationale, deputatul Varujan Pambuccian în calitate de lider de grup, si-a "avizat" propria motivare a 9 zile de absente cu explicatia ca a participat la conferinte pe teme de tehnologia informatiilor (cineva care nu-l cunoaste bine ar putea sa creada ca d-l deputat are probleme cu limba româna, în care "participarea la activitatea Parlamentului" chiar asta înseamna, si în nici un caz conferinte de IT sau altele asemenea); sau: "deputatul Bogdan Pascu, lider de grup al Partidului Conservator, cere motivarea absentelor deputatilor apartinînd acestui grup parlamentar, inclusiv absentele sale, pe care le avizeaza, aducînd ca singura motivare pentru întregul tabel prezentat (tabel deci, si nu cerere individuala! – sublinierea mea) că <motivele pentru care nu si-au înregistrat prezenta sunt bine întemeiate". Si cine ar cuteza sa nu creada un parlamentar român pe cuvânt? În sfârsit, enumerarea IPP e lunga, în ea regasindu-se – cum altfel? – parlamentari din toate partidele politice.

Cum era si firesc, IPP a facut publica analiza sa. În plus, pentru a completa documentarea sub câteva aspecte care mai cereau asta, organizatia a solicitat informatii de cam acelasi gen vizînd o perioada din prima parte a acestui an. A fost momentul în care domnii deputati au luat foc. Mai întâi au refuzat explicit sa mai dea orice alte informatii (la care IPP a procedat fix asa cum avea legalmente dreptul – a dat în judecata Camera Deputatilor; si bineînteles ca, tot legal vorbind, domnii deputati n-au fix nici o sansa sa scape fara o condamnare rusinoasa). Apoi, ca sa-si verse tot naduful, membrii Biroului Permanent au pus de-o sedinta în care s-au dedat la unul din cele mai dure atacuri pe care o organizatie neguvernamentala l-a avut de suportat din partea politicienilor. "Ajunge!", au strigat ei, "am îndurat destul de la acesti mincinosi ordinari" (de ce "mincinosi", n-a reiesit de nicaieri din stenograma cât un roman a sedintei deputatilor furiosi). Organizatiei i s-a imputat, "rea vointa", "prostia", "ofensiva antidemocratica" împotriva unei institutii fundamentale a statului de drept scl scl. PSD-istul Ponta si PRM-istul Bolcas au dat tonul unui concert infam – sa-mi fie iertat ultrajul – din care n-au lipsit, asa cum le sta bine, nici celelalte partide. Nu ma îndoiesc că reprezentantii IPP vor duce în instanta stenograma sedintei, din care, ca sa-si motiveze sentinta, judecatorii nu vor mai avea decât sa reproduca pasaje întregi. Inclusiv pe acelea în care parlamentarii vorbesc despre masuri viitoare menite sa restrânga drastic accesul organizatiilor neguvernamentale la informatiile de interes public care îi privesc.

Indicutabil că reactia deputatilor nu e câtusi de putin întâmplatoare. Ca si cu alte ocazii, IPP a atins cu programele sale un punct nevralgic al alesilor neamului – acela în care pozitiile lor publice reprezinta pentru destui dintre ei o sinecura cum nu se poate mai dulce si manoasa. Pentru destui deputati si senatori, demnitatile pe care le ocupa sunt nu numai o sursa de venituri mult peste standardele lor de competenta, dar si pozitii din care îsi servesc excelent afacerile proprii (mai ales pe acolo trebuie cautati domnii parlamentari atunci când nu-s de gasit pe bancile Parlamentului).

În sfârsit, o problema serioasa care se pune este cea a valorificarii excelentului studiu al IPP. Mai exact, a urmarilor pe care el ar trebui sa le aiba. Pentru că tema nu e una oricare iar felul în care au tratat-o deputatii constituie o amenintare explicita, practic fara precedent, la adresa accesului neîngradit la informatiile de interes public si nu numai. O amenintare care are toate sansele sa fie pusa în practica daca, între altele, societatea civila nu va reactiona solidar si pe masura. Dupa cum cred, ca sa ma opresc aici, ca Delegatia Comisiei Europene la Bucuresti are în cele întâmplate un episod caruia ar merita sa-i dea toata atentia, si care, ma gândesc, poate că ar trebui consemnat ca atare chiar în Raportul proxim al Comisiei Europene, de peste numai câteva saptamâni. (New York Magazin, 5 iulie 2006)


În Parlament, ca în codru?, articol publicat in anul 2006