Valerian Stan
Credo ergo sum
"Mândria împiedică dragostea." 

Legi degeaba

Actualul Guvern a decis, în iunie 2005, deci acum mai bine de un an, sa înfiinteze un organism purtînd titulatura de "Colegiu pentru Consultarea Societatii Civile". Rostul Colegiului, asa cum o arata chiar denumirea, este de a face posibila consultarea dintre Guvern si societatea civila în chestiuni de interes comun. În chiar primul articol al actului normativ, Guvernul îsi exprima vointa de a recunoaste "valoarea competentelor acumulate si de a asigura participarea mediului asociativ la elaborarea, evaluarea, amendarea si implementarea politicilor publice". Hotarârea de Guvern mai prevede si că respectivul organism este menit sa faciliteze comunicarea si sa asigure implicarea societatii civile în realizarea politicilor guvernamentale la toate palierele decizionale ale administratiei publice centrale. De asemenea, "Colegiul are ca scop dezvoltarea parteneriatului strategic între autoritatile publice si mediul asociativ si consolidarea democratiei participative în România".

Experienta din anii guvernarii precedente, a PSD – în care Guvernul se "consulta" cu societatea civila doar pentru ca Adrian Nastase, Octavian Cozmânca si Miki Spaga auzisera ei pe la Bruxelles ca treaba asta ar fi una dintre "bunele practici ale guvernarii" – experienta acelor ani, spun, m-a facut sa privesc atent si oarecum încrezator initiativa Guvernului Tariceanu. Aveam în minte inclusiv un episod din primavara lui 2003 (scrisesem despre el atunci - "Societatea civilă" a d-lui Cozmâncă), în care "societatea civila" fusese trasa pe sfoara de Cozmânca, e adevarat că si cu largul ei concurs, tocmai pentru că (sau în orice caz si pentru că) nu existau practic nici un fel de reguli ori mecanisme de genul celor la care ma refer.

Departe de a fi el însusi suficient de acoperitor, cadrul institutional proiectat de Hotarârea de Guvern în discutie (nr 618/2005) avea cel putin meritul unui început. Se decisese că respectivul Colegiul este un "organ consultativ, fara personalitate juridica, functionînd pe lânga primul ministru" si că va fi alcatuit din 40 de membri, "reprezentanti ai mediului asociativ". Membrii Colegiului sunt numiti prin Decizie a primului ministru, pe o perioada de 4 ani, în urma consultarilor dintre ministere si organizatiile neguvernamentale din sfera lor de competenta iar conducerea acestuia este exercitata de "un consiliu permanent", alcatuit din presedinte, vicepresedinti si 8 membri, alesi prin vot secret cu majoritatea voturilor membrilor Colegiului. Relevante sunt de asemenea si prevederile prin care se stabileste că: întrunirea Colegiului are loc de cel "putin doua ori pe an, în conditiile stabilite de regulamentul de organizare si functionare"; Colegiul îsi desfasoara activitatea în baza regulamentului de organizare si functionare, pe care îl aproba în termen de 30 de zile de la data constituirii; Colegiul realizeaza anual rapoarte sau studii privind tendintele de dezvoltare ale mediului asociativ si evolutia relatiilor cu autoritatile publice.

Mi-a adus aminte de asteptarile cu care întâmpinasem initiativa Guvernului Tariceanu un incident care a avut loc în sânul "societatii civile" în urma cu putine saptamâni. Fundatia pentru o Societate Deschisa, Centrul de Resurse Juridice si Transparency International România au facut publica o analiza comuna prin care erau aduse mai multe critici unui proiect de lege al Ministerului Justitiei, vizînd înfiintarea vestitei Agentii de Integritate. Criticile au fost pe masura defectelor grave ale proiectului promovat de ministrul Justitiei Monica Macovei. Însa mai mare decât surpriza deficientelor proiectului a fost cea a reactiei la criticile formulate de cele trei organizatii neguvernamentale. Câteva ziare au titrat nici mai mult nici mai putin cu "Razboi fratricid în sânul societatii civile" – aluzie la statutul de dinainte de a deveni ministru al Monicai Macovei. Daca în celelalte cazuri asemenea titluri pareau că vor sa mizeze pe senzational si pe tiraje, într-unul sau doua cazuri agenda politica a ziaristilor si comentatorilor a fost mai clara ca oricând. Un fost ziarist de la BBC [Traian Ungureanu], ajuns nu se stie prea bine cum în gratiile lui Traian Basescu (altminteri un presedinte care îi uraste pe ziaristi cât predecesorii Iliescu si Constantinescu la un loc), a acuzat că respectivele ONG-uri sunt vândute politicenilor corupti împotriva carora presedintele si ministrul sau lupta din greu. Dar cam cu aceleasi "argumente" a gasit că trebuie aparata Monica Macovei si presedinta unui think thank "academic" [Societatea Academica Romana].

Îmi e greu sa înteleg dupa care logica niste organizatii neguvernamentale trebuie sa se abtina sa critice un ministru provenit din societatea civila. Evident că nu gasesc nimic anormal nici ca o organizatie neguvernamentala sa fie în dezacord cu altele trei. E adevarat că în asemenea cazuri ar fi de preferat ca argumentele sa fie chiar argumente si nu procese de intentie de genul celor facute cu atâta usurinta de fostul ziarist al BBC. Dar daca chiar nu se poate, nu vad de ce ar veni din asta sfârsitul lumii.

Ce vreau sa spun, ca sa ma întorc la initiativa Guvernului Tariceanu, e că, pusa în practica, ideea consultarilor dintre Guvern si societatea civila ar fi putut nu numai sa previna incidente precum cel la care m-am referit dar si sa aduca un câstig procesului legislativ si de constructie institutionala. Ar fi putut sa fie, si nu a si fost, pentru că pomenita Hotarâre de Guvern a fost data practic degeaba. Iar cazul acesta e departe de a fi singular, si sper sa mai am ocazia sa vorbesc si despre altele, pe care le stiu la fel de bine. Pe scurt, la un an si o luna de la intrarea în vigoare a Hotararii: primul ministru nu a desemnat Colegiul prevazut de actul normativ; nefiind desemnat, nici nu a fost constituit si organizat, asa cum am aratat ca se prevede în HG; iar daca nu a fost constituit, nu avea nici cum sa adopte, "în termen de 30 de zile de la constituire" regulamentul de organizare si functionare; ceea ce înseamna că nu avea nici cum sa se întruneasca "de cel putin doua ori pe an, în conditiile stabilite de regulamentul de organizare si functionare"; iar daca nu s-a întrunit si nu a functionat, nu avea nici cum sa realizeze "rapoartele anuale si studiile" prevazute de asemenea expres de actul normativ. Din grija că ar putea sa-mi scape mie ceva – de plida, primul ministru sa fi emis totusi Decizia de numire a Colegiului iar mie sa-mi fi scapat – am scris Cancelariei primului ministru, institutie cu atributii în aplicarea HG 618/2005. Raspunsul a fost cât se poate de prompt (ceea ce, prin comparatie cu alte autoritati si institutii publice, reprezinta în sine un fapt notabil), dar mi-a si confirmat plenar toate temerile: timp de un an de zile nu se facuse practic nimic. Vrînd parca sa-si salveze sefii, functionarul guvernamental care mi-a raspuns încerca sa justifice situatia prin aceea ca actul normativ... urmeaza sa fie în curând modificat. O scuză cât o acuză...

În sfârsit, rezervele unor organizatii neguvernamentale privitoare la o asemenea formula institutionala ("un fel de CC al ONG", s-a spus) pot sa fie justificate în buna parte. Si totusi, daca prin aceasta idee nimeni nu si-ar propune sa revendice vreun monopol în domeniu, ori daca Guvernul urmareste pur si simplu sa gaseasca un mecanism institutional prin care sa se consulte cu adevarat cu organizatiile neguvernamentale – fara a-si propune sa exercite vreun control asupra "societatii civile" – atunci eu unul nu vad de ce o asemenea idee nu ar fi prezumata ca bine intentionata si creditata cu sanse de a deveni benefica pentru toata lumea.

În orice caz, însă, dincolo de toate acestea, adoptarea unor acte normative si apoi abandonarea lor, fara macar a le abroga, asa ceva constituie cu adevarat un fapt contraproductiv pentru toata lumea. (New York Magazin, 26 iulie 2006)


Legi degeaba, articol publicat in anul 2006