Valerian Stan
Credo ergo sum
„Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul, dar sufletul nu pot să-l ucidă!”

Vocea intelectualului nationale

Cineva de la Paris mi-a semnalat un articol publicat recent de Mircea Cartarescu în Jurnalul national, un comentariu pe teme politice de actualitate, extrem de favorabil lui Traian Basescu si un rechizitoriu neîndurator la adresa adversarilor actualului prezident. Pentru că textul mi se pare destul de semnificativ pentru evolutia publicistului scriitor, voi încerca în cele ce urmeaza câteva comentarii pe marginea lui.

Înainte sa-mi fac o parere definitiva despre textul la care ma refer, am cautat în arhiva ziarului comentariile avînd cam aceeasi tematica si pe care autorul le facuse anterior, în paginile Jurnalului national. Ce am constatat? Mai întâi, că Mircea Cartarescu este colaborator al ziarului lui Dan Voiculescu – destul de probabil un fost general de Securitate – din iunie 2005. Articolele sale politice ti-l recomanda pe autor drept un comentator în general obiectiv. Politicienii aflati la guvernare (parca mai putin cei din partidul lui Voiculescu, al carui oficios e Jurnalul national) sunt judecati cu practic aceeasi exigenta ca si cei apartinînd Opozitiei. Aici as nota, totusi, tonul cam profesoral cu care comentatorul se adreseaza politicienilor de la Putere, avertizîndu-i că nici în viitor nu vor scapa prea usor de judecata sa intransigenta. În plus, mi s-a parut, autorul le sugereaza politicienilor în cauza că ar putea sa le fie de folos daca ar sti sa-i capteze bunavointa. Iata aici un pasaj revelator, din ianuarie 2006: "Puteti sa-mi aratati statistici si sa-mi spuneti vorbe mari. Dar la întrebarile pe care vi le-am pus (doar câteva dintre zecile de neîmpliniri pe care le-as putea cita aici) nu puteti raspunde. Aveti înainte înca un an în care va puteti repara catastrofalele greseli din 2005. Daca-mi doresc ceva cu ardoare pentru anul ce ne sta desfasurat înainte, ar fi sa recunosc că m-am înselat în acest articol".

Pâna în urma cu putine luni, articolele lui Mircea Cartarescu au fost egale în critica facuta deopotiva liberalilor si PD, presedintelui Basescu si primului ministru Tariceanu. Doua exemple doar. În decembrie 2005 (în "Votul dezamagirii"): "Oricât ar fi electoratul de dezamagit, eu sunt si mai mult. O spun acum cu toata taria. Am crezut că presedintele Basescu, cu energia sa evidenta, va învinge structurile securisto-mafiotice care l-au doborât pe Constantinescu. Am sustinut mai ales lupta împotriva coruptiei, iar aici esecul Guvernului si al presedintelui s-a dovedit total si stupefiant. Nu stiu alti jurnalisti cum sunt, dar pe mine aceasta situatie ma paralizeaza, ma face incapabil sa mai lupt de partea cuiva sau a ceva". Al doilea exemplu – "Guvernarea de chirpici", ianuarie 2006: "Ne plângem că si revolutia noastra portocalie a esuat, dupa un an de sperante desarte. Adevarul este ca nu v-ati facut datoria. N-ati îndeplinit programul cu care ati câstigat alegerile. Guvernarea voastra n-a fost decât o absurda ciomageala continua, de iarmaroc. N-ati facut reforma în justitie, decât pe hârtie. Sobolanii coruptiei generalizate râd si cu spatele de soriceii care, chipurile, trebuie sa-i prinda. Îi stim cu totii, pe toti si pe fiecare-n parte, pe coruptii de la PSD si pe cei de la Alianta (între ei, de fapt, se desfasoara un frenetic si fericit comert subteran). Îi stie presedintele, îi stie primul ministru, îi stie ministrul Justitiei mai bine ca oricine".

Asadar, în urma cu jumatate de an, Alianta PD-PNL, presedintele si primul ministru erau vazuti în egala masura responsabili că "revolutia noastra portocalie a esuat, dupa un an de sperante desarte". Că "guvernarea voastra n-a fost decât o ciomageala absurda, de iarmaroc". Pentru ca astazi, mare surpriză mare, Mircea Cartarescu sa scrie cu totul altceva. Fara ca între timp sa se fi petrecut vreo minune – reforma în justitie e tot cum o stim, lupta împotriva coruptiei asijderea, doar "ciomageala" dintre "aliati" s-a mai întetit.

Încercînd sa înteleg ce a putut sa aduca o asemenea schimbare, n-am reusit decât sa-mi amintesc că în urma cu patru luni Traian Basescu a decis sa-i confere intelectualului nostru o înalta distinctie a statului român, Ordinul "Meritul Cultural" în grad de Mare Ofiter. Gestul pare că a schimbat totul. Traian Basescu nu mai e, ca pâna atunci, "responsabil de esecul revolutiei noastre portocalii" si de toate celelalte. Întrebat cum a primit gestul prezidential, Mircea Cartarescu raspunde cu cuvinte pe care numai harul mirabil al poetului le putea gasi: "Te onoreaza o distinctie daca o primesti dintr-o mâna onorabila si credibila. Am încredere în presedintele Basescu si cred că nu va rata sansa de a deveni un personaj politic important al istoriei noastre." Citesti si ai impresia ca visezi...

De certurile nesfârsite dintre liberali si PD-isti, dintre Basescu si Tariceanu (de "ciomageala absurda, de iarmaroc") vinovati au devenit dintr-o data numai liberalii si Tariceanu. Dar iata ce scrie Marele Ofiter la putine luni dupa ceremonia de la Palatul Cotroceni. La 4 iulie 2006, în articolul "Aproape o tradare" (a cui tradare, se întelege de la sine), Mircea Cartarescu dă, intempestiv, o sentinta pe care nici Basescu însusi n-o daduse judecîndu-si adversarul: "Pentru mine, Tariceanu deja nu mai exista ca om politic." Pentru ca peste numai o saptamâna, în "Ce se întâmpla cu liberalii ?" (lucruri grave, cum sa nu), colaboratorul Jurnalului national sa desfiinteze în întregime partidul marilor Bratieni. Citez: "Si deodata" (dupa ani buni în care Cartarescu fusese, cum ne spune, un fan liberal), "când ne asteptam sa dea dovada de mai multa maturitate, când era în crestere în sondaje si-ncepea sa-si faca simtita influenta în economie, politică externa etc, partidul lui Tariceanu izbeste cu mamaliga-n geam la un mod pur si simplu stupefiant. Acest partid a luat-o razna inexplicabil." Cum se vede, Mircea Cartarescu a ales sa se implice în modul cel mai partizan în batalia dintre democrati si liberali, dintre Basescu si Tariceanu. "Dar e dreptul lui s-o faca", mi se va raspunde. Sigur că-i dreptul lui, dar nu despre asta e vorba, ci despre credibilitatea intelectualilor care practica atari atitudini.

Dar aceste excese înca ar mai fi putut trecute cu vederea daca n-ar fi existat ultimul articol, de care aminteam la început. Rar mi-a fost dat sa citesc ceva mai absurd, si mai descalificant pentru un intelectual. Cu pretentia că-l apara pe actualul prezident de o conspiratie existînd numai în mintea sa, Marele Ofiter se preteaza la o apologie a lui Basescu care i-ar fi umplut de penibil pâna si pe cei mai pasionati laudatori ai lui Ceausescu. Câteva mostre (articolul "Un avertisment", 1 august 2006): "Va reamintesc, stimati cititori, că Traian Basescu, câstigînd alegerile din 2004, a schimbat de unul singur cursul istoriei noastre recente, care se-ndrepta, aparent de neoprit, catre un sistem mafiot gen America de Sud, in care partidul-stat ar fi controlat întreaga avutie nationala si si-ar fi îmbogatit fara limite baronii." Iar mai departe autorul trece la cestiune si pur si simplu ameninta că, daca Basescu nu va fi sustinut, Vadim Tudor e după colţ şi va prelua puterea (mai tine cineva minte diversiunea securista a salvarii României, de pericolul Vadim, prin votarea lui Iliescu?). "Nu e în intentia mea sa sperii pe nimeni", scrie Cartarescu, "ci doar sa avertizez. Ce vor face oamenii lui Vadim daca vor veni la putere? Nu ma-ndoiesc ca vor umple puscariile, cum singuri se lauda, dar ma tem că nu cu corupti, ci cu voi, liberalilor, cu voi, intelectualilor, cu tine, omule cinstit, care citesti aceste rânduri, si cu mine. Cum vor guverna ei statul român, în ce fel vom deveni cu ei o tara europeana – va ofer, iata, alte prilejuri de întunecata reverie..."

Asadar, pâna sa-l decoreze pe onorabil, în urma cu putine luni, Basescu era, alaturi de liberali, responsabil pentru că "dupa un an de sperante desarte, revolutia noastra portocalie a esuat", pentru că "guvernarea voastra n-a fost decât o ciomageala absurda, de iarmaroc", pentru că nu s-a facut reforma justitiei iar coruptii PSD si ai Aliantei, legati între ei prin fire subterane, prospera în continuare si nu au vreun motiv sa fie îngrijorati. Pentru ca astazi, dupa numai câteva luni, acelasi Basescu sa fie proclamat deja "cel care a schimbat de unul singur cursul istoriei noastre recente". Un om în care, mai spune Cartarescu, politicienii de la Bucuresti vad nici mai mult nici mai putin decât "pericolul suprem al celor cu trecut patat ori certati cu legalitatea". Basescu, tocmai el, un personaj avînd o contributie deloc neglijabila si de nesters la tot raul din politica româneasca de dupa 1990... De aia spun că demult n-am mai citit ceva atât de absurd si necinstit.

În urma cu ceva timp, în fata unor alte si alte comportamente ca acela al lui Mircea Cartarescu, scriam că destui dintre intelectualii români au ratat si dupa 1990 rolul la care îi obliga propriul statut. Pe timpul lui Ceausescu, scriam, le-a lipsit curajul în fata Securitatii, iar dupa, curajul de a înfrunta tentatia confortului material si a altor varii avantaje – inclusiv pe aceea a confortului de care poti avea parte neasumîndu-ti raspunderile pe care orice intelectual ar fi trebuit sa si le asume într-o societate precum cea româneasca "post-comunista". Mircea Cartarescu mi se pare perfect reprezentativ pentru categoria de intelectuali la care ma refer. Duplicitatea scrierilor sale politice e unul dintre argumente. Indiferent daca – sau, poate, mai ales daca – scriitorul a gasit că îi e dator politicianului înalt demnitar pentru distinctia conferita (ori pentru tratamentul binevoitor de care scriitorul beneficiaza din partea Institutului Cultural Român, institutie publica avîndu-l presedinte de onoare pe cel "care a schimbat de unul singur cursul etc etc etc"). Dar Mircea Cartarescu se dovedeste reprezentativ pentru categoria despre care vorbesc inclusiv prin absenta sa din viata publica "post-comunista", o absenta pe cât de totala pâna mai ieri pe atât de greu de înteles. Urmata astazi, cum vedem, de atitudini deloc inteligibile si ele. Sustinute, nici asta nu trebuie neglijat, în paginile unei publicatii prea putin compatibila cu principiile pe care intelectualul moralist a ales sa le exprime atât de vocal si de pe o platforma etica atât de înalta. (New York Magazin, 9 august 2006)


Vocea intelectualului nationale, articol publicat in anul 2006