Valerian Stan
Credo ergo sum
"Mândria împiedică dragostea." 

Basarabia, aceleasi timpuri tulburi (I)

Daca n-ar fi tragic, ar fi cu siguranta comic ce se întâmpla cu relatiile dintre România si Republica Moldova.

La începutul lui iulie anul acesta, Traian Basescu a facut un anunt-soc, dintre cele fara de care actualul prezident n-ar mai fi el însusi: "România a oferit Republicii Moldova, sefului statului moldovean, varianta de a intra odata cu noi în UE". Foarte frumos, numai că sunt câteva lucruri putin cam neclare. Mai întâi, ce înseamna "România a oferit"? "Presedintele României a oferit"? Si daca da, avea Traian Basescu caderea sa faca de unul singur asa ceva? Era acesta un act pe care putea el sa si-l asume de unul singur? S-a consultat Traian Basescu, în prealabil, cu propriul Guvern? Dar cu liderii partidelor parlamentare?

Nici un raspuns, nimic mai mult decât s-a putut întelege din fraza prezidentiala. Iar asta nu doar pentru că Basescu însusi n-a gasit de cuviinta sa spuna mai multe dar si din cauza că presa de la Bucuresti, altadata insistînd pâna în pânzele albe, a lasat subiectul balta si complet neclar.

Si totusi, tocmai când ne împacasem cu gândul că nu le e dat muritorilor sa patrunda tainele zeilor, celalalt prezident român, d-l Voronin, ne-a scos din ceata: "Desigur, la întâlnirile lor, sefii de stat discuta diferite probleme, abordeaza numeroase teme. Dar asemenea propunere oficiala nu a existat", a spus el. Întrucât de la Bucuresti n-a existat vreo replica negînd cele spuse de Vladimir Voronin, si stiind bine si cam ce poate Basescu, concluzia nu poate fi decât că la vreo una din repetatele "degustari de vinuri moldovinesti", luat de val cum îl stim în asemenea ocazii, Basescu îi va fi zis lui Voronin traznaia pe care o avea în cap. Fara sa-si puna macar o clipa poblema că despre asa ceva ar fi putut sa vorbeasca, chiar si într-o maniera "informala", numai daca în prealabil lucrurile ar fi fost suficient analizate, daca primul ministru, ministrul de Externe ori liderii partidelor parlamentare ar fi fost consultati în vreun fel sau altul. Ori, daca asemenea cosultari si analize nu avusesera loc, firesc ar fi fost sa comunice omologului sau că ideea-i apartine si sa-i solicite confidentialitate în legatura cu ea (sau sa convina împreuna daca si în ce conditii vor face public faptul că i-a vorbit omologului de peste Prut despre ce azi stim că i-a vorbit). Dar Traian Basescu nu numai că n-a facut nimic din toate astea, însa si-a mai si suprins interlocutorul cu dezvaluirea-i intempestiva - în stilu-i caracteristic, care dispretuieste în modul cel mai flagrant regulile si uzantele de la acest nivel. Ma mir că Basescu a tratat inadecvat principial aceasta tema si abordarea ei, când, de fapt, omul n-a fost capabil nici macar sa-si dea seama că chiar si în cramele de peste Prut se afla în calitate de presedinte al României si nu doar de mare amator de sprituri si suete de coverta.

Dupa Ion Iliescu, Basescu e cel de-al doilea presedinte de sorginte FSN-ista care se dovedeste că lucreaza cu succes în contra relatiilor dintre România si Republica Moldova. Nu spun că Vladimir Voronin nu face si el destule în acelasi sens, însa cel putin o scuza o are în prestatia constant deplorabila a politicienilor de la Bucuresti (apropo, marele Milica nu s-a dovedit nici el prea breaz). Nu stiu daca în prestatia celor trei presedinti de pâna acum a fost vorba si de alte motivatii decât cele pe care mai oricine le putea presupune. Nu stiu daca, de plida, viziunea lor asupra acestei teme a fost influentata sau nu (si daca da în ce masura) de constrângeri externe, derivînd, de-un exemplu, din optiunile fundamentale de politica externa ale României "post-comuniste" ori din circumstante biografice mai mult sau mai putin cunoscute ale unuia sau altuia dintre ei. Desigur că ce spun aici ar putea fi avut avut în vedere si în legatura cu politicienii de la Chisinau. Prin urmare, se prea poate ca peste ani, peste multi ani, sa se afle lucruri care puse cap la cap sa explice foarte bine ce nu întelegem prea bine din ceea ce s-a întâmplat în ultimul deceniu si jumatate.

Pâna atunci, nu ne ramâne decât sa ne miram, ca de o mare minune, de ceea ce vedem că face Traian Basescu. Adica de un comportament care parca vrea anume sa provoace si sa nu se poata face nimic din ce-ar trebui facut. Indiscutabil că replica nevricoasa a prezidentului basarabean e deplin justificata de vreme ce Basescu a procedat cum a procedat. Si pe viitor va fi înca si mai de înteles atitudinea sa frustrata si rezervata fata de politicienii bucuresteni si gesturile lor incalificabile. Sigur că în replica lui Voronin, de acum dar si de alta data, sunt si lucruri pe care nu poate sa le justifice nimeni si nimic, precum aceea că Republica Moldova nu are de ce sa condamne Pactul Ribbentrop-Molotov si că Basarabia a fost ocupata de România în 1918 si eliberata în 1944. Si totusi, ca sa condamni asa ceva trebuie ca mai întâi sa condamni ce au facut si fac Basescu si predecesorii sai.

Cum sa nu te gândesti că ar putea fi vorba chiar si de o provocare atunci când îl auzi pe Basescu spunînd că "România a oferit Republicii Moldova, sefului statului moldovean varianta sa intre odata cu noi în Uniunea Europeana"? Cum poti sa spui că România "a oferit" Moldovei un lucru pe care, daca suntem cât de cât rationali, practic nimeni nu-l poate "oferi". Sau în orice caz nu în circumstantele de la data la care a survenit anuntul facut de Traian Basescu. În care România si Republica Moldova sunt doua tari diferite (oare sa fi crezut Basescu altceva?), dintre care una se afla la o jumatate de an de aderarea la UE, dupa negocieri care au durat nu mai putin de sapte ani si dupa un drum complicat în care legislatia si institutiile acestei tari au fost facute cât mai compatibile cu cele din UE, în timp ce cealalta, Republica Moldova, e atât de departe de acest moment încât nu a recurs înca nici la actul formal al depunerii cererii de aderare; presupunînd că elita politica de la Chisinau chiar doreste acest lucru, ceea ce nu-i foarte sigur. Iar asta mai ales din motive foarte serioase, cum sunt problemele economice (obligînd, în primul rând ele, la o anumita dependenta de zona CSI), si mai putin de capricii si altele asemenea. Cum se stie, la Bruxelles, Moldova - asemeni Georgiei, Ucrainei, Armeniei si Azerbaidjanului - nu este considerata nici macar o tara potential candidata la aderare, fiind inclusa doar în "politicile europene de vecinatate" ale Uniunii. E desigur un lucru bun că România îsi asuma rolul de avocat al Moldovei, mai ales în conditiile în care în Parlamentul Europei (e adevarat, cu un un succes sensibil mai mic decât la Capitoliu) se aud voci cerînd ca destinele celor doua tari sa fie cât se poate mai mult separate. Dar de aici la ce-a facut, si la cum a facut, Traian Basescu calea e lunga.

Pesemne simtind ca subiectul e "în top", si că i-ar putea aduce ceva foloase electorale, Adrian Nastase a explicat la una dintre televiziuni cât de grozavi au fost, în august 1991, el, Ion Iliescu si Guvernul FSN-ist în care detinea portofoliul Externelor, sustinînd declararea independentei Republicii. Ce n-a spus Adrian Nastase e de ce timp de unsprezece ani cât au condus pâna acum România "post-comunista", el, Ion Iliescu, partidul si guvernele lor nu au facut practic nimic - în plan cultural, diplomatic si chiar si economic - pentru a sluji o cauza pentru care astazi, post factum, are o retorica atât de însufletita. E cazul sa-i aduc eu aminte (lui, dar si atâtor alti politicieni), ca un singur exemplu doar, că jaful pe care l-au practicat guvernînd România nu putea sa nu aiba consecinte si în legatura cu cauza pe marginea careia se deda acum la o demagogie respingatoare? (New York Magazin, 18 octombrie 2006)


Basarabia, aceleasi timpuri tulburi (I), articol publicat in anul 2006