Valerian Stan
Credo ergo sum
„Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul, dar sufletul nu pot să-l ucidă!”

Paul Goma, Ceausescu si urmasii lui (II)

Statutul de azi al lui Paul Goma, o culme a absurdului României post-comuniste, la care m-am referit în prima parte a acestui articol, mi-a sugerat ideea unui Apel care sa încerce sa repare, macar în parte, o imensa nedreptate. La începutul lunii septembrie, ideea a fost primita foarte bine - si mai apoi sustinuta pe masura - de câtiva prieteni si cunoscuti: Flori Stanescu, Eugenia Crângariu, Mircea Stanescu, Dan Culcer, Ovidiu Nimigean, Grigore Culian, Liviu Ioan Stoiciu, Gabriel Plesea. Semnat de aproape 400 de persoane (între ele multe personalitati respectate din tara si exil), Apelul a fost trimis principalelor autoritati: presedintele României, primul ministru, presedintele Senatului, presedintele Camerei Deputatilor.

"O coincidenta pe care o speram fericita" se spune în Apel, "face ca în aceste saptamâni - în care societatea româneasca pare mai decisa ca niciodata sa se priveasca lucid pe sine însasi si sa-si asume propria istorie - sa se împlineasca 50 de ani de când Paul Goma a avut de suportat primele represalii, primele dintre consecintele cele mai grave pentru atitudinea si manifestarile sale împotriva totalitarismului comunist. În vara lui 1956, studentul la Litere Paul Goma este judecat, pentru scrierile sale, la Rectoratul Universitatii Bucuresti, iar în noiembrie 1956 avea sa fie arestat si anchetat de Securitate (în 1952, elev fiind, a fost, de asemenea, <retinut> timp de opt zile la Securitatea din Sibiu). Au urmat 21 de ani de opozitie deschisa fata de regimul comunist si tot atâtia de represiuni împotriva sa si a familiei sale - inclusiv 2 ani de închisoare, 5 ani de domiciliu fortat, excluderea abuziva din Uniunea Scriitorilor etc. Iar din toamna lui 1977 si pâna astazi, 29 de ani de exil si de proscriere nedreapta si dureroasa. Noi, semnatarii acestui Apel, consideram ca a venit timpul ca Statul român sa-si asume responsabilitatea pentru toate acestea, sa le puna capat si sa procedeze neîntârziat la repunerea în drepturi a lui Paul Goma si familiei sale".

Desi termenul legal în care ar fi trebuit sa raspunda Apelului ce le fusese trimis a trecut demult, presedintele Basescu si cel al Senatului, Nicolae Vacaroiu, n-au dat absolut nici un semn. De la Guvern, a raspuns un functionar al aparatului de lucru, spunînd că documentul a fost trimis (în nu se stie care scop) la ministerele Culturii si Justitiei. La rândul lui, Serviciul de audiente si petitii al Camerei  Deputatilor a comunicat si el că Apelul a fost trimis (din nu se stie a cui dispozitie si în care scop) la Comisia pentru Drepturile Omului.

Si totusi, ce se întâmpla în cazul lui Paul Goma e o bataie de joc fara seaman. Cineva ar putea sa spuna că, în definitiv, cele doua "raspunsuri" de la autoritati pot sa fie un semn bun, vorbind despre decizia responsabililor statului român de a face, în sfârsit, ceea ce trebuia facut de mult în acest caz. Nu cred deloc asa ceva. Si asta pentru că aici avem de-a face cu o chestiune tinînd suta la suta de vointa politica. Iar întrebarea care se pune de la sine este daca actualii conducatori ai tarii au sau nu vointa politica de a-si asuma în numele statului pe care îl reprezinta responsabilitatea pentru raul pe care regimul comunist l-a comis fata de Paul Goma si familia sa. Daca actualii conducatori ai României au vointa politica de a recunoaste meritele care îi revin lui Paul Goma pentru cei 50 de ani dedicati binelui si prestigiului tarii sale. Daca au sau nu vointa si inteligenta de a-l repatria pe scriitorul patriot, dupa un surghiun de aproape 30 de ani nu doar nedrept si dureros, dar si absolut absurd. Ei bine, raspunsul este evident pentru oricine: oamenii politici de dupa 1989 nu au avut si nu au vointa sa faca acest lucru de un bun simt elementar.

Traian Basescu si Calin Popescu Tariceanu nu sunt deloc atât de orbi încât sa nu vada ca pozitia statului în fruntea carora se afla este nu numai nefireasca si profund injusta, ci si completamente absurda. La aproape doua decenii de la prabusirea regimului comunist criminal, cel mai important opozant al acestuia are în continuare acelasi statut, de refugiat politic, ca si în urma cu 29 de ani, când, în decembrie 1977, a fost silit sa ia calea exilului. Astfel stînd lucrurile, urmatoarea întrebare care se pune este aceasta: Cum se explica atitudinea celor doi importanti oameni politici? Grea întrebare! Cu atât mai grea cu cât tacerea lor e de mormânt. Desi Apelul care le-a fost adresat a fost facut din capul locului public, cei doi nu au gasit ca ar trebui sa raspunda în vreun fel. Este adevarat si că nu s-a gasit nici macar un singur ziarist - dar nici macar unul! - care sa le puna vreo întrebare. Iar faptul acesta duce discutia, în mod inevitabil, si catre întrebarea: Nu cumva atitudinea si deciziile oamenilor politici au si alte explicatii? Nu cumva sunt ele determinate de împrejurari nemarturisite?

Statura lui Paul Goma si opera sa literara - a carei excelenta marturiseste nu doar valoarea scriitorului, ci si constiinta sa - nu au fost nicicând dragi scriitorilor si intelectualilor români. Scriitorii si intelectualii români l-au lasat sa înfrunte singur un regim care facea atâta rau tarii lor. I-au topit cartile, l-au marginalizat cât au putut si l-au atacat în permanenta. L-au urât si îl urasc pentru viata sa exemplara, un standard prea înalt si, prin aceasta, prea frustrant pentru ei. Iar oamenii politici stiu bine toate astea si se feresc sa-i supere pe cei care îl urasc pe Paul Goma.

Dar pe Paul Goma îl uraste - cum altfel? - si Securitatea, cea din al carei cuvânt, din motive lesne de înteles, oamenii politici urmasi ai lui Ceausescu nu au iesit si nu ies pentru nimic în lume. În sfârsit, sunt destule motive sa credem că repunerea în drepturi a scriitorului patriot nu e privita deloc cu ochi buni în chiar unele cancelarii occidentale si medii cu influenta în acestea. Apropo, daca în ce-i priveste pe altii te puteai astepta, faptul că nici macar la primirea în Uniunea Europeana a României politicienii Bruxellesului nu au gasit cu cale sa-i întrebe pe omologii lor de la Bucuresti cum se face că Paul Goma are si astazi statutul de refugiat politic în Franta mi se pare aiuritor.

Scriind rândurile de fata, am avut curiozitatea sa vad cam ce nume sonore lipsesc de pe lista celor ce au semnat Apelul pentru repatrierea lui Paul Goma (desi documentul a fost trimis tuturor cu explicatiile si invitatia de rigoare). Din pacate, enumerarea e pe cât de lunga pe atât de trista si vorbind si ea de raul din România de azi. Cele numai câteva exemple, din zecile pe care le pot da, ma scutesc de orice alte comentarii: Doina Cornea, Ana Blandiana, Gabriel Liiceanu, Nicolae Manolescu, Andrei Plesu, Horia-Roman Patapievici. (New York Magazin, 8 noiembrie 2006)

În legătură cu Apelul menţionat în articol pe pagina de Documente/ Alte documente de poate vedea materialul "Apel pentru repunerea în drepturi a lui Paul Goma".


Paul Goma, Ceausescu si urmasii lui (II), articol publicat in anul 2006