Valerian Stan
Credo ergo sum
Creștinismul e despre omul ce se va îndumnezei în veșnicie, iar nu despre clipa de suferință de aici.

Continua distrugerea partidelor istorice (I)

Tin minte de parca a fost ieri: în anii în care erau "împreună" la guvernare, liberalii se bucurau foarte tare că taranistii erau mai mereu victima sabotajelor de toate felurile venite dinspre PD-ul lui Basescu si Roman. Că urmasii lui Coposu îsi cam meritau soarta (destui dintre lideri cam prea saraci cu duhul, nu o data dezbinati sau pusi pe capatuiala) e si asta un adevar. Însa nu la el m-as opri acum, ci la ceea ce li se întâmpla astazi liberalilor, din partea acelorasi "parteneri de guvernare" si cam dupa aceleasi scenarii care le-au fost aplicate si taranistilor.

Mai întâi, desi e evident că sta mai bine decât PNTCD în urma cu doua guvernari, PNL se dovedeste si el prea putin capabil sa faca fata strategiilor ostile pe care le are de înfruntat din partea adversarilor sai. Iar aici vorbim, în primul rând si la vedere, de presedintele Basescu si de PD, dar si de adversitatea întregului Sistem caruia apartin Basescu si PD - servicii de informatii, PSD, Televiziunea publica, cea mai mare parte a presei "private", "institutele de sondare a opiniei publice" si tot ceea ce dupa 1989 a însemnat puterea de sorginte FSN-ista si întregul complex de institutii, mecanisme si resurse pe care ea s-a bazat. În primul din cei doi ani trecuti de la preluarea puterii, partidul condus de Tariceanu a parut sa beneficieze de o strategie coerenta si eficace. Au fost câteva luni în care era evident că cineva se ocupa de strategiile partidul, si că o face inteligent si cu imaginatie, activ si nu reactiv - asa cum pâna atunci nu prea se mai vazuse la vreun partid politic istoric. Însa totul n-a durat decât prea putin iar astazi PNL pare sa calce - hotarât si parca deja resemnat - pe urmele PNTCD. Dan Pavel, marele politolog al lui Gigi Becali, a comis recent o "analiza" vrînd sa acrediteze ideea că, daca cumva exista, o conspiratie împotriva PNL va esua certamente, si că e exclus ca acest partid sa aiba soarta PNT. Daca liberalii sunt dispusi sa-l ia în serios pe acest negustor de iluzii, si pe oricine altcineva asemeni lui, ma tem că vor avea zile grele.

Dupa ce a reusit desfiintarea Partidului Social Democrat Român (PSDR) si marginalizarea extrema a PNTCD, e foarte clar că Sistemul urmareste sa faca acelasi lucru si cu PNL. Iar pentru ca succesul sa fie garantat, partidul însusi a dat si da, prin destui dintre conducatorii sai, o mâna de ajutor. Indiferent că o fac din lipsa viziunii politice ori a altor calitati obligatorii unor lideri politici - sau, înca si mai rau, cum deja exista semne, din rea intentie.

Istoria e prea lunga si greu de rememorat aici în întregime. Încât as porni mai din zilele noastre. În februarie 2000, Valeriu Stoica devine presedinte al PNL. Patru luni mai târziu, el îl aduce în partid pe Theodor Stolojan si îl impune candidat al liberalilor la alegerile prezidentiale din acelasi an. Emil Constantinescu, taranistii si ce mai ramasese din CDR sustin si ei candidatura altui cal troian FSN-ist, Mugur Isarescu, dezbina si mai mult "dreapta" si fac o formalitate din revenirea la putere a lui Ion Iliescu si PDSR-ului. În iulie 2002, în pregatirea Congresului extraordinar de peste o luna (la care anunţă ca nu va mai candida, fiind tot mai contestat în partid), Stoica îi transfera lui Stolojan cele mai importante prerogative de presedinte, pentru ca la Congres Stolojan sa-i ia locul, cu largul sau concurs. Pentru moment, partidul pare sa aiba de câstigat. În alianta cu PD, câstiga alegerile din 2004, Basescu devine presedinte iar Tariceanu prim ministru; la alegeri, Stolojan se retrage din cursa la Presedintie în conditii mai mult decât dubioase îi ia locul si câstiga Basescu, iar Tariceanu preia sefia PNL în februarie 2005.

Cum era de asteptat, Basescu si PD îsi sicaneaza si ataca în mod constant "colegii" de guvernare. Maestri în materie, si sustinuti de Sistem, ei reusesc deseori sa-i puna în dificultate pe liberali si liderul lor, ceea ce duce, între altele, la o permanenta scadere în sondaje a celor din urma. Scenariul e, repet, foarte asemanator cu cel aplicat taranistilor în anii guvernarii CDR. Cum de asemenea era de asteptat, la atacurile împotriva propriului partid s-au asociat Valeriu Stoica si Stolojan (cel din urma din chiar pozitia de consilier prezidential al lui Basescu).

Din sirul de atacuri si diversiuni pe care PNL le-a avut de suportat m-as opri numai la ultimul episod, cel în care partidul Bratienilor a pierdut, dintr-o miscare, si portofoliul Apararii, si pe cel din Comisia de la Bruxelles - primind în schimb o lovitura de imagine devastatoare. Cu concursul larg al lui Teodor Atanasiu însusi, Traian Basescu si PD au luat de la PNL Ministerul Apararii, unde l-au numit pe colegul Sorin Frunzaverde. Se stie acum că PNL a acceptat rocada în schimbul "dreptului exclusiv" (care oricum le revenea ca principal partid la guvernare) de a desemna comisarul român de la Bruxelles. Numai că, cum spun, Basescu si ai lui si-au adjudecat irevocabil ce nu li se cuvenea, în timp ce PNL a pierdut ambele pozitii. Pe cea de comisar, în urma unui scandal rasunator, care ridica alte multe semne de întrebare legate nu numai de protagonistul lui, Varujan Vosganian, dar si de inteligenta (ca sa nu zic mai mult) liderilor liberali. În orice caz, cine s-a uitat atent la cele întâmplate a putut sa vada cum împotriva unui partid istoric a reusit, ca la carte, un nou atac al Sistemului. O reusita la care, însa, PNL însusi a avut propria-i contributie. Ce poate fi mai ilustrativ sub acest aspect decât că conducerea partidului nu s-a dovedit deloc preocupata sa evite desemnarea pentru aceasta  importanta pozitie a unui om fara vulnerabilitatile pe care Varujan Vosganian s-a dovedit că le prezenta - suspiciunea mai veche a legaturilor cu Securitatea, finantarile de care a beneficiat din partea lui Sorin Ovidiu Vântu si altele?

PS În locul lui Vosganian, politicenii europeni l-au acceptat fara nici o problema pe Leonard Orban (fratele liberalului guraliv Ludovic Orban), al carui tata a fost ofiter de Securitate. Ma întreb - doar, asa, ca sa ma întreb - daca acelasi lucru s-ar fi putut întâmpla, la Bruxelles, si cu fiul unui fost nazist, ofiter al Gestapoului. (New York Magazin, 15 noiembrie 2006)


Continua distrugerea partidelor istorice (I), articol publicat in anul 2006