Valerian Stan
Credo ergo sum
„Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul, dar sufletul nu pot să-l ucidă!”

Un abuz aiuritor

Un fapt aparent minor, petrecut cu putin timp în urma, arata că în România sunt posibile oricând surprize de proportii în privinta respectarii celor mai elementare drepturi si libertati cetatenesti. Si că "integrarea europeana" a României s-a petrecut cu derogari evidente inclusiv la acest capitol.

Sunt ani buni de când la Strasbourg si Bruxelles respectarea drepturilor omului în România e privita ca un capitol definitiv închis. Cele mai ilustrative mi se par, în sensul acesta, ultimele evaluari facute la nivelul Uniunii Europene. Sa luam numai ultimele trei Rapoarte ale Comisiei Europene si sa vedem ce aprecieri face UE cu privire la îndeplinirea de catre România a "criteriilor politice", capitol care, în "metodologia" europeana, include si drepturile omului.

Raportul comprehensiv de monitorizare din octombrie 2005 conchide, sec, că "În ceea ce priveste criteriile politice ce trebuie îndeplinite pentru calitatea de membru, România continua sa îndeplineasca aceste criterii." Anul urmator, în mai,  Raportul de monitorizare este si mai categoric: "Comisia considera că România îndeplineste criteriul politic pentru a deveni membra a Uniunii si că acest criteriu a fost îndeplinit în mod consecvent din 1997 încoace." În sfârsit, în septembrie anul acesta, Raportul de monitorizare a stadiului pregatirii României si Bulgariei pentru statutul de membru UE trece pur si simplu peste "criteriile politice", Bruxellesul considerînd, de buna seama, că problemele sunt, cum zic, rezolvate definitiv. Apropo de aceasta ultima evaluare, cea care a impus decizia că aderarea României la UE se va face începînd cu 1 ianuarie 2007, si că nu va fi amânata cu un an. Desi m-am mai mirat si alta data de îngaduinta cu totul excesiva a Bruxellesului fata de marile probleme pe care România le are cu coruptia la nivel înalt si cu Justitia, de data asta lucrurile sunt pur si simplu comice. Dupa ce saluta – cu ce argumente, nici nu mai spun – "progresele facute  în domeniul luptei împotriva coruptiei si al reformei justitiei", comisarii europeni nu au nici o problema sa scrie că problemele pe care România le mai are cu coruptia sunt cele de "la nivelul autoritatilor locale." Cu alte cuvinte, ni s-a parut noua că de aproape doua decenii România a fost jefuita de o mafie politico-securista. Si, la fel, ni se pare noua ca Justitia – cea "reformata" în chip mirabil de Monica Macovei – nu a condamnat nici astazi, "la ceasul istoric al intrarii în Europa", pe absolut nimeni dintre marii jefuitori ai tarii. Asadar, singura problema ramasa nerezolvata e cea a coruptiei secretarelor din primarii si a perceptorilor comunali...

La felul în care Bruxellesul a tratat si trateaza chestiunile tinînd de drepturile omului din România m-a facut sa ma gândesc un fapt petrecut, cum spun, de curând. Luna trecuta, o organizatie a unor tineri basarabeni din România, Hyde Park, a avut initiativa sa organizeze la Bucuresti o manifestatie publica. Doua erau intentiile organizatorilor: sa sensibilizeze autoritatile în chestiunea repunerii în drepturi a lui Paul Goma si a familiei lui si sa aduca în atentia acelorasi autoritati "recunoasterea si <reabilitarea> solicitantilor cetateniei române din Basarabia si Nordul Bucovinei într-un termen rezonabil ca cetateni români." Asa cum îi obliga legea, initiatorii au declarat din timp, la Primaria Capitalei, mitingul pe care si-l propusesera. Au facut-o în scris, pe data de 15 noiembrie, indicînd, de asemenea cum cerea legea, data si locul manifestatiei: în fata Palatului Cotroceni, pe 20 noiembrie.

Sa vedem acum ce a urmat cererii tinerilor basarabeni – într-o capitala "europeana", nu-i asa, peste numai câteva saptamâni. Legea cu privire la organizarea si desfasurarea adunarilor publice (60/1991) prevede că în cazul în care Primaria nu autorizeata manifestatia, acest lucru "se comunica în scris organizatorului, cu aratarea motivelor care au determinat-o, în termen de 48 de ore de la primirea declaratiei scrise." Pentru că nu au primit nici o asemenea înstiintare, reprezentantii Hyde Park îsi vad de treburile lor, organizeaza ce era de organizat, iar pe data de 20 noiembrie, la ora stabilita, se prezinta la locul manifestatiei. Numai că aici afla – numai aici, si numai acum! – că actiunea lor nu fusese autorizata.

Oamenii sunt, pe buna dreptate, consternati (pesemne că din Rapoartele Bruxellesului stiau si ei că România e un stat de drept, în care "drepturile omului si criteriile politice etc etc etc"). Dupa ce au aflat că nu fusesera înstiintati din timp din cauza că... asa au vrut sefii Primariei, ei au vrut sa stie motivul din care li s-a interzis întrunirea. Au vrut sa stie si au aflat. Cineva de la Primaria Capitalei le-a înmânat, acolo, un Proces verbal, al Comisiei care decisese cum a decis, în care scria negru pe alb ca "Avînd în vedere faptul că scopul declarat nu are legatura cu Presedintia României, Comisia nu aproba desfasurarea mitingului în fata Palatului Cotroceni." Punct!

S-a întâmplat ca în toti anii de dupa Ceausescu sa vad multe abuzuri ale autoritatilor. Dar ceva mai flagrant si mai cinic decât asta nu mi-a fost dat sa vad. În prima parte a anilor 90, am fost, la Alianta Civica, printre cei care organizau marile mitinguri de protest împotriva tentatiilor totalitariste ale lui Ion Iliescu si guvernelor sale FSN-iste. Mi-ar trebui multe luni sa scriu ce obstructii, de toate felurile si din toate partile, am avut de înfruntat. Si totusi, de fiecare data se pastra macar o aparenta de legalitate. S-a încercat de multe ori amânarea unui miting, schimbarea locului pe care îl alesesem (motivîndu-se exclusiv cu "argumente" de "siguranta si ordine publica"), însa nimeni n-a emis vreodata vreun act mai vadit ilegal si mai sfidator ca acela despre care vorbesc.

Legea adunarilor publice prevede, la articolul 10, doar doua cazuri mari si late în care Primaria poate refuza autorizarea unei manifestatii. Prima, daca exista date ("de la organele specializate") că s-ar tulbura linistea si ordinea publica, si a doua daca în perioada si locul unde urmeaza sa se desfasoare manifestatia "se executa lucrari edilitar-gospodaresti de amploare." Asadar, Primaria nu avea absolut niciun drept sa decida cum a decis. Primaria nu avea si nu are niciun drept – si ar fi fost absurd sa fie altfel – sa decida ea daca presedintele României are sau nu "vreo legatura" cu scopul declarat al mitingului. Dar pentru că veni vorba – si numai pentru ca veni vorba – trebuie spus că Traian Basescu chiar avea si are "legaturi" cu ambele scopuri ale manifestatiei celor de la Hyde Park. Acesta a fost de altfel si motivul pentru care initiatorii Apelului din septembrie anul acesta, în favoarea repunerii în drepturi a lui Paul Goma, s-au adresat si ei presedintelui Basescu. Care, iata, si lucrul acesta trebuie spus, nu le-a dat nici pâna astazi vreun raspuns. Desi de atunci au trecut aproape trei luni, de aproape trei mai mult decât termenul legal în care Basescu ar fi trebuit sa raspunda petitiei ce i-a fost adresata (chiar daca poate sa para incredibil, legea este obligatorie pentru Traian Basescu inclusiv în materie de "solutionare a petitiilor" – Legea nr 233/2002). Iar toate acestea nu au cum sa nu nasca suspiciunea că primarul Videanu ar fi putut sa refuze autorizarea mitingului de la Palatul Cotroceni tocmai pentru a-si proteja prietenul si colegul de partid.

Desigur că s-ar putea spune că acest caz este totusi unul singular si că libertatea întrunirilor e respectata în România. În principiu, sigur că si eu cred asa ceva. Si totusi, daca un asemenea caz a fost posibil, la acest nivel si într-un dispret atât de violent fata de lege, eu cred că există – chiar si numai latent – o problema foarte grava. Firesc, reprezentantii Hyde Park vor duce în Justitie acest caz iar Primaria va trebui condamnata exemplar pentru abuzul sau incalificabil. Pentru că daca asa ceva nu se va întâmpla, atunci înseamna ca, de fapt, lucrurile stau înca si mai rau. (New York Magazin, 6 decembrie 2006)


Un abuz aiuritor, articol publicat in anul 2006