Valerian Stan
Credo ergo sum
Creștinismul e despre omul ce se va îndumnezei în veșnicie, iar nu despre clipa de suferință de aici.

CSM: calcâiul lui Ahile (II)

Asadar, spuneam saptamâna trecuta, m-am adresat Consiliului Superior al Magistraturii sesizînd neregulile pe care le gasisem în declaratiile de interese si de avere ale unei judecatoare de la Înalta Curte. Desi, asa cum tot saptamâna trecuta scriam, legea penala are dispozitii precise referitoare la inexactitatea sau caracterul incomplet al datelor înscrise în "actele publice" (inclusiv declaratiile de avere si interese ale oficialilor), am sesizat CSM fara sa ma astept ca judecatoarea sa fie condamnata penal pentru omisiunile sale din cele doua declaratii. Sincer sa fiu, nu asteptam nici chiar ca CSM sa dispuna o masura disciplinara împotriva judecatoarei în culpa; desi lucrul acesta s-ar fi impus de la sine de vreme ce, repet si acum, Legea statutului magistratilor prevede foarte clar că încalcarea dispozitiilor legale referitoare la declaratiile de avere si declaratiile de interese constituie abatere disciplinara si se sanctioneaza ca atare. Iar asta indiferent că magistratul nostru nu a înscris în cele doua declaratii datele la care o obliga legea din neglijenta sau cu intentie (asa cum avem toate motivele sa credem ca s-a întâmplat atunci când în loc de valoarea precisa, în expresie baneasca, a celor trei "investitii directe"/"plasamente" pe care le avea la acea data a mentionat că valoarea respectiva este cea din "bilantul contabil" - depus probabil la autoritatile fiscale).

Ce asteptam de la CSM era, totusi, un raspuns cât mai aproape de normalitate, sau, ma rog, de ceea ce eu credeam că ar trebui sa fie normalitatea într-un asemenea caz. Cel mai tare ma temeam că magistratii de la CSM îmi vor raspunde că colega lor nu are nici o vina pentru ce întâmplate. Ei bine, o confirm si eu înca o data, este adevarat că de ceea ce-ti e cel mai frica nu scapi. Însa faptul care a întrecut toate asteptarile mele a fost "motivarea" raspunsului pe care CSM mi l-a trimis.

În legatura cu "omisiunea" judecatoarei de a înscrie în declaratia de interese (datata 24 aprilie 2004) calitatea de membra a unei organizatii profesionale (Secola) - calitate pe care s-a dovedit că o avea - CSM mi-a raspuns nici mai mult nici mai putin ca "Asa cum rezulta din datele existente, declaratia de interese a fost actualizata la data de 17.11.2006." Asa deci, la o zi dupa ce eu sesizasem Consiliului neregula, "declaratia a fost actualizata" (si, într-adevar, m-am uitat pe site, documentul fusese "acualizat", de fapt înlocuit cel vechi cu unul nou, în care a fost trecuta organizatia pe care judecatoarea o "omisese" pâna atunci). Foarte bine că declaratia a fost actualizata, însa problema nu asta era. E ca si cum, dupa ce un individ fara permis dă pe strada cu masina peste cineva, judecatorul i-ar raspunde victimei că problema s-a rezolvat în sensul ca între timp soferul infractor si-a luat permis de conducere.

Cam de aceeasi maniera a rezolvat CSM si povestea cu declaratia de avere. Eu am spus că, în loc sa treaca valoarea baneasca a celor trei "investitii si plasamente" ale sale si ale familiei sale, judecatoarea a trecut în document o cu totul alta mentiune. La care CSM raspunde, pe lânga tot felul de alte bla-bla-uri, că "nu este abilitat sa efectueze verificari referitoare la exactitatea declaratiilor de avere." Dar asta cerusem eu în sesizarea mea, sa se verifice daca averea declarata de judecatoare corespunde realitatii?

Desigur că cineva ar putea sa spuna că acest caz e în definitiv unul cât se poate de minor. Si bineînteles ca are dreptate. Daca România nu s-a prapadit nici dupa tot jaful din ultimii saptesprezece ani, n-o sa se prapadeasca nici din cauza neregulilor din hârtiile judecatoarei Camelia Toader. Care - e adevarat si lucrul acesta - nici macar nu sunt cele mai grave dintre toate câte le-am întâlnit pe tema asta. Sigur că da, magistratul în cauza nu e unul oarecare, ci apartine instantei judecatoresti supreme si, mai mult, a fost desemnat recent ca judecator la Curtea de Justitie a Comunitatilor Europene. Dar chiar si asa, cazul în sine ramâne ceea ce este, unul de o gravitate care poate fi discutata.

Mult mai problematica mi se pare în schimb comportamentul CSM. Mai exact al Inspectiei judiciare a Consiliului, institutia care "a solutionat" sesizarea pe care am facut-o (scrisoarea de raspuns a fost "semnata" anonim -  "Inspector  sef", fara nume si fara semnatura). Cazul de fata arata un lucru a carui gravitate e dincolo de orice dubii, anume că, indiferent cât de evidenta ar fi culpa unui magistrat, colegii sai din CSM nu au nici o problema - dar absolut nici una, o arata cu prisosinta acest caz si "motivarea" solutiei data de Inspectia judiciara - în a-l declara nevinovat. Cazul meu a fost al unei persoane destul de cunoscuta pentru o anumita tenacitate în relatiile cu institutiile. Daca într-un asemenea caz magistratii Inspectiei judiciare au procedat cum au procedat, cine si la ce mai poate spera atunci când sesizarile vin din partea "omului de rând"? Iar fiecare "solutie" de acest gen, data de magistratii Inspectiei judiciare, face un dublu si mare rau. Pe de o parte scade tot mai mult încrederea oamenilor în Justitie iar pe de alta parte raspândeste tot mai mult în rândul magistratilor sentimentul unei impunitati absolute. Care la rândul ei încurajeaza abateri ale judecatorilor si procurorilor în "înfaptuirea justitiei", si în general de la statutul si comportamentul care ar trebuie sa le fie proprii.

Mandatul conducerii actuale a CSM este unul pe care specialistii tind sa-l aprecieze ca pe unul destul de bun în comparatie cu ceea ce a fost pâna la el. Si totusi, activitatea Inspectiei judiciare - o confirma cazul la care m-am referit, dar si mai multe altele pe lânga el - ar trebui privita cu mai multa atentie. În caz contrar, ea ar putea sa vulnerabilizeze eficienta CSM si sa devina chiar un "calcâi al lui Ahile" al acestei institutii foarte importanta pentru buna functionare a Justitiei din România. (New York Magazin, 20 decembrie 2006)


CSM: calcâiul lui Ahile (II), articol publicat in anul 2006