Valerian Stan
Credo ergo sum
„Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul, dar sufletul nu pot să-l ucidă!”

Procesul comunismului: o noua amânare (I)

Raportul Comisiei Prezidentiale – probleme de redactare si documentare

Daca se va confirma ceea ce se tot vorbeste de mai bine de un an, anume ca în prima parte a acestui an vor fi organizate alegeri anticipate (odata ce aderarea la UE a devenit fapt împlinit), atunci avem un motiv serios sa credem – ba chiar sa ne temem – că agenda Comisiei Tismaneanu de analiza a dictaturii comuniste a fost pusa de acord cu interesele electorale ale actualei administratii (ma gândesc mai ales la presedintele Basescu si PD-ul sau). Cumulate, cele doua evenimente, intrarea în UE si "condamnarea comunismului", pot sa aduca celor despre care vorbesc un avantaj electoral deloc de neglijat. Iar lucrul acesta îl vor fi înteles foarte bine politicienii si strategii lor. Numai că daca lucrurile stau cu adevarat asa, atunci exista si o mare problema, aceea că – facut în graba si cu gândul sa serveasca inclusiv ca un argument electoral – Raportul Tismaneanu nu avea cum sa nu sufere calitativ.

Asa ceva nu avea cum sa nu se întâmple în conditiile în care pe durata a 6 luni trebuia analizata o perioada istorica de 45 de ani. În conditiile în care Comisia a fost formata din 19 oameni, iar dintre ei nu cred sa fi fost 10 sau 12 care sa fi lucrat efectiv (cei mai multi avînd înca alte doua sau trei obligatii profesionale, 5 fiind octo sau septuagenari etc etc). Sigur că înca pe atâtia au fost experti, dar totusi, insist, vorbim de o perioada de 45 de ani. Apropo de experti, una din mai multele ciudatenii ale Comisiei a fost că unele persoane au avut atât statutul de membri ai Comisiei, cât si pe cel de membri ai "Comisiei de experti" (ma refer, de exemplu, la Levente Salat si Cristian Vasile); posibil că Ghita Pristanda ar fi avut si aici probleme cu numaratoarea...

Desigur că atunci când ma gândesc la volumul foarte mare de munca pe care îl presupunea un document precum cel pe care Comisia Tismaneanu si l-a propus la înfiintare, nu uit faptul că pe tema în cauza exista deja o cercetare substantiala. Si totusi, obiectivul pe care Comisia si l-a asumat la începutul mandatului – acela al unui "document riguros si coerent, elaborat de personalitati recunoscute si validate pentru contributia lor la investigarea fenomenului comunist" – presupunea în mod necesar, din partea Comisiei, o contributie proprie sensibil mai mare decât cea pe care constatam că a avut-o finalmente. Neîntâmplîndu-se astfel, rezultatul nu putea fi decât cel pe care-l avem în fata: o compilatie, ea însasi prea putin "riguroasa si coerenta", a sute de lucrari tematice (unele dintre ele apartinînd unor autori ori surse departe de a fi "recunoscute si validate pentru contributia lor la etc etc").

Faptul că, în ce priveste documentarea, Vladimir Tismaneanu exceleaza în etapele stalinista si dejista ale comunismului românesc (perioada în care familia sa apartinea nomenklaturii Partidului) s-a resimtit în modul cel mai evident în disproportiile serioase ale Raportului Comisiei. Un singur exemplu: epoca stalinista si dejista a PCR, cu o durata de 20 de ani (1945-1965), are rezervata, în "Capitolul I, Partidul Comunist Român" – cu detalii absolut excesive, care în cel mai fericit caz puteau fi retinute în anexele Raportului – 61 de pagini, în timp ce perioada ceausista, durînd cu 4 ani mai mult, este tratata în aproape de trei ori mai putine pagini – 23, mai precis. Iar capitolele urmatoare ale Raportului accentueaza si mai mult dezechilibrul. Cineva ar putea sa spuna că e posibil ca o asemenea disproportie sa se justifice în mod obiectiv. Nici vorba de asa ceva! Cine a citit Raportul a vazut clar cât este de fascinat fiul fostilor nomenklaturisti de lumea în care traia, de detaliile ei, de destinul unora dintre liderii comunisti, de confidentele ce-i ajungeau la urechi, de intrigile cele mai marunte care se teseau în jurul său, unele în chiar alcovul consoartelor stabilor comunisti. Dau un singur exemplu si ma întreb ce relevanta poate sa aiba, într-un document cu obiectivele pe care Comisia si le-a asumat, pasaje ca acesta: "Miron Constantinescu" (caruia V Tismaneanu îi rezerva pagini întregi) "a avut o viata de familie dureroasa. La începutul anilor 1950, fiul sau, Horia, a murit de apendicita, iar sotia sa, Sulamita Bloch-Constantinescu, o veche militanta comunista, a fost omorâta în 1968 de propria fiica. În sfârsit, un alt fiu, numit tot Horia, a murit înghetat în timpul unei excursii în Muntii Bucegi".

Legat tot de disproportiile diferitelor capitole ale Raportului, una la fel de flagranta tine de analiza institutionala a Securitatii, principalul organism al represiunii comuniste. Un exemplu din mai multele pe care le-as putea da este acesta: analiza efectiva a institutiei Securitatii are rezervata, în Capitolul "Securitatea – instrument al Partidului", 12 pagini, în timp ce de Uniunea Tineretului Comunist (UTC) Raportul se ocupa pe nu mai putin de 17 pagini. Desigur că mai exista locuri în care se fac referiri la metodele represive ale Securitatii (la "recrutarea informatorilor", de exemplu), însa, repet, paginile în care se face efectiv o analiza institutionala a organismului terorii sunt în numar de 12, ceea ce, chiar si numai prin comparatia amintita, vadeste un dezechilibru nepermis. Iar la aceasta se impune neaparat notat faptul că perioada ceausista a represiunii Securitatii este aproape ocultata; mai mult, impresia este că membrii Comisiei au ocolit cu intentie perioada respectiva, ca si cum unii dintre ei ar fi avut ei însisi vulnerabilitati inavuabile.

La întrunirea din 20 aprilie 2006 a Comisiei prezidentiale, în prezenta presedintelui Basescu, s-a luat decizia că "Raportul va avea aproximativ 100 de pagini si un numar de anexe". Toata lumea a fost de acord că 100 de pagini reprezentau dezvoltarea optima a unui Raport pe baza caruia seful statului urma sa pronunte condamnarea comunismului. Anexele, cum era si firesc, ar fi trebuit sa cuprinda în primul rând probatoriul cel mai relevant pentru condamnarea pronuntata de presedinte; mai ales aici ar fi trebuit integrate documentele pe care membrii si expertii Comisiei aveau nu numai obligatia dar si o sansa unica (ratata inacceptabil, cum voi arata saptamâna viitoare) de a le scoate la lumina din cele mai importante arhive ale regimului comunist, inaccesibile altora pâna acum – dar si, foarte probabil, multa vreme de acum înainte. Or, în loc sa procedeze astfel, ce a facut Comisia? A produs o compilatie avînd un numar de pagini de aproape sapte ori mai mare (mai exact 663), disproportionata, redundanta si incoerenta (si în nu putine locuri continînd informatii si invocînd surse care în mod necesar se impuneau completate/verificate prin cercetari în arhive). Iar în loc de "un numar de anexe" a fost tiparita o lista cu biografiile câtorva zeci de nomenklaturisti comunisti, al carei rost e si el mai mult decât discutabil raportat la obiectivele unui document precum cel în discutie. (New York Magazin, 10 ianuarie 2007)

Pe tema acestui articol, în prima parte a anului 2015 am realizat şi analiza "<Decomunizarea României>: fantasma unui sfert de veac", care poate fi găsită pe pagina de Documente/ Analize, studii, rapoarte.


Procesul comunismului: o noua amânare (I), articol publicat in anul 2007