Valerian Stan
Credo ergo sum
„Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul, dar sufletul nu pot să-l ucidă!”

Huntington: Casandra sau pretext? (I)

Duminica, Televiziunea fratilor Paunescu are programata o emisiune de predici tinute de diversi pastori români din Statele Unite. Ma uit la ea când si când, impresionat mai ales de însufletirea cu care pastorii se adreseaza celor care îi urmaresc – dar si de faptul că respectivii stiu Sfânta Scriptura literalmente pe dinafara, ceea ce la alti preoti crestini nu prea mi s-a întâmplat sa vad.

Tema "iubirii aproapelui", atât de definitorie pentru religia crestina (careia îi apartin), ma intereseaza în mod special atunci când vreau sa stiu mai mult despre o religie sau alta. Când învata despre "iubirea de aproapele", crestinismul învata un lucru sublim (dumnezeiesc, de fapt), anume că "aproapele" este orice om, fiindca toti oamenii sunt facuti dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu si sunt frati între ei, deopotriva iubiti de Dumnezeu, Care pentru mântuirea lor Si-a jertfit Fiul. La întrebarea "Cine este aproapele nostru?" învatatura crestina ne spune că raspunsul ni l-a dat Însusi Iisus Hristos, în extraordinara parabola a  samarineanului milostiv, "cel care a legat ranile si a dat ajutor celui cazut între tâlhari, fara sa cerceteze cine este el, ci numai vazîndu-l ca este om ca si el. Dupa învatatura crestina, "toti oamenii sunt fii ai aceluiasi Tata Ceresc. Toti sunt creati dupa <chipul lui Dumnezeu>". Adevarul acesta l-a facut pe Sfântul Apostol Pavel sa spuna: "Nu mai este iudeu, nici elin; nu mai este nici rob, nici liber; nu mai este parte barbateasca si femeiasca, pentru că voi toti una sunteti, în Hristos Iisus".

Si totusi, în ultima duminica a anului trecut, pastorul de la B1Tv numai crestin n-a fost. Nu-l mai vazusem vreodata – si nici vreo alta asemenea predica nu mai auzisem pâna atunci; pentru că nu ma uit mereu la emisiunea respectiva, nu spun ca n-o mai fi fost si alta, însa eu alta la fel ca aceea, slava Domnului, n-am mai vazut.

Nimic nu e mai rau pe pamânt, afurisea pastorul Ton, decât Islamul. Religia aceasta trebuie distrusa asemeni comunismului, pentru că totalitarismul si intoleranta ei n-o fac cu nimic mai asemanatoare decât cu comunismul. Guvernul american finanteaza posturi de radio care emit în Iran – clandestin, cum în România emiteau Vocea Americii si Europa libera – care propovaduiesc crestinismul si le deschid iranienilor ochii, cu destul succes deja, la primitivismul religiei lor.

Iata asadar ce se poate propovadui în numele Bisericii lui Iisus Hristos – distrugerea unei religii care are peste un miliard de adepti! Si nici macar în vreun conciliu de taina, ci pe fata, la televizor. Si înca într-o tara în care Codul penal (art 317) pedepseste – sau, ma rog, ar trebui s-o faca – "atâtarea urii de rasa si nationale". Ce nu înteleg la pastorul apostol – dar si la altii asemeni lui, voi da îndata un exemplu înca si mai eminent – e de ce nu pledeaza el pentru solutii mai radicale în rezolvarea "problemei islamice". Camerele de gazare, bomba atomica sau barem reluarea cruciadelor ori renasterea inchizitiei e clar că ar rezolva lucrurile mai repede decât misionarismul prin unde hertziene.

Revad ceva foarte asemanator cu ce-am auzit în predica pastorului Ton într-un interviu aparut în 2003 în revista 22, la putine luni dupa ce "neo-conservatorii" aventurieri ai lui Bush Jr invadasera Irakul. Stéphane Courtois, cunoscutul autor al "Cartii negre a comunismului", se numara printre cei impresionati peste masura de isprava lui Bush si a camarazilor sai. El aplauda frenetic decizia samavolnica si unilaterala, sfidînd orice reguli ale dreptului international, ONU, dar si opozitia celor mai multi dintre aliatii vestici. Cu ce argumente? Pai, cum spun, cam cu aceleasi "argumente" cu ale pastorului Ton: ura neîmpacata fata de mai mult de un miliard dintre semenii sai si religia lor. O mostra numai: "Islamul, departe de a fi religie, este o ideologie totalitara". Desi îsi alege cuvintele cu mai multa grija decât pastorul Ton (e mai "corect politic" deci), Curtois sugereaza si el aceeasi solutie: Islamul sa fie înfrânt. Iar "societatile lumii arabe sa fie obligate sa evolueze". Împotriva vointei lor, se întelege! Pentru amatorii de detalii (de detalii absurde), mai notez că, numai câteva pasaje mai jos, dupa ce califica Islamul o non-religie, o ideologie totalitara, Stéphane Courtois marturiseste, perfect incoerent si profund ipocrit, că el "respecta "religia musulmanilor ca pe oricare alta".

De la interviul cu pricina au trecut aproape trei ani si jumatate si avem demult dovada nenorocirii pe care a adus-o aceasta noua aventura criminala. În octombrie anul trecut, numarul civililor irakieni morti ca urmare a invaziei din 2003 ajunsese la ordinul sutelor de mii.  În timp ce numarul militarilor americani ucisi se apropie încet dar sigur de cel al victimelor tragediei de la 11 septembrie 2001 – în jur de 3.000, iar cheltuielile totale sunt evaluate la circa un trilion de dolari. Si toate acestea ca sa ce? Ca Irakul sa ajunga o tara devastata si, practic, în razboi civil (chestie la care Casa Alba a deprins sa raspunda, cu o replica de teatru absurd: "E adevarat, dar daca noi vom pleca de acolo va fi si mai rau)."

Nu stiu daca Stéphane Courtois mai e si azi asa de entuziasmat de tragedia provocata de Bush în Irak. Cum probabil este stiut, istoricul francez a fost în tinerete un militant maoist înfocat, pentru ca astazi, sexagenar, sa ajunga admirator al extremistilor "neo-conservatori" de la Casa Alba (iata deci că nu doar românii sunt, vorba lui Caragiale, socialisti anarhici la junete si conservatori de la slujba pâna la pensie). Pentru cazul în care timpul nu i-a zdruncinat convingerile istoricului francez, l-as întreba daca ideologia celor care au facut posibil macelul înfiorator din Irak i se pare mai putin "totalitara" decât cea islamica? În razboiul din Vietnam, o alta aventura criminala, au pierit nu mai putin de 3,2 milioane de localnici. Vorbind despre religii, s-a întrebat cumva Stéphane Courtois daca religia presedintilor Johnson, Nixon si compatriotilor lor a fost si este mai putin "totalitara" si "non-religie" decât Islamul? (New York Magazin, 21 februarie 2007)


Huntington: Casandra sau pretext? (I), articol publicat in anul 2007