Valerian Stan
Credo ergo sum
„Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul, dar sufletul nu pot să-l ucidă!”

Huntington: Casandra sau pretext? (III)

Aminteam de istoricul francez Stéphane Courtois, un fan declarat al interventiei americane în Irak, si de ideea sa că Occidentul "trebuie sa oblige societatile islamice sa evolueze". Ce nu ne spune Courtois este cu ce drept "trebuie" Occidentul sa-si aroge o asemenea misiune? Cu dreptul cu care interventia americana în Irak a dus deja la moartea a peste 600.000 de civili localnici? Cu dreptul cu care aceiasi americani au masacrat, în urma cu trei decenii, 3,2 milioane de vietnamezi? Cu dreptul secolelor de colonialism Occidental, spoliator si rusinos?

Si apoi, de ce e musai – de ce "trebuie" – ca societatile islamice sa adopte "valorile Occidentale"? Cine si cu ce drept a stabilit că daca nu-si asuma aceste valori respectivele societati "trebuie" distruse? Cei care propovaduiesc aproape fanatic "superioritatea culturala Occidentala" chiar nu vad că risca sa semene tot mai mult cu cei care au propovaduiau superioritatea nu stiu carei rase, si care au comis ororile pe care le stim în numele ideilor lor?

Indiscutabil, în numele religiei islamice se întâmpla uneori, în zilele noastre, lucruri care n-ar trebui sa se întâmple în numele niciunei religii. Exista înca societati – extrem de putine, este adevarat – în care oamenii pot fi pedepsiti cu moartea pentru apostazie (lipsa de loialitate fata de Islam a oricui a profesat aceasta credinta); de multe ori asemenea condamnari sunt anulate la nivele superioare, sau daca nu sunt anulate, condamnatii pot fi lasati sa plece din tara. În cam aceleasi societati, este pedepsita si blasfemia (lipsa de respect pentru principiile fundamentale ale Islamului). Toate acestea se întâmpla, desigur, în state membre ale ONU, în care oamenii ar trebui sa-si simta aparata libertatea de constiinta si religie de dispozitiile fara echivoc ale Declaratiei Universale a Drepturilor Omului (art 18): "Orice om are dreptul la libertatea gândirii, de constiinta si religie; acest drept include libertatea de a-si schimba religia sau convingerea". Exista de asemenea rigori ale amintitei religii care refuza matricea axiologica a societatilor occidentale. Si totusi, justifica acestea pledoariile fanatice pentru distrugerea unei religii cu peste un miliard de adepti? Poate justifica asa ceva propaganda prin care unele medii occidentale vor sa puna semnul egalitatii între Islam si terorism? Iar legat de asta, se îndoieste cineva că – chiar daca nu le este prea drag sa le marturiseasca – oamenii politici occidentali înteleg foarte exact care sunt cauzele adevarate ale terorismului?

În timp ce în Irak au murit deja câteva sute de mii de musulmani (iar Iranul e si el pe punctul de a fi atacat), propaganda suporterilor lui Bush Jr afuriseste Islamul "intolerant si plin de ura".  Cum stim, presedintele Bush face adesea mare caz de faptul ca este "crestin practicant". Si totusi, iata că presedintele american nu are nicio o problema cu faptul ca religia sa îi cere nu numai sa nu ucida, dar si sa îsi iubeasca aproapele ca pe sine însusi. Daca nu mai e mult si, însumati, mortii din Irak si cei din Vietnam vor numara 4 milioane, pe logica apostolilor anti-islamici, Crestinismul cum ar mai putea fi caracterizat?

Daca în nenorocirile din Irak Bush si coreligionarii lui nu s-au împiedicat nici macar în învatatura lui Iisus Hristos, cine ar mai putea sa se mire ca avertismentele unuia ca Samuel Huntington sunt si ele tratate cu dispret. Apropo, îmi vine în minte scandalul caricaturilor Profetului Mahomed, declansat din Danemarca în urma cu un an. Cine s-a uitat atent la cele întâmplate în acele zile, inclusiv la valul de proteste din tarile musulmane, i-a putut vedea pe cei care îl citesc pe politologul de la Harvard cum le convine lor frecîndu-si multumiti mâinile. "Iata dovada", jubilau ei, "că Huntington are dreptate si că împotriva obscurantismului si intolerantei Islamului nu mai trebuie sa avem nicio retinere". Iata aici o viziune care tinde sa faca din Huntington si teoriile sale un pretext pentru atacarea Islamului, când în realitate amintitele teorii ar trebui sa fie mai ales avertismente pentru liderii politici occidentali – din pacate, ignorate de cele mai multe ori pâna astazi. Că este asa o arata în chip stralucit mai ales interventia americana în Irak. Daca în alte chestiuni, profetul "Ciocnirii civilizatiilor" pare sa nu fi fost la fel de inspirat, în ce priveste riscul ca liderii occidentali sa nesocoteasca amenintarile la adresa comunitatilor lor, el se vede confirmat pâna în prezent aproape matematic. În special, repet, de aventura americana din Irak.

Huntington crede că cea mai periculoasa sursa de conflicte majore între civilizatii îl reprezinta un dezechilibru de putere prea accentuat între civilizatii. Universalismul occidental, s-a spus, este periculos pentru lume pentru că ar putea sa duca la un mare "razboi inter-civilizational între statele de nucleu" si este periculos pentru Occident deoarece ar putea sa duca la o înfrângere a acestuia. Profesorul de la Harvard a insistat constant asupra a trei reguli care trebuie respectate pentru a se evita o asemenea catastrofa, anume: regula abtinerii, în conformitate cu care statele nucleu (statele cele mai puternice) ar trebui sa evite sa intervina în treburile altor civilizatii; regula meditatiei comune, care cere statelor nucleu sa negocieze între ele pentru a preveni conflictele dintre grupurile din civilizatiile lor; regula  care cere civilizatiilor sa identifice si sa extinda valorile, institutiile si practicile pe care le au un comun unele cu celelalte. În ce mod au tinut cont de aceste principii responsabilii de la Casa Alba, ca sa ne referim numai la ei, este astazi evident pentru oricine. Cum la fel de evidente sunt si consecintele. Însa si faptul că teoriile lui Huntington nu sunt vreo mare filosofie, ci adevaruri de un bun simt elementar. Daca bunul simt nu este cumva alterat de rea credinta, de prejudecati si ura ori de interese din care în istorie au ramas scrise capitole rusinoase precum inchizitia si cruciadele, colonialismul, Vietnamul ori Irakul si atâtea, atâtea altele.

PS E un timp bun de când, la Washington, pâna si cei mai înfocati sustinatori ai aventurii irakiene a lui Bush dau unul câte unul înapoi. În acelasi timp însa la Bucuresti liberalii sunt pusi la zid pentru ca au cerut retragerea soldatilor români din Irak. Cine face asa ceva? Doi beneficiari de generoase burse americane – Gabriel Andreescu (copiii sai, bursieri si ei) si Dragos Paul Aligica (în prezent, cum altfel, "Fellow la Hudson Institute, Washington DC"). Asta e, am mai spus-o: când la Bucuresti ai probleme sa întelegi ce scrie sau ce face un intelectual sau altul, e musai sa te interesezi cine-i sunt creditorii. (New York Magazin, 7 martie 2007)


Huntington: Casandra sau pretext? (III), articol publicat in anul 2007