Valerian Stan
Credo ergo sum
Creștinismul e despre omul ce se va îndumnezei în veșnicie, iar nu despre clipa de suferință de aici.

Derapaje "civice" (I)

Un vis mai vechi si tare drag politicienilor de la Bucuresti, acela de a vedea cât mai dezbinata societatea civila, e pe cale sa se împlineasca. Că politicienii si-au dorit-o, nu-i nicio îndoiala. Ce nu stim înca, dar poate că vom afla, e daca au pus la punct si strategii în sensul asta.

Si totusi, în context mai important e ce s-a întâmplat decât din ce cauza s-a întâmplat.

Disputele din Coalitia de la guvernare – datînd deja de vreun an – au antrenat destule dispute si la nivelul societatii civile. Oameni care pâna mai ieri se dovedeau compatibili în optiuni si proiecte comune, astazi nici macar nu se mai saluta. Lideri civici si ziaristi, mai ales suporteri ai lui Traian Basescu, ai Monicai Macovei si PD, sunt astazi de nerecunoscut. Urmînd o strategie cu clare obiective de imagine si electorale, în plina disputa cu premierul Tariceanu si PNL, Traian Basescu a convocat societatea civila la Cotroceni pentru "consultari asupra necesitatii introducerii votului uninominal". Câteva organizatii au ales sa nu dea curs invitatiei. Urmarea? Liderii lor au avut parte de privirile piezise si bombanelile celorlati. A urmat "mitingul de solidaritate cu Monica Macovei". Celor care au lipsit nu le-a fost iertata nici asta. Desi ceea ce se anticipase, anume că întâlnirea celor doua sau trei sute de oameni avea sa se transforme într-o manifestare electorala în beneficiul PD si al presedintelui Basescu, s-a adeverit practic întru totul. Si desi liderilor unor organizatii cu un statut precum cel al Asociatiei pentru Apararea Drepturilor Omului–Comitetul Helsinki (APADOR-CH) le va fi greu si acum si mai târziu sa probeze compatibilitatea propriului statut cu o actiune ca aceea pe care au initiat-o si la care au participat.

Pentru că s-a numarat printre absentele cele mai notabile de pe baricada "civica" pro Basescu si PD, Fundatia pentru o Societate Deschisa, presedinta ei mai ales, a avut de suportat incriminari de o severitate neobisnuita. Dar si complet absurde daca te uiti la motivarea lor. Dupa ce Senatul a votat motiunea prin care ministrului Justitiei i-a fost retras sprijinul acestei Camere, câtiva politicieni din Coalitie au fost întrebati de ziaristi daca au o alternativa la Monica Macovei. Un lider liberal, Ludovic Orban, si unul al Partidului Conservator au avansat acelasi nume, Renate Weber; bineîntetele că nimeni n-o consultase vreodata pe "aleasă" daca ar vrea ori ba fotoliul ministerial. Însa Alinei Mungiu atât i-a trebuit. Presedinta executiva a unei organizatii neguvernamentale, dar si, la România libera, o pasionata comentatoare politica pro Basescu si PD – discutabila compatibilitate si aici – Alina Mungiu acuza a doua zi: "Renate Weber devine succesoarea favorita a Monicai Macovei pentru Sergiu Andon, fost ziarist la Scânteia, îndepartat de la conducerea Societatii Ziaristilor Români pentru o afacere de coruptie, si autor principal al motiunii anti-Macovei, dar si pentru unii liberali sensibili la drepturile petrolului". Asadar, presedinta FSD pusa la zid pentru că nu le-a interzis politicienilor în cauza – presupunînd că ar fi putut sa le ghiceasca gândurile – sa raspunda ziaristilor cum au raspuns. Dar necuviinta presedintei Societatii Academice din România e maxima atunci când cititorului i se sugereaza – necinstit si evident manipulator – că pretinsa înlocuitoare a Monicai Macovei are o problema de onorabilitate (si de legitimitate, vezi bine) din cauza că o vorbesc de bine doi politicieni pe care ea îi incrimineaza cu "argumente" care îi sunt specifice; în urma cu vreo doi ani, am vazut-o cu ochii mei la televizor pledînd mai avântat decât un procuror pentru reprimarea penala "imediata" a celor "care sunt chiar si numai suspecti de acte de coruptie".

Dar Alina Mungiu are o problema inclusiv cu aceasta intransigenta etica fata de altii. Pentru că altfel cum poti sa explici judecati atât de severe pentru cei doi politicieni – dar si destui altii care nu se afla în gratiile ei – si o dragoste netarmurita si un sprijin neconditionat pentru, de exemplu, Traian Basescu? Sa aiba cumva Alina Mungiu argumente care sa contrazica enuntul cu valoare de adevar aproape ultim ca în ultimii 17 ani Traian Basescu a avut una dintre contributiile cele mai mari la degradarea atât de grava a actului guvernarii si a integritatii acestuia? Daca ar fi ca organizatia Alinei Mungiu sa faca o analiza a fenomenului coruptiei din România post-comunista, ar putea cumva numele lui Traian Basescu sa lipseasca de lânga cel al lui Adrian Nastase, Viorel Hrebenciuc, Miki Spaga si al altora asijderea? Si daca nu, de unde pâna unde acest partizanat patimas în judecatile de azi ale Alinei Mungiu? Apropo de Traian Basescu si Renate Weber, ma mir foarte tare că nimeni nu se întreaba de ce astazi fosta consiliera prezidentiala nu se mai afla printre sustinatorii presedintelui. Sa fie oare cu totul exclus ca fosta colaboratoare a lui Traian Basescu sa aiba mai multe date decât oricine altcineva, inclusiv decât acuzatorii ei, atunci când opteaza sa se situeze astfel? Si daca asa ceva e posibil, nu cumva acuzatorii ei ar trebuie sa fie ceva mai prudenti?

Poate ca o sa am o alta ocazie sa încerc câteva gânduri despre performantele actualului ministru al Justitiei, Monica Macovei, devenita si ea, de mai multa vreme, subiect al superlativelor Alinei Mungiu – si o cauza pe care sefa SAR s-a dovedit hotarâta s-o apere cu toate cele sapte vieti din pieptu-i de arama. Pâna atunci, as spune doar ca mi se pare dincolo de orice îndoiala că Monica Macovei a avut un numar de merite la conducerea MJ, dupa cum au fost însa si lucruri care pot fi criticate fara nicio teama că s-ar comite vreo nedreptate. În aceste conditii, dezavuarea colegilor care nu împartasesc sentintele tale, niste superlative evident exagerate, incrimnarea celor care nu se asociaza patetismului tau în sustinerea unor politicieni sau a altora sunt gesturi complet improprii pentru niste "reprezentanti ai societatii civile". Si cu consecinte complet indezirabile, mai ales într-un context precum cel din societatea româneasca. (New York Magazin, 4 aprilie 2007)


Derapaje "civice" (I), articol publicat in anul 2007