Valerian Stan
Nota bene
Secțiunea de Documente/ Alte documente se află în curs de actualizare prin adăugarea altor circa 50 de cauze soluționate definitiv sau în curs de soluționare (constând în acțiuni judiciare pe care le-am deschis începând cu anul 2002 cu scopul de a-mi apăra drepturi legale vătămate de autorităţi publice, dar şi de a testa inclusiv în acest mod respectarea în România a dreptului la un proces echitabil şi a dreptului de acces la justiţie). 

Pe marginea unui mandat ministerial (II)

Scriam saptamâna trecuta despre contributia mai mult decât discutabila pe care Monica Macovei a avut-o la "reforma Justitiei" din pozitia de membra a CSM. Dar lucrurile nu au stat cu mult mai bine nici în ce priveste contributia pe care fostul ministru al Justitiei ar fi trebuit s-o aiba în aceeasi directie ca titulara a importantului portofoliu de resort.

Am mai spus-o, dar în context nu mi se pare inutil s-o repet, pe timpul guvernarii PSD, în toamna anului 2003, a fost revizuita Constitutia iar vara lui 2004 au fost adoptate cele trei "legi ale reformei sistemului judiciar" - statutul magistratilor, organizarea judiciara si organizarea si functionarea CSM (cele trei acte normative au fost avizate de Uniunea Europeana, Consiliul Europei si Comisia de la Venetia). Pe aceasta baza, în legislatura amintita, a fost închis Capitolul 24 (Justitie si Afaceri Interne) din procesul de negocieri cu UE. Raportul de tara al Comisiei Europene (octombrie 2004) aprecia pasii înainte facuti prin revizuirea Constitutiei si adoptarea legilor reformei Justitiei, calitatea acestora fiind subliniata explicit. S-a retinut în schimb că "Implementarea concreta a acestor legi este o prioritate". Cu toate acestea, noul ministru a initiat modificari repetate ale cadrului legislativ, în loc sa se fi concentrat cât se putea mai mult pe ceea ce era într-adevar foarte important - implementarea legilor, coordonarea strategiilor guvernamentale de reforma a Justitiei si combatere a coruptiei, managementul resurselor de la nivelul instantelor de judecata, al propriului Minister si al institutiilor aflate sub autoritatea MJ, pe reforma Ministerului Public etc etc.

Initiativele legislative ale ministrului au generat deseori inadvertente cu consecinte în functionarea unora dintre compenentele sistemului judiciar. Societatea pentru Justitie (SoJust) a documentat în detaliu si cât se poate de concludent, mi s-a părut, aceste neconcordante. Un exemplu sau doua din mai multele care pot fi date sunt cele vizînd organizarea si functionarea DNA. În Legea 54/2006, initiata de MJ pentru modificarea reglementarilor dupa care functiona DNA, acest organism apare ca ordonator secundar de credite, în timp ce în Legea de organizare judecatoreasca, din 2004, este ordonator principal de credite. Mai grav, noua reglementare se afla în conflict cu Legea de organizare judecatoreasca (modificata si ea dupa 2004) inclusiv cu privire la autoritatea care exercita controlul asupra DNA - potrivit noii reglementari, DNA este "condusa" de procurorul general al Parchetului de pe lânga Înalta Curte prin intermediul procurorului general al DNA, iar dupa Legea de organizare judecatoreasca este "coordonata" de procurorul general al Parchetului de pe lânga Înalta Curte.

Prin Programul de Guvernare, Guvernul din care Monica Macovei a facut parte si-a asumat ca pe unul din obiectivele cele mai importante garantarea unei reale independente a puterii judecatoresti, iar ca o masura punctuala pentru realizarea acestui obiectiv - "clarificarea statutului procurorilor si a rolului Ministerului Public, a continutului juridic al stabilitatii procurorilor si al subordonarii ierarhice a acestora (principii ce vor sta la baza unei legi speciale privind statutul procurorilor si al Ministerului Public)". Cu toate acestea, ministrul Justitiei nu a reusit nimic pentru solutionarea acestei probleme de fond cu care se confrunta sistemul judiciar românesc.

Cam în aceeasi ordine de idei, cu toate că potrivit Constitutiei procurorii sunt subordonati ministrului Justitiei, Ministerul Public este din punct de vedere administrativ-financiar independent de Ministerul Justitiei (pocurorul gneral al Parchetului de pe lânga Înalta Curte este ordonator principal de credite). În acelasi timp, însa, desi instantele ar trebui sa fie independente, inclusiv financiar, presedintii lor sunt ordonatori doar secundari si tertiari de credite, în timp ce ordonator principal de credite este ministrul Justitiei, împrejurare care nu poate sa nu afecteze într-o anumita masura independenta instantelor de judecata. Probleme ridica si datele oficiale - tinînd de managementul institutional - care în toamna anului trecut, la data analizei SoJust, aratau că în organigrama Ministerului Justitiei existau 412 posturi fata de numai 324 în 2005, în conditiile în care, foarte important, între timp destule dintre prerogativele legale ale MJ fusesera preluate de CSM.

Raportul din 2004 al Comisiei Europene asupra progresele înregistrate de România în vederea aderarii la UE a notat si adoptarea, de asemenea în vara lui 2004, a unui nou Cod penal (Legea 301/2004), care urma sa intre în vigoare la data de 29 iunie 2005. În loc sa fi pregatit si sa fi promovat amendamentele de care noul Cod avea indiscutabil nevoie, ca si conditiile logistice si de resurse umane necesare intrarii lui la termen în vigoare, Ministerul Justitiei a preferat solutia cea mai comoda pentru aceasta institutie (dar cea mai contraproductiva în toate celelalte sensuri) a amânarii intrarii în vigoare cu mai bine de un an, pâna la 1 septembrie 2006 (OUG nr 58 din iunie 2005, publicata în Monitorul Oficial cu numai o zi înaintea datei la care Codul ar fi trebui sa intre în vigoare; asta apropo de "predictibilitatea si stabilitatea sistemului legislativ"). M-am numarat printre cei care s-au asteptat ca, în rastimpul de mai bine de un an pe care parea sa si-l fi luat, MJ va face ce nu facuse timp de sase luni din primul an al mandatului noului ministru. Numai că, în loc de toate astea, în vara lui 2006 ministrul Justitiei a initiat o noua Ordonanta de urgenta (50/2006) prin care a amânat înca o data intrarea în vigoare a actului normativ - de data asta cu un termen care sa-l scuteasca de orice stres si griji, 1 septembrie 2008, adica pe la vremea la care mandatul sau ministerial ar fi trebuit sa se încheie de drept, prin împlinirea celor patru ani de la Sfânta Constitutiune. Si, culmea, cu aproape aceeasi motivare ca si cu un an în urma - aceleasi "deficiente ale legii", "dificultati logistice si de resurse umane etc etc", pentru a caror rezolvare se recunostea aproape explicit ca nu se facuse practic nimic.

Pentru că în martie 2007, la putine saptamâni dupa ce Senatul votase motiunea împotriva activitatii ministrului Justitiei - si când devenise evident că zilele mandatului îi sunt numarate - Monica Macovei sa "lanseze în dezbaterea publica" propriul proiect de Cod penal. Impresia cvasi-generala a fost însa că se improvizase pentru salvarea aparentelor, fapt pentru care specialistii, inclusiv din organizatiile neguvernamentale, au tratat initiativa în consecinta. Este important de spus ca nici Programul de guvernare al Guvernului din care Monica Macovei facea parte (aprobat prin Hotarârea Parlamentului Riomâniei nr 24/2004 pentru acordarea încrederii Guvernului) nici Strategia de reforma a sistemului judiciar pe perioada 2005-2007 (aprobata prin Hotarârea de Guvern nr 232/2005) nu inclusesera ca obiectiv elaborarea unui nou Cod penal. În schimb, prin Programul de guvernare se stabilise modificarea Codului de procedura penala, iar prin Strategia de reforma, citez, "adoptarea unui nou Cod de procedura penala în scopul" - nota bene! - "asigurarii concordantei cu noul Cod penal". Ceea ce bineînteles ca nu s-a facut, nici una nici cealalta. În schimb, ministrul Justitiei a asumat, sub o responsabilitate care nu-i apartinea, elaborarea unui nou Cod penal si, prin aceasta, o schimbare nepermisa a obiectivelor stabilite prin Programul de guvernare si Strategia de reforma a sistemului judiciar.

Iata asadar că exista argumente care îi contrazic pe cei care - din varii cauze - au ales sa vorbeasca numai la superlativ despre prestatia fostului ministru. Iar cele câteva exemple la care m-am referit nu sunt câtusi de putin un inventar complet. Despre initiativa înfiintarii Agentiei Nationale de Integritate, destul de neinspirata si discutabila ca finalitate, neprofesionista si gestionata mai mult decât deficitar, am scris de curând si nu voi mai insista. Aproape la fel de problematica s-a dovedit si initierea Ordonantei de urgenta nr 131/2006 de modificare a unor reglementari privind organizarea si functionarea Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism. Organizatiile neguvernamentale au identificat în actul normativ riscuri majore la adresa drepturilor si libertatilor fundamentale, în timp ce, confruntati cu proteste din toate partile, colegii din Guvern au fost siliti sa recunoasca faptul că actul normativ trecuse prin Guvern, în forma în care trecuse, din cauza unei proastei comunicari cu ministrul Justitiei; pentru ca la scurt timp sa apara informatii că problemele de comunicare si caracterul conflictual al relatiilor ministrului cu colegii sai fusesera pâna atunci aproape permanente. (New York Magazin, 9 mai 2007)


Pe marginea unui mandat ministerial (II), articol publicat in anul 2007